MAE, verificări în cazul informațiilor despre o brigadă ucraineană care ar „apăra” Bucovina

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează referitor la informaţiile vehiculate în mass-media pe 21 septembrie, cu privire
la înfiinţarea, în Bucovina, a brigăzii 128 vânători de munte, din cadrul armatei ucrainene, cu misiunea „de apărare în faţa unor
posibile pretenţii ale României asupra acestei regiuni’”, că ministerul a instructat Ambasada României la Kiev şi Consulatul general al României la Cernăuţi să verifice autenticitatea informaţiilor vehiculate în spaţiul mediatic.

„Pe data de 22 septembrie 2015, reprezentanţi ai conducerii Ministerului Afacerilor Externe au avut o întrevedere cu ambasadorul Ucrainei la Bucureşti. A fost transmisă dorinţa părţii române de a obţine, în cel mai scurt timp posibil, de la partea ucraineană informaţii complete şi verificate privind veridicitatea celor circulate în mass-media pe această temă. S-a exprimat speranţa
fermă că statul ucrainean nu a întreprins o astfel de măsură, în condiţiile în care, prin atitudinea şi acţiunile sale România susţine necondiţionat independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, oficialii ucraineni exprimând în mod repetat aprecierea
statului vecin pentru poziţiile constante şi ferme ale României. S-a convenit să se rămână în dialog, pentru clarificarea acestor informaţii”, se precizează în comunicatul citat.

Sursa citată mai menționează că Ministerul Afacerilor Externe va continua să monitorizeze acest subiect, până la clarificarea definitivă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.