Magnatul Comănescu sapă după gaze pentru americani

Compania americană Black Sea Oil&Gas, cu activităţi în domeniul explorării de gaze în Marea Neagră, a angajat compania românească GSP Offshore pentru forajul a două sonde de 100 de metri adâncime în perimetrul Midia, deţinut în concesiune. Potrivit unui comunicat al americanilor, GSP Offshore va folosi pentru foraje, care vor începe în trimestrul 4 al acestui an, platforma GSP Uranus.

„Titularii perimetrului XV Midia, Zona de Apă de Mică Adâncime, vizează prospecte care nu doar consolidează portofoliul de resurse al titularilor, dar, mai important, ar putea alimenta Proiectul de Dezvoltare Gaze Midia, care actualmente constă în descoperirile Ana şi Doina, aflat în faza de obţinere a aprobării pentru dezvoltare“, a declarat Mark Beacom, director BSOG.

Livrarea gazului, peste doi ani

Americanii sunt în curs de obţinere a tuturor aprobărilor necesare pentru realizarea Proiectului de Dezvoltare Gaze Midia. Aceste aprobări includ autorizaţiile din partea ANRE şi ANRM, acordul de mediu şi autorizaţia de construire, autorizaţiile din partea autorităţilor locale şi naţionale, aprobarea Transgaz,­­­­ precum şi aprobarea acţionarilor. Consorţiul vizează obţinerea acestor aprobări în acest an. Odată obţinute, vor fi necesari doi ani pentru construirea platformei offshore, săparea sondelor de dezvoltare, montarea conductelor offshore şi onshore şi construirea staţiei de tratare a gazelor. Potrivit lui Niculae Havrileţ, preşedintele ANRE, BSOG va începe livrarea gazului din Marea Neagră în sistemul naţional de transport la 1 iulie 2019.

Black Sea Oil &Gas, deţinută integral de Carlyle International Energy Partners, este o companie independentă de petrol şi gaze, cu sediul în România, care desfăşoară operaţiuni de explorare, dezvoltare şi exploatare a resurselor convenţionale de ţiţei şi gaze naturale. În prezent, portofoliul companiei este alcătuit din concesiunea privind perimetrele XV Midia – Zona de Apă de Mică Adâncime şi XIII Pelican, situate în platforma continentală a Mării Negre, la care BSOG deţine o participaţie de 65% şi calitatea de operator.
În Marea Neagră, mai există şi alţi giganţi internaţionali care vor să scoată gaz. Aceştia sunt ExxonMobil, care este într-un parteneriat cu Petrom, şi LukOil, în parteneriat cu Romgaz.

Exploatarea gazului de către aceştia este aşteptată la începutul deceniului următor.

Șeful GSP Offshore a făcut bani cu platformele petroliere cumpărate de la stat

GSP Offshore este deţinută de omul de afaceri constănţean Gabriel Comănescu. Acesta este unul dintre cei mai bogaţi români, cu o avere estimată la 260 de milioane de euro. Are afaceri în servicii conexe industriei petroliere, în fabricarea echipamentelor pentru industria petrolului şi a gazelor, transport maritim şi turism.
Născut în Dâmboviţa şi stabilit în Constanţa, Gabriel Valentin Comănescu, în vârstă de 49 de ani, a absolvit Academia Militară „Mircea cel Bătrân“. Omul de afaceri a cumpărat în anul 1999 de la AVAS compania de foraj Foserco, din al cărei acţionariat făcea parte Federaţia Sindicatelor Industriei Petroliere. Doi ani mai târziu, Comănescu a cumpărat fabrica de echipamente petroliere „1 Mai“ Ploieşti, iar uzina a fost redenumită „Upetrom“. În 2004, Comănescu a înfiinţat la Constanţa Grup Servicii Petroliere, companie care, în anul 2005, a cumpărat de la stat platformele petroliere româneşti. Tranzacţia a avut o valoare de 100 de milioane de dolari.

În anul următor, apare Upetrom Group, care include societăţi cu activităţi în construcţii şi foraj marin, servicii de intervenţii la sondă, servicii submarine, construcţii hidrotehnice, servicii submarine, construcţii hidrotehnice, transport naval şi turism. Platformele de foraj marin au extins activitatea GSP, care a ajuns să caute petrol în Marea Nordului, Mexic şi Rusia. GSP deţine 10% din aria petrolieră concesionată până acum în Marea Neagră. A ajuns la această performanţă după ce a cumpărat concesiunile firmei irlandeze Petroceltic.

Recomanda
Mihai Soare 69 Articole
Author