Magazinul cu piese rare

Am trecut pe la un magazin prin care nu mai intrasem de multă vreme. De peste două decenii, era între cele mai bune magazine din București. Cu cașmiruri și mătăsuri, cu lîneturi de Tasmania, unde, adeseori, puteai să pipăi și o stofă de vicuna. Ce este vicuna? Un animal din familia lama, care crește pe înălțimile Munților Cordilieri din Peru. De pe puii de vicuna, mai ales de sub bărbie și de pe gît, se tunde cea mai fină lînă din cîte există și din care se țese cea mai scumpă stofă din lume. Se spune că un kilogram de lînă tunsă de pe puiuții de vicuna se dădea pe un kilogram de aur. Asta și explică de ce hainele confecționate din stofă de vicuna sunt extreme de rare. Tunderea puilor de vicuna este interzisă prin legea peruană pentru că, fără podoaba care-i protejează, puiuții mor de frig. De obicei, un metru linear de stofă de vicuna se vinde cu prețuri cuprinse între 3.500 și 5.000 de euro. Acolo am văzut prima dată ghete de crocodil căptușite pe interior cu blăniță de șinșila. O pereche sărea de 5.000 de euro.

Îmi plăcea parfumul magazinului (mai tîrziu am aflat că pentru asemenea locuri exclusiviste există parfumuri de comandă, cu mireasma discretă pe care vrei să o imprimi locului respectiv). Mergeam adeseori să văd noutățile și să colind cu gîndul pe cine știe unde. Mă liniștea aerul de tihnă, de sărbătoare, de calm dar și distincția vînzătoarelor îmbrăcate elegant, care nu te băteau la cap cu tot felul de întrebări stupide. Îți ofereau o cafea bună și te lăsau să privești, fără să încerce să te forțeze să alegi ceva. Acolo am văzut o rochie care costa cît o mașină franțuzească. Aș putea să continui șirul de rarități și unicate pe care le-am văzut acolo, dar nu vreau să enervez pe nimeni. Era doar un boutique de lux, extrem de discret, în care nu te împingea nimeni să intri și nici nu te ruga să cumperi. Era într-un fel celebrul magazin din bancul celor doi ruși care se întîlnesc pe o stradă din Paris. Și unul îi zice prietenului său din Moscova: Măi, ia te uită ce cravată mi-am luat cu 1.000 de euro! Și i-o arată iar compatriotul său moscovit, superbogat și el, izbucnește în rîs și îi zice: Mamă, da’ ce fraier ești, că dacă mai mergeai 50 de metri spre colț, dădeai de un magazin în care se găsea o cravată tricotată, cu 3.000 de euro.

De data aceasta, în magazinul de rarități nu mai erau decît două fete îmbrăcate strident. Nu le mai țineam minte. Nu mi-au zis decît un ”Poftiți” sec. Dar nu mi-au mai oferit nici apă, nici cafea și nu m-au mai invitat să iau loc.

A fost destul să-mi mut privirea de la fețele lor spre ștăngile de costume și spre rafturi, ca să îmi dau seama de schimbare. Era altă lume. Alt parfum, alte haine, alte încălțări. Am întrebat dacă patronul a rămas același. Sigur că da, au spus ele. Și de ce ați schimbat profilul?

Pe umerașe și pe rafturi nu erau decît tricouri, blugi rupți pe la genunchi, geci cîrpite și inscripționate țipător, pantofi de sport și teniși colorați, tot soiul de articole pentru adolescenți și pentru tinerii din multinaționale, pentru odraslele de oameni cu bani sau pentru indivizi dispuși să se îmbrace fistichiu.

Nu m-am putut abține să le întreb pe cele două dudui îmbrăcate acum ca două pupeze:

-Da’ de ce ați schimbat profilul magazinului?

-Păi toți clienții noștri de altădată sunt acum pe la pușcărie. Unii au mai dat faliment, alții au plecat din țară și nu mai aveam pentru cine aduce!

 

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 14

27 de Comentarii

  1. Vai,vai ce-ti e cu justitia asta nedreapta! Au intrat la puscarie toti hotii de bugete,tandru denumiti in ziare gen „Cotidianul”, oameni de afaceri romani. Si editorialisti, ca cel de fata,care le plange hotilor de mila,nu-i asa? Slugarel pregateste ordonanta sa-i despagubeasca pt.conditiile ” inumane” de detentie.Halal! Cinste psdragnea ca se gandeste la binele hotilor,cinste editorialistilor care plang de mila hotilor acestei nenorocite de tara a noastra!

    • De unde stii tu ratatule ca erau hoti? Capitalistii roani sunt hoti. Bogatasii straini sunt cinstiti si onorabili, dupa mintea ta spalata. Pizmas ratat, dupa tine cinstiti sunt doar ratatii lenesi si nevolnici. In rest traiasca bogatii straini si onorabili pe care-i venerezi. Nu esti decat un sclavete.

    • Absolut de accord cu comentariul d.lui Psd ( nu ai cum sa nu fii de accord , se vede si de pe luna ) !!! Pe de alta parte , unii dintre vechii client ( mi se rupe inima de tristete , cind spun asta ) , cumpara direct de la sursa , din Occident sau tari exotice …ghita , popoviciu , adamescu , udrea , bica , mazare ! Vezi , daca am avea si noi , minister de interne , minister de justitie , si ministri adevarati , am putea sa-i aducem in Romania , pt. a raspunde pt. infractiunile savirsite si pt averile furate ! Dar in Romania , MAI bate si gazeaza demonstrantii in piata Victoriei , prin jandarmerie , iar MJ , prin d.l T Toader pregateste OUG PT. despagubirea banesca a infractorilor ! In spitale , nr. mortilor de gripa , se apropie de 100… prioritati , prioritati !

    • Credeti ca de la buticurile de lux din vest cumpara oameni cinstiti? Nu intereseaza pe nimeni cum a facut ala bani ci ii intereseaza sa ii cheltuiasca la magazinul respectiv. Interesant ca toti antiPSDistii, intitulati de dreapta si adeptii puascariilor sunt de fapt socialisti in esenta lor. Capitalismul inseamna oameni bogati( bogatia nu prea se pupa cu cinstea) si oameni saraci.

    • @Colonizatul
      Acei asa zisi oameni de afacri erau cu certitudine hoti, sub o forma sau alta s-au infruptat din bani publici sau activele statului. Justitia nu-i urmareste pe cei care au facut averi cinstite, pornind de la buticuri sau micul comert cu sacosa si care mai tarziu s-au extins pe piata, sau oameni inventivi care au lucrat in domeniul IT dezvoltand programe bine platite (exemplu celebrele programe romanesti antivirus), sau antreprenori care au construit locuinte, etc. Hotii sunt cei care si-au insusit proprietatea statului sau banii statului (Voiculescu de pilda care a furat banii firmei Crescent) sau cei abonati la comenzi clientelare cu statul, care doar muta hartiile (facturile) de la firma producatoare la stat, adaugand la pretul producatorului sume exorbitatnte, sau cei care fura TVA si asa mai departe. Cele mai mari averi le au hotii care nu fac nimic util, exemplu bugetarul dragnea sau bugetarii olguta Vasilescu si Calaudiu Manda. Daca nu cunosti realitatile astea, ori minti cu rea credinta, ori esti incredibil de prost.

    • Omule cu ciuma roşie în gură care acuză doar psd-istii de îmbogățire ilegală, de ce nu spui nimic despre îmbuibații şi mult mai bogații şi stăpânii psd-iştilor anume cadrele sri-ste care au devalizat şi devalizează bugetele prin monopolul lor cu contractele cu statul prin firmele lor acoperite legalizate tot de unealta lor favorită psd.

    • Ai citit degeaba,n-ai inteles nimic.Si mai trist e ca te-ai aruncat ca schiopul in carje tragand o concluzie ce ti-a fost impusa in schimbul unor arginti….

    • Din cauza acestor nelegiuiti blestemati din PSD, oamenii care au calitati reale si merite mari fata de tara, sunt marginalizati si determinati sa emigreze. Trebuie sa amintesc faptul evident pentru orice om care judeca normal ca dezvoltarea unei societati se face prin inovare, prin creatie, nu prin furt. Un om care dezvolta o inventie sau o noua tehnologie nu este ajutat si nici rasplatit de stat, dimpotriva, este haituit, furat si amendat, cum este exemplul unui inventator din Brasov care a realizat o instalatie ecologica de reciclare a deseurilor care produce si electricitate curata. Acestui om i se da in cap sistematic, in schimb sunt rasplatiti cu miliarde de euro( nu este o exagerare) niste blestemati ca Dragnea si Valcov care au adus Romania in sapa de lemn, acesti nemernici dau lovitura dupa lovitura invatamantului, cercetarii si culturii din Romania, lovesc exact in baza civilizatiei oricarei tari moderne. Nici nu mai are rost sa vorbesc de instrainarea resurselor contra spaga, cireasa de pe tortul tradarii de tara.

  2. Iar noii imbogatiti nu mai cumpara din tara, ca nu cumva sa intre DNA si SRI pe fir, ci din strainatate, ca tot au conturile din Elvetia doldora de banii proveniti din furaciuni.

  3. In ziua de azi au cam disparut oamenii bogati si cu gusturi alese. Parvenitii, fara educatie, fara scoala, se imbraca standard cu toale ” de firma „, fara sa le pese de calitate. Unde mai gasesti o stofa buna, ori o matase naturala? Nici croitori adevarati nu mai sunt. ” Dizainarii „, crescuti in Romania profunda, fara gusturi formate, imbraca false vedete, la fel de prost. Acelasi lucru se poate constata si la restaurante. Pana acum 15-20 de ani, cand intrai intr-un local, te imbiau aromele preparatelor. Acum te intampina un miros greu de mancare mitocaneasca si de carne arsa. Inainte, erai primit de seful de sala, care te conducea la masa, iar chelnerul iti recomanda preparatele si bautura. Recent am intrat intr-un local cu asa-zise pretentii. Localul era aproape gol. M-am asezat la o masa si am asteptat. Mult. Intr-un tarziu, a aparut o chelnerita ciufulita si foarte posaca, m-a masurat din priviri si mi-a zis ca masa e rezervata. Dupa care, s-a carat. M-am carat si eu.

  4. E interesanta impletirea dintre noua ciocoime,puterea politica si interlopi!Manda Vasilescu isi achizitioneaza o casa la jumate de pret de la „proprietari” infractori cu carduri clonate dovediti de justitie,Dragnea e protejat de Codrin Stefanescu cu interlopi din Clanul Sportivilor cand cu infatisarea la ICCJ,etc ,etc Pe de alta parte netul e invadat de tipi.tipe de genul „Ëmile”,”Adria Nicol”,etc care va critica daca dati drumul la postari anti-PSD,va ameninta cu reclamatii „mai sus”la CNA ,dar le doreste „çasa cu piscina”tinerilor nevinovati viitori casatoriti ai Craiovei,Julieta Vasilescu respectiv Romeo Manda ..etc etc. Puterea politica merge mana in mana cu interlopi,fac parte din acelasi bazin!iar cei care au bani din furat nu ii mai cheltuie la vedere,la magazinele intermediarilor bucuresteni,tot ai SRI,cumpara direct de la sursa,sa evite arestarea !Nici media nu mai are puterea de altadata,nu mai e nici macar citita,acum sunt la putere analfabetii

    • E la fel de interesant ca nu pomenesti nimic de ciocoimea portocalie, de palatele si viloacele din jurul Snagovului, sau de la munte, dobandite prin furt din banii publici. Interesant mai e ca nu zici nimic de casele dobandite cu acte false de ala pe care-l pupi tu in…, de vilele de protocol si cabanele de vanatoare ale securistilor. Toti potentatii politici fur, mai putin loazele de la USR si aia nu pentru ca-s cinstiti, ci pentru ca n-au ajuns inca la ciolan si ( da Doamne! ) nici n-or s-ajunga. Asa ca, tovarase, stai mai rasfirat!

    • @Ist:tataie/mamaie,nu te ambala,de acord cu tine, toti fura,nu numai PSD!Deocamdata astia sunt la putere….Problema este ca fura fara jena la drumul mare,in direct si la o ora de varf,vezi cazul Julitei si a lui Rommic de la Craiova…Inca nu ai auzit de case cumparate de la gitani la jumate din pretul anuntului imobiliar,si apel in gura mare,in public, la cheta PSD la nunta, nu?

    • Nea Istudor, de cand a plecat Anaconda, va da niste punctaje tare nasoale la UM…Cred ca si mancarea de la popota e mai grea, nu ti stimuleaza deloc imaginatia….Las-o mai moale cu PSD, cei mai mari hoti sunt (si au fost) tocmai securistii statului paralel raspanditi in politica, justitie, servicii si economie!

  5. nu m-aş hazarda să spun că obrazul subţire cu cheltuială se ţine, pentru că că nu ştiu câţi dintre clienţii buticului, erau domni, porci sau hipopotami…pe de altă parte, nu cred că dna-ul singur a falimentat România, ci şi mulţi dintre clienţii aflaţi în ipostazele amintite…

  6. Ma las de naratiuni , ca moderatorul nu-i de acord.Lantul muntos care se intinde in Americi , poarta numele de Cordilieri in America de Nord si Anzi in America de Sud . Deci in Peru sunt Anzii si nu Cordilierii.

    • Mesajul articolului sau esența sa nu consta în acest fin amănunt geografic. Vă felicit pentru cultura geografică extinsă însă cred c-ar fi trebuit să vă abțineți. Dacă numai asta ați văzut în articol, atunci… mă abțin eu.

    • van kiparos:
      Mai treci pe la scoala! In America de Nord muntii se cheama Stancosi (din Alaska pana in Mexic)iar in America de Sud sunt Anzii Cordilieri. Lasa studiul pe FB si pune mana pe carte.

  7. Eu nu am inteles esenta acestui articol, este acest magazin frecventat de Irinuca lui Drac nea sau care e esenta acestui articol de presa!? In toata lumea cana deschizi un magazin este stict necesar sa ai un public tinta, in acest caz oameni care detin bani negri. De aceea intreb IRINUCA nu era la cumparaturi?

  8. Pentru informarea lui Darius care „moare” de grija „epidemiei” de gripă din România țin să-l informez că din cauza aceluiași virus în Franța sunt peste 1300 de morți și nu este isteria de la noi! Vaccinurile „cinstitului” Vlad Voiculescu, Ministrul cu epoleți al givernului Csiols trebue vândute pe bani de la buget, că numai așa trăiesc „săracii” milionari în euro din PDL (poreclit PNal) și USR!

    • Esti dovada vie a ofensivei mediatice a talharilor din PSD, care atribuie altora toate ticalosiile facute de ei.

  9. Asa este, alde Luluta si securistii nu cumpara din magazine, ei numai primesc de-a gata toale furate sau scoase pe usa din dos din fabrici!Clientii magazinelor de lux nu sunt toti prin puscarii, dar prefera sa nu cumpere ca sa nu fie dati in gat!

  10. Poate ca maestrul isi doreste un costum din stofa fina de lana de vicuna si evident pt.mireasa, o rochie ce costa cat o masina frantuzeasca …Caci s-au dus pantalonii de dimie alba ,camasa, raglanul alb etc.etc., rochita din panza topita, stil iie …Pana si rusii insista ,veti gasi la Paris ce va doriti…Casa de piatra !

  11. Considerați domnule Nistorescu că, aceia care au acordat titluri științifice unor plagiatori ar trebui ar trebui sancționați și excluși din sistemul universitar și academic, chiar și pentru o perioadă stabilită precum în spețele altor sancțiuni, în funcție și numărul de fapte comise și riscurile pe care l-ar fi implicat faptele acordării de titluri științifice în spețe ce ar fi inclus și chestiuni plagiate ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.