Lupta la titlu s-a încins în Liga 1. Oltenii pot trece pe locul 1 etapa viitoare

Universitatea Craiova a aprins lupta la titlu în Liga 1 după victoria surprinzătoare obținută duminică seară pe terenul lui CFR Cluj, scor 3-2.

Oltenii au ajuns la un singur punct în spatele liderului CFR Cluj, cu cinci etape rămase de disputat din play-off-ul Ligii 1. CFR Cluj are 36 de puncte, în timp ce Universitatea Craiova are 35 de puncte. Iar în ultima etapă, cele doua formații se vor întâlni într-o confruntare care poate fi cu titlul pe masă, pe terenul Universității Craiova.

Până atunci, cele două formații vor avea meciuri în deplasare în etapa a 6-a a play-off-ului Ligii 1. Universitatea Craiova va juca pe terenul lui Gaz Metan Mediaș, vineri, 3 iunie, de la ora 20:00, iar CFR Cluj o va întâlni pe Astra Giurgiu în deplasare, luni, 6 iunie, de la aceeași oră.

La agențiile de pariuri sportive, Universitatea Craiova are șanse mai mari să câștige la Mediaș decât are CFR Cluj la Giurgiu. 1.55 este cota oltenilor și 1.86 cea a ardelenilor pentru a obține o victorie etapa următoare. Cotele sunt preluate din oferta NetBet, operator foarte apreciat în România și pentru secțiunea de online casino cu peste 1.300 de jocuri de la cei mai buni furnizori.

De fapt, Universitatea Craiova poate profita de instabilitatea de la nivelul formației Gaz Metan Mediaș. De la echipă a plecat încă un jucător, mijlocașul Neluț Roșu, iar ardelenii n-au părut deloc motivați în play-off, având trei înfrângeri și trei remize.

În primul meci din play-off dintre Universitatea Craiova și Mediaș, oltenii s-au impus pe teren propriu cu 2-1. De altfel, formația pregătită acum de Cristiano Bergodi are o serie de patru victorii la rând în meciurile cu Gaz Metan Mediaș. Ultimul succes al medieșenilor datează de pe 15 septembrie 2018, un 3-2 extrem de spectaculos. Oltenii pot profita și de faptul că atacantul bosniac Elvir Koljici și-a recăpătat cea mai bună formă, cu 4 goluri marcate în ultimele trei partide.

CFR Cluj se deplasează la Astra

Eșecul din derbiul cu Universitatea Craiova a aprins ușor spiritele la CFR Cluj. Dan Petrescu a dezvăluit că la echipă sunt probleme interne și că atmosfera nu este dintre cele mai bune.

Atacantul George Țucudean părăsește echipa și același lucru îl poate face și portarul Gyedrius Arlauskis.

Iar meciul cu Astra Giurgiu chiar este deschis oricărui rezultat, mai ales după „remontada” reușită de Alibec & co. în partida cu FCSB (Astra a câștigat cu 3-2 după ce fusese condusă cu 2-0). În ultimele trei deplasări de la Giurgiu, CFR Cluj a câștigat o dată, a remizat într-un meci și a pierdut altul.

CFR Cluj a fost o nucă tare în acest sezon nu doar acasă, ci și în deplasare. Ultima înfrângere afară din acest sezon datează tocmai de pe 8 decembrie, când formația lui Dan Petrescu a fost învinsă la Botoșani cu 2-1. În ultimele patru deplasări din Liga 1, CFR Cluj a obținut două victorii și două remize.

Astra Giurgiu, în schimb, este o formație extrem de capricioasă, dar care poate prinde oricând o zi bună, având jucători speciali în linia ofensivă, precum Constantin Budescu și Denis Alibec. Giurgiuvenii l-au pierdut însă pe Gabi Tamaș, care a hotărât să își rezilieze contractul.

Ce meciuri mai au de disputat CFR Cluj și Universitatea Craiova

Etapa a 7-a: CFR Cluj – Gaz Metan Mediaș și Universitatea Craiova – FCSB

Etapa a 8-a: FCSB – CFR Cluj și FC Botoșani – Universitatea Craiova

Etapa a 9-a: Astra Giurgiu – Universitatea Craiova și CFR Cluj – FC Botoșani

Etapa a 10-a: Universitatea Craiova – CFR Cluj

CFR Cluj este una dintre cele mai titrate echipe din ultimii ani și a câștigat titlurile în ultimele două ediții din Liga 1. În schimb, Universitatea Craiova nu a mai câștigat titlul din 1991. Ultimul trofeu al oltenilor este Cupa României, câștigată în 2018.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. 11 m in momente cheie, Hategan Kovacs s.a. – iata cheia succeselor clujenilor. Plus un pui deseku antrenor si tragator de sfori.
    Hai romanii!

  2. Campionatul acesta de pariuri fotbalistice se decide la masa firmelor care sponsorizeaza „liga Betano”! Cu consilierea co-interesata a oligarhilor de prin federatie. Oricum actuala „U Craiova” joaca un fotbal mai agreabil, mai putin plictisitor, aparent oltenesc. Cine are bani mai multi, castiga sufragiile…Asa e in fotbalul capitalist! Miza nu e sportul, intrecerea,competitia fair-play, ci „negustoria fotbalistica”, profitul actionarilor…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.