Cancelara Angela Merkel a rostit poate ultimul ei discurs important despre viitorul UE, în fața Parlamentului European. S-a întâmplat pe 13 noiembrie, iar cele puse de Merkel nu anunță nici vremuri și nici decizii ușoare pentru țările central și est-europene.
Angela Merkel a reiterat poziția celei mai puternice țări UE față de ieșirile din front ale fostelor țări socialiste. ”Deciziile naționale individuale afectează întreaga comunitate. Solidaritatea cere asumarea responsabilității pentru întreaga comunitate”. Cu alte cuvinte, acțiunile guvernelor din Polonia, Ungaria sau chiar România subminează statul de drept sau amenință instituțiile democratice din întreaga Uniune, iar din această cauză Berlinul nu va face concesii acestor guverne.
Însă mult mai importante sunt referirile Angelei Merkel la o posibilă armată europeană, în fapt o referire la războiul care se duce în lume de ani buni – un război economic surd pe toate meridianele între marile puteri economice (SUA, UE, China, Japonia, marile economii emergente), război în care soldații sunt toți plătitorii de taxe.
După referendumul pentru ieșirea Marii Britanii din UE și venirea la putere a președintelui Donald Trump, Angela Merkel nu a contenit să spună că Europa trebuie să-și ia soarta în propriile mâini. A repetat acest lucru și in plenul PE, la Strasbourg, spre liniștea lui Emmanuel Macron, promotorul unei idei similare, însă mult mai ambițioase când vine vorba despre unitatea politică și financiara a UE.
”Trebuie să elaborăm o viziune pentru crearea unei adevărate armate europene”, a spus Merkel, adăugând că ”nu trebuie să punem NATO sub semnul întrebării”. ”Au trecut timpurile în care ne puteam baza pe alții fără rezerve. Asta înseamnă că noi, europenii, trebuie să ne luăm soarta în propriile mâini, dacă vrem să supraviețuim ca o comunitate”, a spus cancelara. Cu alte cuvinte, scrie Politico.eu, UE nu mai poate conta pe SUA pentru a-și asigura supraviețuirea. Merkel a sugerat că relația transatlantică s-a deteriorat mult, că președintele Trump este periculos și imprevizibil.
Merkel a reluat ideile expuse de președintele Macron în decursul acestui an. Macron a vorbit despre ”autonomia strategică a UE”, despre ”suveranitatea europeană” si despre ”o adevărată armată europeană” care să apere UE de Rusia, China, ”chiar și de SUA”. Cu o economie germană mai vulerabilă în fața unor sancțiuni americane (taxe sporite pentru importul american de automobile), Merkel a fost însă ceva mai reținută decât președintele Macron, vorbind despre importanța NATO.
Pentru statele central și est-europene, discursurile lui Macron si Merkel nu fac decât să apropie momentul alegerii între UE și NATO, între duetul franco-german ce va domina total UE după Brexit, și America. Discursurile lui Macron și Merkel sugerează că poate fi vorba despre o alegere în termeni de securitate și apărare, despre opțiunea între ”scutul” franco-german și cel american în fața unor amenințări precum Rusia sau China.
Evoluțiile din culisele de la Bruxelles și Washington, marile operațiuni de lobby și marile contracte arată că este vorba mai degrabă de bani, nu de o amenințare iminentă. Până să însemne brigăzi și divizii europene, armata europeană aflată în proiect la Paris sau Berlin va însemna fonduri europene comune pentru dezvoltarea armamentului și achiziții de arme, bani de la bugetul comun al UE și bani din partea guvernelor naționale care să meargă către marii producători de arme. După criza financiara din 2008 și criza economică ce i-a urmat, statele vest-europene caută modalități de readucere a creșterii economice, iar sectorul militar, cu productivitate uriașă, poate fi o soluție.
Că Armata Europeană este despre bani și nu despre apărare a spus-o limpede chiar ambasadoarea SUA la NATO, Kay Bailey Hutchinson, în februarie anul acesta. ”Nu vrem ca aceasta să fie un vehicul al protecționismului UE. Vom fi foarte atenți, pentru că ar putea submina puternica alianță de securitate pe care o avem”, a spus ea.
O armată europeană ar însemna, în primul rând, nu o mai bună apărare, ci o mai bună coordonare și planificare germană pentru industria de apărare, organizarea în comun a exporturilor europene de arme, așa cum arată cotidianul economic german Handelsblatt în vara acestui an. De pe urma acestei politici pot beneficia marile companii producătoare de arme din UE (Airbus, Dassault, Leonardo, Thales, MBDA, Rheinmetall, Kraus-Maffei Wegmann, ThyssenKrupp), majoritatea din Franța, Germania și Italia – de altfel marile susținătoare ale armatei europene. De pe urma unei asemenea politici vor avea cel mai mult de suferit concurenții americani (Boeing, Raytheon, NorthorpGruman, General Dynamics), clasați acum mult mai bine în topul exporturilor și al profiturilor. Joe DeAntona, șeful compnaiei Raytheon, producătoarea rachetelor Patriot, preferate de România în dauna celor produse de europenii de la MBDA, a sugerat că pierderile ar fi mari în cazul unei concurențe cu o Europă coordoată la nivelul producătorilor de armament, pentru că Raytheon are circa două treimi din clienți în Europa.
Până acum au fost făcuți pași importanți în direcția coordonării producției și exportului de arme european, miza principală a așa-numitei armate europene. În 2015, Comisia Europeană a creat Gruypul Personalităților pentru Cercetare în Aparare, în fapt un grup de lobby al greilor din industria europeană a apărării – șefii de la MBDA, BAE Systems, Leonardo, Saab, Airbus și alții. În 2016, PE a votat pentru un fond de 90 de milioane de euro pentru cercetare în acest domeniu, o sumă nu tocmai mare, însă a fost pentru prima dată când apărarea primea asemenea bani de la bugetul UE. Tot în 2016, Comisia a prezentat un Plan de Acțiune pentru Apărare în care propunea crearea unui Fond European pentru Apărare pentru achiziții europene de arme, evident fabricate în UE. În 2017, 23 de state UE au pus bazele Cooperării Structurate Permanente (PESCO), care, în fapt, este o platformă pentru țările care vor să cheltuiască mai mult pentru apărare. O parte importanta a PESCO este Fondul European pentru Apărare.
Statele central și est-europene, cu industrii de apărare ce nu pot face față marilor companii europene, sunt prinse într-o menghină, între marii producători (și donatori pentru campaniile electorale) din SUA și marii producători europeni. Pentru moment, disputa încă surdă dintre SUA și Europa franco-germană permite portițe precum cea de a semnaliza către Europa și de a te îndrepta către America, asa cum a făcu România când a semnat cu Raytheon pentru rachetele Patriot, după ce a semnat pentru PESCO alături de marile puteri europene. Discursurile lui Merkel și Macron, alături de agresivitatea președintelui Trump, care a cerut implicarea mult mai mare a ambasadelor SUA în vânzările de arme, anunță însă că se va apropia greul moment al alegerii. Desigur, există și o variantă de compromis: statele estice, și așa împovărate de un buget obligatoriu de 2% pentru Apărare, își pot majora, chiar dubla, acest buget, pentru a plăti pentru securitatea lor atât Americii, cât și Europei franco-germane. Poate fi soluția cea mai păguboasă la nivel economic și social, însă va avea parte de cel mai puternic lobby, căci este cea mai convenabilă pentru producătorii de arme și pentru politicieni.
In fata unei amenintari din parte Rusiei, Chinei, etc, U.E. NU poate face fata fara implicarea SUA. Doar istoria ultimului secol poate spune foarte multe celor care au uitat-o mult prea repede sau, pur si simplu, nu stiu sa citeasca. Deocamdata, SUA este singura superputere care poate garanta pacea si integritatea Europei. Cu pretul de rigoare, bineinteles! Mai mult, a lasa Europa pe mana unei „armate europene” in care Germania va avea cel mai important cuvant, mi se pare un lucru extrem de riscat! Cine uita istoria, risca sa o repete!!!!! Sunt de acord cu cei care afirma ca si NATO trebuie sa se reformeze. In niciun caz, alianta nu trebuie trecuta in plan secund, existenta sa este vitala pentru viitorul Europei!
De fapt statele europene nu platesc pentru apararea lor ci pentru apararea americii.Armatele din Europa nu sunt destinate apararii europei de o agresiune chineza sau iraniana, ci ruseasca,ori daca prin absurd-deoarece rusii nu au nevoie nici de spatiu nici de resurse-rusii ar porni un razboi Europa ar fi un fel de amortizare impotriva SU cu consecinte devastatoare pentru ea.Nici vorba sa poata fi aparata de cineva.Inarmarea si cumpararea de arme impotriva unui atac rusesc are ca scop numai ridicarea PIB-ului SU acum, spre apus.