Locuitorii din sate, lăsaţi fără asistenţă medicală în pandemie

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu lipsa medicilor de familie în mediul rural și face demersuri la autoritățile publice, ținând cont de această situație, dar și de normele care reglementează activitatea medicilor de familie.

Sesizarea din oficiu a Avocatului Poporului s-a făcut în noiembrie 2020 și se fac demersuri mai ales în contextul pandemiei de Covid-19.

În demersurile lor, cei de la Avocatul Poporului au avut în vedere și statistica publicată de Institutul Național de Statistică în Activitatea unităților Sanitare în anul 2019.

Astfel, potrivit acesteia, din punctul de vedere al personalului sanitar care asigură îngrijirea sănătății populației în mediul rural, acesta a fost slab reprezentat, în anul 2019, desfăşurându-și activitatea în localităţile rurale numai 9,0% dintre medici, 12,4% dintre medicii stomatologi, 18,2% din totalul farmaciştilor, 10,9% din totalul personalului sanitar mediu şi 11,6% din personalul sanitar auxiliar.

De asemenea, potrivit aceleiași statistici, în mediul rural au funcționat 59,1% dintre unităţile medico-sociale, 63,2% dintre drogherii și punctele de lucru ale farmaciilor, 3 din cele 9 centre multifuncţionale, precum şi cele două preventorii existente.

Sesizarea din oficiu referitoare la lipsa medicilor de familie din mediul rural se află în lucru, rezultatele demersului nostru vor fi făcute publice, informează Avocatul Poporului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. timpuri, taranii faceau case la doctor, invatator si preot.
    Acum, doar la popa si primar.
    Atunci, sa-ii trateze popa.

  2. dar de ce ?? nu va arata zilnic ca le „p[asa” de „sanatate” si de „binele comun”? CHIAR ACESTA ESTE VIITORUL PE CARE IL VRETI PENTRU COPII? TREZITI-VA ! RE-EDUCAREA CHINA IN LAGARE URMEAZA ! PENTRU BINELE COMUN DESIGUR !

  3. Clanul guvernamental fredoneaza „Barca pe valuri”, deja valurile sunt sparte de ceva timp. Nu au nicio treaba sau interes sa functioneze tara, sunt setati pe furat, mintit, dezordine si dezbinare!

  4. În Israel de cîte ori au intrat medicii în grevă mureau mai puțini israelieni. Sînt curios dacă la noi oamenii (sînt oameni şi orăşeni, cv țăran e batjocorotor, inventat de străini) au murit mai puțini acum cu plandemia.

  5. Cititi si „Cum a ajuns Weber de la Fundația Soros în barca pro-PSD și anti-SUA(Radio Europa Libera-iunie 2020) ”

    Aceasta evuvuzea de frunte a sorosismului in Romania,proptita de 1-2 ambasade permanent in ochii romanilor, are un crez in 3 puncte:
    1.Statele Unite nu sunt importante pentru România, ci doar se ocupă cu zgândărirea Rusiei,
    2.Curtea Constituțională e bine să fie în slujba PSD,
    3.Dreptul romanilorr la infectare cu Covid-19 trebuie respectat.

    Iata crezul unui alt vector al organizatiei Kosher Nostra in Romania
    Si nu uitati,traim pe umerii muncitorimii,toti parazitii postaci,gazetari,bugetari,politruci deopotriva ….

  6. Nu stiu de ce te revolta China si nu vezi cum sunt agresati romanii, incatusati pe strada in Romania pe baza de masca desi NU MAI SUNT 3 cazuri la 1.000 in PATRUSPREZECE ZILE nici in Bucuresti nici in alte parti…
    Crezi ca prigoana politiei este mai putin importanta decat ceea ce se intampla in alte tari sau in hulita China?
    Romania nu poate stapani un „pian” un nu stiu ce nume/clanuri sau in alte tari unde pana si copiii fac macel in scoli, iar toate la un loc nu au decat JUMATATE din populatia Chinei…
    In ziua cand China va deschide granitele si va spune: sunteti liberi sa mergeti unde vreti sa vedem ce va face Europa, daca i-a fost greu cu sirienii si altii, dar cu sute de milioane cum va fi.
    Nu judecat un popor care nu ti-a facut nimic, doar pt ca ai vazut la stiri izolete ca la noi in martie…
    Ce-ar fi ca unii sa te creada vampir pt ca exista mitul Dracula?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.