Macovei, pârâtă la Parlamentul European

Președintele Comisiei parlamentare privind arhiva SIPA, senatorul PSD Șerban Nicolae, a declarat, miercuri, că membrii comisiei vor trimite o informare către Parlamentul European, în care să explice că Monica Macovei, fostul ministru al Justiției, refuză să se prezinte la audierile din cadrul Comisiei.

„Nu mă surprinde o asemenea atitudine. Din păcate, însă, o persoană care a fost ministrul Justiției, dă explicații pe rețelele de socializare, în condițiile în care are o funcție publică. Este europarlamentar, plătit din fonduri publice, inclusiv din bani românilor, și care înțelege să ia totul ca pe o activitate privată. Motiv pentru care vom transmite și noi o informare către președintele Parlamentului European, către liderii grupurilor parlamentare din Parlamentul European, doar să știe că un fost parlamentar român, fost ministru al Justiției, de al cărei nume este legată toată această chestiune cu desființarea DGPA, refuză să se prezinte în fața unei comisii a Parlamentului României”, a anunțat Șerban Nicolae.

De asemenea, Nicolae a spus că e posibil să îi mai trimită o invitație lui Macovei.

Monica Macovei a anunțat marţi că nu îşi dă „acordul de voinţă” pentru audierea sa în cadrul Comisiei SIPA, precizând că, într-un stat de drept, justiţia trebuie făcută de către judecători şi procurori, nu de politicieni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

9 Comentarii

  1. daca ne uitam mai atent in gatlejul d-nei macovei vom vedea „luminita de la capatul tunelului”. Putem deci s-o denumim „macovei tube”.

    • Lasă beutura! Vorbești prostii. Nu a fost niciodată plătit pentru a fi șoferul lui Voicu. Că i-a condus mașina acestuia este altă poveste. Se mai întâmplă să conduci mașina altora.

  2. Va discreditati cind mai publicati ceva de Macovei!
    Este simbolul prostiei,mediocritatii,caracterului mirsav,tradator al acestei natii!
    Imi este sila si greata ca exista printre noi asemene specimene!
    Dar de fapt sunt acei procurori tortionari de dinainte de 1989 care au iesit in evidenta si nu le este frica ca vor da socoteala!

  3. Dar de ce „parata”!?
    Informare ar fi termenul corect… nu ca m-as astepta la ceva de la aia….acolo e marea coruptie!

  4. Vor trimite….??? De ce nu a fost deja trimisa!!???!

    a Macovei, aceasta antiromanca care a aparat statul maghiar impotriva statului roman, de ce trebuie platita de noi, romanii ? Sa o plateasca basescu din buzunarul lui si din multii lui bani.

    • Corect despre Macovei ar fi sa spunem ca este antiromani, ea fiind etnica in acea etnie editat, servii strainilor ce distrug prezentul si viitorul romanilor, iar prin servire obtinura unica sansa de a fi cocotati in marile functii unde-s cu totii in locul reprezentantilor reali ai romanilor.

  5. Se pare ca in Romania legile se aplica selectiv ! Am constata ca cei 2 ARTIZANI ai JUSTITIEI recte T Basescu si Monica Luiza
    Macovei sant exceptati !

  6. Dna. Luiza Macovei interpretând Aria „Disperadei fericite” din opera „Referendumul” pe un libret UE și alții, sef de orchestră dl. G. Maior.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.