Toate produsele agricole s-au scumpit masiv în anul 2010, unele ajungând la niveluri istorice de preţ. La multe produse, creşterea preţurilor s-a accelerat chiar în luna decembrie. La jumătatea săptămânii, pe piaţa la termen din Chicago, bumbacul cu livrare în luna martie a ajuns la cea mai ridicată cotaţie din istorie (159 de cenţi livra-circa 450 de grame). Preţul s-a dublat în mai puţin de un an. În aceeaşi zi, zahărul cu acelaşi termen de livrare era cotat la cel mai înalt nivel din ultimii 29 de ani (33,65 cenţi livra), o creştere de peste 50% în ultimele 12 luni. Cotaţia pentru cafeaua arabică a ajuns la 220 de cenţi livra, adică cea mai mare cotaţie din ultimii 13 ani.
La Paris, grâul cu livrare în ianuarie s-a apropiat de cotaţia record de 261 de euro pe tonă, de acum doi ani, preţurile crescând cu 70% de la începutul anului. Porumbul s-a scumpit cu 46%, soia cu 28%.
De vină sunt vremea şi China
Plouă prea mult sau prea puţin. După seceta care a lovit Rusia, vara trecută, cu consecinţe directe asupra cotaţiilor la grâu, fenomenul climatic cu impact direct asupra producţiei şi, implicit, a preţurilor se numeşte la Niña, fenomentul opus al mai cunoscutului il Nino. Peste Estul Australiei a plouat masiv în ultimul timp, cu efecte directe asupra recoltelor de grâu sau zahăr, regimul pluviuometric s-a schimbat semnificativ şi în Pakistan sau India, în timp ce seceta bântuie deja America de Sud.
La oscilaţiile climatice se adaugă şi cererea mereu crescândă, despre care sunt temeri că nu poate fi susţinută mereu de producţie, creştere susţinută mai ales de China. Creşterea cererii de produse agricole venită din partea ţării asiatice este de patru ori mai mare decât cea a Europei, iar măsurile luate de Beijing pentru a mai atenua creşterile preţurilor sunt limitate.
Pentru 2011, această tendinţă de creştere a preţurilor riscă să continue. Seceta din Argentina poate avea un impact major asupra recoltelor de porumb, grâu şi soia.