Altă lovitură pentru Iohannis de la CCR

Curtea Constituţională a României a respins, joi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra modificărilor aduse Legii privind organizarea judiciară, potrivit unor surse judiciare.

Reamintim că, pe 28 iunie, preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Actul normativ a fost transmis de Parlament preşedintelui României, în vederea promulgării, la data de 22 iunie, potrivit Antena3. 

„În opinia noastră, legea menţionată a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 77 alin. (2), art. 64 şi 147 alin. (4) din Constituţie. De asemenea, prin raportare la art. 77 alin. (2) din Legea fundamentală, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost adoptată şi cu încălcarea principiilor ce decurg din prevederile art. 1 alin. (4) şi (5) şi ale art. 61 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 80 alin. (2) din Constituţie”, argumentează Iohannis, care detaliază o serie de motive.

Unul dintre acestea este că, în aplicarea prevederilor art. 77 alin. (2) din Constituţie, la data de 15 iunie, a formulat o cerere de reexaminare cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Motivele de reexaminare, structurate în 19 puncte şi dezvoltate pe 27 de pagini, vizau atât aspecte ce ţin de necesitatea reglementării ori de modul în care dispoziţiile nou introduse se integrează în sistemul normativ, cât şi respectarea normelor de tehnică legislativă de natură să asigure coerenţa actului normativ.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6

5 Comentarii

  1. CCR se dovedeste tot mai limpede a fi o frana pentru procesul de democratizare a Romaniei, in asteptarea unui colaps iminent…. Daca solicitarile, oricare ar fi fost ele, ar fi venit de la Marele Conducator de la Rasarit, Onor Valer Vorneanu et comp s-ar fi conformat fara abatere. Bref, Romania a fost si a ramas sub controlul Marelui Frate de la Rasarit. Totul de la Revolutia confiscata la mineriade pana la ce fac Dragnea et comp acum confirma acest scenariu cumplit.
    Restul, vorba lui Tudor Gheorghe: – Degeaba !

    • Frana sunteti voi, astia cu conceptii aiurea! Daca 9 membrii ai CSM decid asta, nu poti veni dta si sa sustii altceva! Mai studiaza, talibane! Plus, ca aceasta lege mai avusese controlul de constitutionalitate de 2 ori!

    • „Degeaba!” te-a clonat mata, daca nu-ti identifici sponsorul bolsevic. Daca erai un antibolsevic autentic, nu cum
      incerci sa te dai, nu vorbeai de „revolutia furata”, ci de lovitura de stat kgb-ista, nimurugule…

    • Dacă C.C.R era a lui Werner trebuia să ne mirăm sau nu?atunci soluțiile date ar fi fost corecte mergând pe logica ta zaroni și a altor habotnici.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.