MAE despre atentatul în care 5 români ar fi fost răniţi

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că autorităţile indoneziene nu confirmă atentatul în care ar fi fost rănite 5 persoane, cu cetăţenie română şi americană, iar Ambasada SUA la Jakarta nu a fost informată cu privire la un astfel de incident.

Ambasada României la Jakarta a întreprins demersuri legale pe lângă autorităţile locale, încă de vineri, în vederea obţinerii unor informaţii referitoare la circumstanţele producerii incidentului şi la starea de sănătate a victimelor, dar şi pentru confirmarea identităţii acestora, după ce presa a relatat că cinci români, stabiliţi în SUA, ar fi fost răniţi într-un atentat în Indonezia.

„Până în acest moment, misiunea diplomatică nu a primit din partea autorităţilor locale contactate (Ministerul Afacerilor Externe din Indonezia şi poliţia locală) o confirmare cu privire la acest incident şi la identitatea victimelor”, a precizat, sâmbătă, la solicitarea MEDIAFAX, Ministerul de Externe. „Totodată, având în vedere informaţia din presă potrivit căreia victimele ar avea dublă cetăţenie, română şi americană, a fost contactată Ambasada Statelor Unite ale Americii la Jakarta, care a făcut cunoscut faptul că nici reţeaua consulară a SUA nu a primit solicitări de asistenţă şi nu a fost informată cu privire la acest incident”, se arată în răspunsul MAE.

Ambasada României la Jakarta „continuă demersurile pe lângă autorităţile locale şi este pregătită să acorde asistenţă consulară dacă situaţia o va impune”, a mai precizat Ministerul Afacerilor Externe.
Presa a relatat că cinci români stabiliţi în Statele Unite, cu cetăţenie americană şi plecaţi în Indonezia pentru o misiune creştin-umanitară, au fost surprinşi de un atac terorist pus la cale de doi extremişti musulmani, fiind răniți.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.