Ludovic Orban: PNL va tăia supracciza la combustibil

Ludovic Orban excludere

Liderul liberalilor, Ludovic Orban, a anunţat, la Galaţi, ce priorităţi va avea PNL, dacă ajunge la guvernare. Orban spune că liberalii vor tăia supraacciza la combustibil și vor desființa suprataxa pentru contractele part-time.
„Dacă cineva vă spune că PNL nu are program, înseamnă că este rău intenționat. Prin tot ceea ce facem arătăm că avem program. Când ei au vrut, și-au introdus supracciza la combustibil. PNL a fost împotrivă și i-a avertizat că va scădea consumul de combustibil în România, că vor scădea încasările la bugetul de stat și că prețul motorinei și benzinei se va duce în aer. Am avut dreptate. Normal că avem program. PNL, dacă ajunge la guvernare va tăia supraaciza la combustibil. Atunci când au venit și-au introdus suprataxa pe contractele part-time, în care oameni care poate nu câștigau suficient dintr-un loc de muncă, sau poate nu aveau capacitatea să muncească patru ore, puteau să câștige un ban dintr-un contract pe două, pe patru ore, pe șase ore. Ei au taxat astfel încât aproape niciun român nu mai poate să facă un contract pe part-time că trebuie să plătească la salariu minim brut integral, chiar dacă el muncește două ore”, a declarat Ludovic Orban.
Liderul liberalilor a adăugat că dacă va fi eliminată suprataxa pentru contractele part-time atunci cei care muncesc în acest regim vor câștiga bani mai mulți.
„S-a ajuns în situația absurdă în care trebuiau să plătească mai mult taxe decât încasau, ca urmare a reglementărilor idioate. Vă spun, PNL are program. Vom desființa suprataxa pe part-time pentru a le permite celor care vor să muncească în plus ca să câștige mai bine, să își facă astfel de contracte și să nu trebuiască să plătească taxe și impozite în plus pentru că vor să muncească”, a explicat Orban.
Nu în ultimul rând, președintele PNL a precizat că o guvernare, cum este cea a PSD, nu poate fi eficientă dacă are 28 de ministere.
„Nu poți să guvernezi cu 28 de ministere, cu sute de agenții, cu sute de secretari de stat, cu armate de subsecretari de stat, cu servicii deconcentrate ale căror număr nu-l mai cunoaște nimeni și cu oameni care își câștigă leafa fără să facă nimic”, a conchis Ludovic Orban.
Liberalii s-au aflat, duminică, la Galați, la mitingul de prezentare a candidaților partidului la alegerile europarlamentare din 26 mai. La eveniment au mai participat Rareș Bogdan, cel care deschide lista formațiunii la alegerile europene, europarlamentarul Siegfried Mureșan, secretarul general al PNL Robert Sighiartău și prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan.
PNL a avut, sâmbătă, la Iași, primul miting electoral la care a fost prezent și președintele Klaus Iohannis.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

14 Comentarii

  1. Glumele spuse de bețivi sint de obicei fără haz și fara noimă.

  2. PNL nu are nicio solutie la problemele care ii framanta pe romani. Numai minciuni banale, invartite de aceleasi fete triste, la teatrul de proasta factura, jucat in fata unor liberali amenintati si speriati ca vor pierde locurile de munca daca nu sustin circul lui Orban. Sa vii sa spui ca scoti acciza la carburanti, ori esti naiv ori esti ticalos. De unde acoperi reducerea bugetului, cand si asa scartaie din toate incheieturile ? Orbane, tempereaza maimutele urlatoare care impiedica buna desfasurare a campaniei electorale, vei ajunge in situatia cand PNL nu va fi votat nici de liberali.

  3. Încă un cadou care s-ar face firmelor străine distribuitoare de carburanți. Prețul la pompă va fi stabilit tot pe principiul: „De ce să vând ieftin dacă pot să vând scump!”.

  4. O sa faceti un c.. cu mac! Cat ati fost la putere ( ma refer la PDL ) ati taiat salarii si pensii, ati inchis spitale si n-ati construit un metru de sosea. E prea tarziu sa mai promiteti ceva. Iat tu, Orbane, nu esti bun de nimic!

  5. Taticu Orban,vino cu un program realist, in 10-15 puncte,formulate clar de economistii inca de duzina de la PNL daca vrei sa castigati alegerile!”Reducem aia,aia,aia,construim aia,aia,aia,majoram aia,aia,ai,etc”Programul sa fie recitit si recitat de toti membri PNL pe sticla,la tabla, si in media pana invata poporul prost si votant ca nu numai hotii au programe de guvernare (cu tinte ascunse)Plus ca trebuie sa va jurati pe Biblie ca toate legile PSD antijustitie si modificarile la legi si coduri aduse intre 2017-2020 vor fi anulate din prima luna de guvernarea PNL plus aliatii..Plus ca trebuie sa va jurati declansati din prima luna urmarirea penala impotriva celor raspunzatori de atrocitatile din 10 august 2018! Aveti multe de facut,nu mai e mult timp,mai lasati beutura si cimiliturile…

  6. Orban, asta-i strategia PNL-ului? DACA ELIMINATI ACEASTA TAXA PLATITA DE CEI CE-SI PERMIT SA CIRCULE CÂND SI UNDE VOR, SIGUR INVENTATI ALTE TAXE ALTFEL NU AVETI BUGET PENTRU PENSII SI SALARII !

  7. Rău, rău a ajuns țara noastră ca liderul partidului de opoziție, PNL, partid cu nume uzurpat de la PNL-ul cu trecut istoric, șansa , varianta la schimbare guvernarii prin alegeri să fie o asemenea nulitate, o asemenea caricatură. Fanfaron, violent în limbaj, cu un accent neromânesc în voce, ca și Președintele Iohannis altfel cu care se țin reciproc de mână, parazit, genul de persoană care-ți cera o țigară și dacă-i întindea-i pachetul de Carpați fără filtru din care fumai zicea, Nuu! din astea nu fumez, și-și scotea un Snagov din buzunar. Și când îi asculți pe trimișii PNL prin televiziun, cine se uită, purtatorii de masaje, vizibilii, viitorii miniștrii te cuprinde disperarea. Fiincă alesul lor Președintele Iohannis e cât e, nu la mărimea pantofului, și cei patru ani și mai bine trecuți dovedesc că nu-i de unde, speranța ar fi într-un guvern PNL dacă așa vor vrea alegătorii. Din ce se vede la PNL-Orban, va fi un dezastru! “Noi o să desființăm acciza la benzină, vezi că avem program, cine a zis ca nu avem program?” etc…

  8. Ce promite BETIVANUL acesta,cand acest PNL,in majoritate vopsit nu are un PROGRAM DE GUVERNARE!!!Cu asemenea reprezentanti acest partid istoric o sa se piarda cum s-a pierdut PNTCD.De fapt au aruncat cu tupeu toate nerealizarile pe timpul CONVENTIEI pe taranisti.Ei au fost curati ca lacrima.

  9. Mai bine ti-ar taia tie portia de alcool,ca vorbesti numai tampenii…

  10. Penedeleul va taia tot pentru ca lupul isi schimba parul… Deci atentie natiune, urmeaza programul politic proaspat si mirobolant al penedeleului:
    – vom taia salariile cu 25%
    – vom taia pensiile cu 15%
    – vom introduce CAS la pensii
    – vom creste tva-ul la 22%
    – vom taia din scoli si spitale
    – doamnele Alina G si Raluca T vor taia etichetele de la posetele de jdamii da euro
    – lumea va fi mult mai fericita peste noapte, protestele vor inceta in secunda 2, nu mai trebuie autostrazi, schengel, spitale, scoli etc etc.

  11. Sa-i spuna cineva lui „fara norma” ca europarlamentarele nu sunt despre accize, ci, despre pozitia noastra intr-o Uniune care ne vrea si ne trateaza ca pe niste cetatenii de „mana a treia” (ce nu se aplica la ei se aplica la noi), ce vor face ei ( a se citi : ce nu vor face ) pentru noi, dar, sigur, vor face pentru ei.

  12. Sigur ca va taia supraacciza. Taxa asta e doar o chestie care le micsoreaza profiturile producatorilor de carburanti. Psihologic ei tebuie sa mentina pretul in media eu. Supraaciza e o taxa care le.diminueaza profitul si le impune un pret moderat. PNL taie aciza ca no, pretul la carburant nu va scadea dar ei nu asta urmaresc. Asa pot mari profiturile petrolistilor si scadea puterea de cumparare. A scazut tva la aliimente, au scazut preturile la kfc sau mcdonalds (un e emplu doar)? Nu. Nici la motorina sau benzina nu vor scadea preturile. Atunci pnl va spune ca e de vina cotatia mondiala a petrolului. Si acum acelasi factor influenteaza pretul plus campania electorala. Surprinzator, de cand psd guverneaza, in preajma alegerilor sau a momentelor importante pretul la carburant creste si leul se devalorizeaza. Ciclic. Dar noi #rezistam.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.