Lovitura pentru PNL: „Nu avem cum”

Președintele USR, deputatul Claudiu Năsui, a criticat posibila asumare a răspunderii Guvernului pe buget, susținând că ar fi o premieră să nu existe absolut deloc dezbateri pe acest proiect. ”Este o procedură care ar lăsa Parlamentul în offside”, a adăugat el.

”Noi am criticat această metodă de a adopta legea bugetului, ar fi o premieră în România să nu existe absolut deloc dezbateri pe legea bugetului. Este o lege foarte amplă, care chiar și atunci când erau dezbaterile grăbite și mai ținem minte acele două-trei zile cu câte 16 ore de dezbateri în fiecare zi, măcar exista ceva, măcar aveai procesul acesta în care miniștrii veneau în fața Comisiei, filmați de presă și vizibili de toată lumea, să răspundă la întrebări, să spună ce vor face cu banii. Lucrul acesta acum nu ar mai exista. Deci nu avem cum să susținem lucrul acesta”, a declarat la RFI Claudiu Năsui.

Deputatul USR consideră că ”asumarea răspunderii este o procedură care practic lasă Parlamentul în offside. Adică Parlamentul singurul lucru pe care-l poate face este să inițieze o moțiune de cenzură (…). Mai e un lucru, trebuie moțiunea aceasta de cenzură cântărită și cu gravitatea faptelor. Faptul că un Guvern și-ar asuma răspunderea, chiar dacă e o procedură care nu ne place, nu este un eveniment atât de grav, cât să justifice o moțiune”.

Claudiu Năsui anunță că USR va depune amendamente la legea bugetului pe 2020.

”Le vom transmite o serie de amendamente și sperăm că o parte dintre ele, în virtutea acordului politic pe care l-am semnat în momentul în care am susținut învestitura Guvernului, vor fi incluse și în noul buget”, a mai spus liderul USR București.

Și Călin Popescu Tăriceanu a declarat că ALDE insistă ca Legea bugetului să fie dezbătută în Parlament. El face apel la premierul Ludovic Orban să nu își asume răspunderea Guvernul pe actul normativ, ci să existe o discuție și un vot în Legislativ.

„Problema care se pune e cea legată de asumarea răspunderii. Vreau să subliniez faptul că noi am declarat că vom face o opoziție loială cetățeanului. Cred că e în folosul cetățenilor care dezbaterea bugetului să aibă loc în Parlament. Pledez cu insistență pentru o dezbatere a bugetului în Parlament și îl încurajez pe premier să vină cu o dezbatere în Parlament. Asumarea răspunderii poate fi atacată la CCR. Celealte asumări au fost deja atacate și s-a dat termen de 29 ianuarie. Deci și pe asumarea răspunderii pe buget nu se va da termen mai devreme de 29 ianuarie și vom avea buget în februarie. Insist pentru ca ceea ce spunem în spațiul public despre instituțiile democratice, respectul pe care îl datorăm cetățenilor și instituțiilor să se regăsească pe un buget care este adoptat prin Parlament”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, marți, la finalul ședinței Biroului Politic Executiv al ALDE de la Parlament.

El a adăugat că trebuie să existe o discuție a prim-ministrului cu toate grupurile parlamentare, inclusiv cu PSD, pentru a avea o dezbatere în Parlament pe Legea bugetului pe anul 2020.

„Mi-aș permite să îi sugerez premierului să facă o discuție cu toate grupurile parlamentare și cu PSD pentru a avea o dezbatere. Deja am văzut plafoanele aprobate pentru buget cu degicitul prognozat la 3,6% din PIB. Am discutat cu domnul Orban săptămâna trecută și am văzut declarațiile de săptămâna aceasta și am văzut că preferă asumarea răspunderii. Nu vreau să existe derapaje democratice. Suntem totuși niște partide care avem respect pentru Constituție, regulile democratice și acest lucru am vrea să se vadă. Lipsa unui dialog între partidele care compun Parlamentul sigur că poate să ducă la tot felul de propuneri care nu sunt sustenabile. Nu putem majora cheltuielile decât în măsura în care avem și resursele, ceea ce în momentul de față este o problemă”, a completat Tăriceanu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. E bine ca fiecare din cei cca 600 de parlamentari sa vie cu cateva propuneri s ase aduca cca 3000 de amendamente,evident sa imbunatateasca bugetul.Ar putea veni si cu bani de acasa ar fi mai multi bani de impartit .Dupa parerea mea toti locuitorii sa vie cu 3-4 propuneri sa fie cca 100 de milioane de imbunatatiri,de catre romani,Si vecinii bulgari ar putea veni cu 10 milioane de propuneri pt,bugetul nostru,chiar catre PIB,ca sint vecini de UE si de treaba.

  2. inca nu ai alfat ca PD-L-ul zis PNL a devenit „Dumnezeul” unor multimi, unii chiar se cred cu „staif”, dar sunt sclavii propagandei PNL. Traim in lumea ZEILOR PD-L/PNL si umbrele/sustinatori uita ca moartea ii ajunge mai devreme, wikipedia este plina de persoane cu doua date.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.