Lovitura încasată de Iohannis chiar la el acasă

Deputatul PSD Liviu Pleşoianu a cerut la conferinţa internaţională „Interacţiunea între majoritatea politică şi opoziţie într-o democraţie”, organizată la Palatul Cotroceni, ca rezoluţia ce urmează să fie adoptată în urma evenimentului să cuprindă şi o interdicţie pentru preşedinţii de ţară de a participa la proteste, referire la prezența președintelui Klaus Iohannis la unul dintre protestele față de ordonanța 13.

„Experienţa recentă a României face necesară, în opinia mea, includerea în raportul final al acestei conferinţe a unei recomandări speciale: preşedintele unei ţări, mai ales dacă aşa prevede Constituţia, trebuie să rămână mereu un mediator în interiorul societăţii. Ar trebui să fie preşedintele tuturor cetăţenilor, inclusiv al cetăţenilor care nu l-au votat. În nicio ţară din lume şi sub nicio împrejurare preşedintele nu ar trebui să participe în stradă la proteste antiguvernamentale sau îndreptate împotriva majorităţii parlamentare democratic alese. Altfel, preşedintele s-ar transforma pe dată din mediator în instigator”, a spus parlamentarul.

Acesta a mai afirmat totodată că nu crede că „ne face bine fetişizarea protestelor în stradă”, şi că „protestul tăcut” al celor care au votat covârşitor în favoarea PSD ar trebuie să conteze.

Moderatorul conferinţei, Hanna Suchocka, preşedinte onorific al Comisiei de la Veneţia, a spus ironic, în încheierea discursului suţinut de Liviu Pleşoianu, că aceasta este „o discuţie româno-română”. A intervenit și Nicuşor Dan, liderul USR, care a susţinut că nu poţi acuza opoziţia că a scos în stradă „sute de mii de oameni”.

Consiliul Europei, prin Comisia de la Veneţia, va elabora un raport pe tema relaţiei dintre opoziţie şi majoritate, ale cărui concluzii vor fi extrase inclusiv din dezbaterea organizată la Palatul Cotroceni.

Liviu Pleioşanu este unul dintre parlamentarii PSD care au cerut contramanifestații ale partidului, în timpul protestelor faţă de ordonanța 13.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8499 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.