
Având în vedere recentele evoluții de securitate din zonă, ministrul afacerilor externe, Titus Corlățean, a dispus – după cum se arată într-un comunicat de presă – activarea de urgență a Celulei de criză la nivelul MAE pentru acordarea de asistenţă consulară cetățenilor români aflați în Fâșia Gaza, inclusiv din perspectiva unei eventuale părăsiri a zonei.
Membrii Celulei de criză, reprezentanți MAE și ai instituțiilor competente în domeniu monitorizează situația din zonă, sunt în contact permanent cu autorităţile locale și efectuează toate demersurile pentru coordonarea activităţilor la fața locului.
În această acțiune sunt implicate toate misiunile diplomatice şi consulare ale României din zonă. Suplimentar, din Centrala MAE s-a decis trimiterea unor echipe consulare dotate cu mijloace mobile de acordare a asistenţei consulare pentru cetăţenii români aflați în Fâșia Gaza.
MAE a ridicat la 8 iulie 2014 nivelul de alertă de călătorie pentru Israel şi Teritoriile Palestiniene, recomandând evitarea călătoriilor în zonă, în afara celor strict necesare.
Ministerul Afacerilor Externe reiterează atenționarea cetăţenilor români aflaţi în prezent în Israel şi Teritoriile Palestiniene sau care se îndreaptă deja către aceste destinaţii să îşi anunțe prezența la misiunile diplomatice din zonă, fie prin utilizarea aplicației MAE pentru telefon mobil „Călătoreşte în siguranţă”, fie prin anunţarea la următoarele coordonate:
Ambasada României în Statul Israel (email: consul_romania@bezeqint.net, office_romania@bezeqint.net sau tel. 00972-54 5643279).
Oficiul de Reprezentare a României la Ramallah–Palestina (email: romofficeramallah@gmail.com sau tel. 00972 549 209152).
În continuarea măsurilor decise ca urmare a activării Celulei de criză, Ministerul Afacerilor Externe a deschis o linie telefonică gratuită – TelVerde, care funcţionează în regim de permanenţă, pentru a veni în sprijinul familiilor din România ale cetățenilor români aflaţi în Fâșia Gaza.
Numărul de telefon este: 0800800407, apelabil doar din România. Linia telefonică este valabilă și va putea fi apelabilă pe toată durata activării Celulei de criză.
Cetățenii români aflați în zonă pot apela telefoanele de urgență ale misiunilor României la Tel Aviv și Ramallah, enumerate anterior.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.