Conflictul din jurul echipei naţionale pare departe de final. După ce Hagi s-a contrat cu Răzvan Lucescu şi Mircea Sandu, Ionuţ Lupescu spune că Regele nu are ce căuta la naţională, pentru că nu a demonstrat nimic ca antrenor.
Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, spune că Gică Hagi nu poate antrena echipa naţională pentru că nu a dovedit nimic ca antrenor.”Problema este că Hagi a fost ieşit din fotbal în ultimii ani. Pentru a putea antrena echipa naţională, trebuie să preia o echipă de club, să dovedească timp de doi-trei ani, iar apoi putem discuta”, a declarat Ionut Lupescu la Digi Sport.
Regele nu a stat mult pe gânduri şi i-a răspuns federalului, spunând că nu a ieşit niciodată din fotbal şi că meritele sale ca antrenor nu îi sunt recunoscute.”Greseşti, eu niciodată n-am fost plecat. Tot timpul am fost aici, în fotbal. Am construit un întreg concept la academie, deci nu am făcut doar tehhnic, ci mai mult de atât. Nimeni nu spune că am fost desemnat antrenorul anului în Turcia, în condiţii dificile. Că am câştigat Cupa Turciei împotriva lui Fenerbahce! Că am lăsat apoi o echipă care a doua zi după plecarea mea a fost campioană!”, a răspuns Hagi.