Lucescu și variantele sale pentru postul de portar

Pentru meciurile cu Cipru și Canada, Mircea Lucescu trebuie să aleagă din mai multe variante de

Lucescu și variantele sale pentru postul de portar

Pentru meciurile cu Cipru și Canada, Mircea Lucescu trebuie să aleagă din mai multe variante de

Vineri, naționala României va întâlni la București, în meci amical reprezentativa Canadei, care și-a asigurat deja prezența la turneul final al CM 2026 și care nu mai este de câțiva ani o echipă de duzină, odată cu pasul imens făcut de câțiva jucători la echipe de top din Europa.

 

Apoi, marți 9 septembrie, România va juca o partidă extrem de importantă în Cipru în preliminariile CM pe care trebuie să o câștige pentru a mai păstra ceva șanse la unul dintre primele două locuri din grupă. Primul ar însemna calificare directă, al doilea, șansele unui adversar mai facil în baraj. Reamintim că tricolorii sunt oricum calificați prin locul de Nations League în baraj, dar dacă vor rămâne cu această variantă va fi mult greu, pentru că adversarul va fi mai valoros.

Pentru aceste două confruntări, selecționerul Mircea Lucescu a apelat pentru postul de portar la trei nume, după ce titularul de la EURO 2024, veteranul Florin Niță, 37 ani, a rămas fără echipă. Este vorba despre Horațiu Moldovan de la Oviedo, fără nici un minut jucat, de Răzvan Sava de la Udinese, titular și Ștefan Târnovanu de la FCSB.

Foarte probabil, dintre ultimii doi se va decide cine va apăra în cele două partide, dacă nu cumva contra Canadei Il Luce va trimite o formulă aparte, păstrând oamenii de bază pentru Cipru. Însă selecționerul a vorbit la conferința de presă despre un al patrulea nume, care, în opinia sa, ar putea fi titularul, dar trebuie mai întâi să aibă discuție decisivă cu el.

Cel în cauză este Ionuț Radu, ajuns în această vară în La Liga, la Celta Vigo, unde a fost titular de la primul meci, dar despre care se știe că are anumite probleme ce fac valuri în vestiar.

Și Ionuț Radu este în vederile mele, dar cu el trebuie să am o discuție foarte serioasă, este un tip mai special, echipa națională nu are nevoie de mult orgoliu care să creeze probleme.

Mă bucur pentru el, a demonstrat și în campionatul Italiei. El când vine trebuie să fie titular. Sava se comportă excelent”.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. @ Deci, Dan Petrescu stă că a venit Mircea Lucescu să-l convoace atacant la echipa națională pe Louis Munteanu, cumva niște ”reașezări” între Surkis și Abramovici, opinii, Pușcaș este disponibil pentru FCSB ,care ”Jiji” insistă că este echipa armatei, după Cordea , Vână, Alibec, Bârligea ?

  2. „Mircea Lucescu a apelat pentru postul de portar la trei nume, după ce titularul de la EURO 2024, veteranul Florin Niță, 37 ani, a rămas fără echipă. Este vorba despre Horațiu Moldovan de la Oviedo, fără nici un minut jucat, de Răzvan Sava de la Udinese, titular și Ștefan Târnovanu de la FCSB.”

    Ai citit articolul care-l citeaza pe Lucescu ?

  3. Târnovanu nu este în primii cinci portari români. Sava, Radu, Moldovan sunt de valori apropiate, buni toți trei.

  4. Scoateti-l pe Tarnovanul acela, este un pericol pentru propria poarta si pentru colegii de echipa. Nu stie sa iasa pe centrari, intotdeauna iese sub centrare (creierul apreciaza gresit bolta) sau isi darama colegii pentru ca nu stie sa strige la ei, sa-si conduca apararea. Nici in curtea scolii nu gasesti asa portar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.