Luna lui Cuptor vine cu prețuri mai mari pe litoral

Prețurile la cazare pe litoralul românesc al Mării Negre pot crește cu procente cuprinse între 10 și 20 la sută, dar acestea nu se vor schimba pentru sejururile contractate prin agențiile de turism. Aceste tarife au fost negociate încă din toamna anului trecut şi rămân neschimbate pe toată durata sezonului estival.
„Este vorba strict de prețul de la recepție, pe care fiecare agent economic îl poate schimba după cum dorește, în funcție de diverși factori, cum ar fi cererea din partea turiștilor sau situația meteorologică. Dar vorbim despre un număr de locuri extrem de mic. Marea majoritatea a hotelierilor a vândut deja camerele. Cred că, pentru iulie, vorbim de un procent de ocupare de 100 la sută, pe litoral”, spun reprezentanți ai Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Prim-vicepreședintele executiv al FPTR, Dragoș Răducan, susține că cei mai mulți români vor să meargă la mare în lunile iulie și august.
„Toată lumea vrea să vină în iulie și august, când sunt prețurile foarte mari. De ce sunt prețurile foarte mari? Pentru că toată lumea vrea să vină atunci. Dacă cineva ar vrea să vină în iunie, prețurile sunt foarte mici, aproape la nivel de costuri. Dar ei nu vin acum. Hotelurile sunt jumătate goale, dar cu tarife foarte mici. În schimb, de la 1 iulie, ar trebui să avem hoteluri din cauciuc, să le întindem, ca să le dublăm capacitatea. (…) Noi românii vrem să mergem când e mai scump, că e mai multă lume! Degeaba facem noi oferte peste oferte în extrasezon, că lumea tot în număr mic vine. Deci, concluzia care e? Nu avem bani, dar mergem când e cel mai scump!”, a spus Dragoș Răducan.
De la 1 iulie, cele mai mici tarife de pe litoral vor fi întâlnite în Saturn, iar cele mai mari în Mamaia.
Astfel, pentru hotelurile de patru și cinci stele din stațiunea Mamaia, prețul pe noapte al unei camere va porni de la 1.000 de lei și poate crește până la 1.200, 1.300 de lei, în funcție de ofertă.
Tarifele pentru cazarea la un hotel de două stele vor fi cuprinse între 150 și 200 de lei pe noapte, iar la unul de trei stele, între 250 și 350 de lei, pe noapte.
În Eforie, la un hotel de două stele, prețul unei camere va fi cuprins între 120 și 180 de lei pe noapte, în timp ce la Costinești, Vama Veche sau 2 Mai, prețurile vor fi în jur de 80-100 de lei la un hotel sau o pensiune.
Tot de la 1 iulie vor crește și prețurile la mâncare, precum și cele pentru închirierea de diverse ambarcațiuni de agrement.
În plus, hotelierii vor mai majora cu câteva procente tarifele la cazare în perioada 15 – 20 iulie, când se intră în perioada de vârf de sezon.
Pentru cei care nu vor să stea la hotel și vor să se gospodărească, litoralul românesc este gata să satisfacă toate gusturile. Peste tot, în locurile aglomerate – gări sau stații de autobuz e imposibil să nu fie zăriți localnicii cu cheile la purtător. Cu 150 de lei poate fi închiriată pentru o noapte garsonieră, iar cu 250 de lei un apartament cu două camere.
Departe de renumele de altădată, litoralul românesc încearcă să satisfacă gusturile celor care vin pentru amintiri și ale celor care vin pentru că „e la modă”.
Pe plajele din Sudul litoralului încă mai sunt băieții care strigă de la megafon „Avem porumb, porumb avem! Ia porumbul, porumbelul”. Iar dacă nu ești atent, imediat altul vine și îți pune o iguană în brațe. Parcă doar ea s-a schimbat, de la „Faceți poză cu maimuța”, la „Poza verii cu iguana”.
Cu 20 de lei ai o amintire garantată, poză la minut.
Cu privirea în larg, nici nu vezi că în spate hotelurile din perioada comunistă se zbat să mai treacă un an fără să cadă. Ruinele sunt „hoteluri” doar în amintirea nostalgicilor. „Aici a fost…” – așa începe povestea celor care se uită spre zidurile care au adăpostit, în vremurile de altădată, vedete și milioane de turiști. La fel și Teatrul de vară din Neptun. Nimic nu îi poate duce pe tinerii de azi cu gândul la spectacolele de acum 20 – 30 de ani. La fel în Olimp, unde Belvedere și Amfiteatru există doar pentru cei care au crescut cu „Nea Mărin Miliardar”.
Dacă lași toate amintirile la locul lor și încerci să ai zile bune pe litoral nu e nevoie de bani foarte mulți, dacă nici pretențiile nu sunt foarte mari.
La „Meniul Zilei”, o persoană poate avea două feluri de mâncare cu 16 – 20 de lei. Dacă pretențiile sunt mai mari, atunci și banii cheltuiți sunt mai mulți. La un restaurant cu specific marinăresc, un cuplu lasă cel puțin 100 de lei pentru un fel de mâncare, câte o bere, un suc sau o limonadă.
Cu câteva fructe și o masă ușoară de seară, un cuplu are nevoie de cel puțin 200 de lei pe zi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. … este o gluma, mai ales pe litoral.Cei care aleg o vacanta la mare pe litoralul romanesc sunt preponderent turistii care nu stiu altceva, saraci sau bogati, indiferent de situatie sunt, in principiu, indivizi limitati.Litoralul nostru este o rusine de la cap la coada.Te cazezi la preturi mari, unde raportul calitate-oferta este absolut ilar si nerealist si apoi trebuie sa induri cohortele de cocalari si pitipoance, manelele care urla pe toate terasele, plus mancare ordinara la pret de Coasta de Azur.Este un turism tipic zonei Muntenia-Bucuresti-Dobrogea, un turism care nu se va corecta niciodata, un tip de turism adecvat oamenilor din zona.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.