Mai avem o singură fată în cursă în Asia

Begu va juca cu Larsson două meciuri în decurs de câteva ore. Va juca Halep la Wuhan? Monica Niculescu, în continuare în eclipsă de formă.

Înfrângere (probabil) planificată

Simona Halep a dat peste cap toate pronosticurile, inclusiv cotele de la casele de pariuri, unde avea cotă de victorie între 1.05 şi 1.09, în timp ce adversara ei, Denisa Allertova, avea cotă de victorie între 7.16 şi 10.36! Halep a cedat în faţa jucătoarei din Cehia clasată pe locul 74 WTA (înainte de începe turneului) în două seturi: 4-6, 3-6, după 1 oră şi 14 minute de joc.

Simona Halep a făcut un joc foarte slab în faţa unei jucătoare care nu ne spune prea mult. Credem că a fost vorba de o înfrângere planificată. Iniţial Simona Halep nu a intenţionat să joace la Guangzhou Open, un turneu totuşi destul de modest şi care a fost ocolit de toate celelalte 19 jucătoare din top 20. În plus, turneul nici nu a trezit vreun interese din partea publicului, inclusiv meciurile „vedetă” jucându-se în faţa unor tribune dezolant de goale. Halep a participat totuşi susţinând că trebuia să onoreze invitaţia, mai ales că era cap de serie nr.1. Noi credem că participarea se datorează în primul rând obligativităţii de a juca în cel puţin două turnee de categoria (cea mai joasă din circuit) WTA International. Pentru Simona Halep mai tentante sunt turneul de la Beijing (China Open), turneu de categoria WTA Premier Mandatory, şi probabil (nu ştim încă dacă participă) cel de la Wuhan, care începe săptămâna viitoare. Dar, se ştie, ea nu are niciun obiectiv acum, ţinta principală fiind Turneul Campioanelor din Singapore. Un lucru este clar, nicio jucătoare de top nu s-a angrenat să participe la toate cele 3 turnee din China, care se desfăşoară în „cascadă”. Bănuim că strategia Simonei Halep a fost următoarea: şi-a onorat prezenţa la turneu jucând 3 tururi (Petkovic, cap de serie nr.2, a „pierdut” încă din primul tur), a mai adăugat ceva puncte la zestrea ei, a mai luat ceva mărunţiş 6.175 USD şi a ales să piardă în faţa unei jucătoare mai modeste, decât să mai meargă un tur şi să cedeze în faţa unei consacrate, Sara Errani. Asta a fost cam tot ce se poate spune despre prima participare din acest an la „sezonul” chinezesc.

Monica Niculescu, spulberată

Aşa cum am anticipat în cronica de ieri, belgianca Yanina Wickmayer a fost o nucă prea tare pentru forma modestă din ultimele luni a Monicăi Niculescu. După 1 oră şi 11 minute de joc, Wickmayer a câştigat cu 6-2, 6-2 un meci pe care l-a controlat sever cap-coadă. Chiar dacă Niculescu se afla cu 7 locuri mai în faţă în clasamentul WTA, inclusiv toate casele de pariuri au văzut-o drept favorită pe belgiancă. Monica Niculescu a făcut o partidă foarte slabă. Returul nu i-a mers mai deloc, şi exact la acest capitol a excelat Wickmayer. De menţionat că Wickmayer a ajuns în ultimul moment să joace la Guangzhou Open, ea înlocuind-o pe talentata rusoaică Margarita Gasparyan, care s-a retras cu o zi înainte de începerea turneului. Pentru calificarea în sferturi, Niculescu s-a ales cu 6.175 USD, dar nu a recuperat decât 60 din cele 280 de puncte pe care le avea de apărat din 2014, când a fost câştigătoarea turneului.

Irina Begu merge mai departe la Seul

Irina Begu, cap de serie nr.1 la Korea Open, s-a calificat în sferturile de finală (tur III) după ce a învins-o pe slovena Polona Hercog în trei seturi: 6-2, 6-7[6], 6-2. Primul set a fost sub controlul de Begu, în timp ce, în al doilea, slovena a jucat până la 5-4 cu un break în faţă, dar Begu a făcut re-break la acest scor, după care s-a ajuns în tie-break. Begu a avut trei mingi de meci 6-3, 6-4, 6-5, dar a pierdut la 6-5 ambele servicii şi Hercog a câştigat în cele din urmă tie-break-ul cu 8-6. În decisiv, Begu a pornit ca din puşcă, şi a oprit motoarele la 4-0, ultimele patru game-uri fiind câştigate de fiecare jucătoare pe propriul serviciu şi românca a închis setul şi totodată meciul cu 6-2. În sferturile de finală, Begu o va avea drept adversară pe suedeza Johanna Larsson, aflată înainte de începerea turneului pe locul 62 în WTA. Suedeza este începând cu anul 2010 o jucătoare care a oscilat între poziţiile 50 şi 80 în clasamentele WTA, iar în2015 acâştigat turneul de acasă de la Bastad (6-3, 7-6 în finală cu Mona Barthel, pe atunci #52 WTA), iar singura victorie „mare” a obţinut-o la Miami, când a trecut de Lucie Safarova (#11 WTA în primăvară) cu 7-6, 6-2. Begu şi Larsson nu s-au mai întâlnit până în prezent în circuitele WTA sau ITF. Pentru calificarea în sferturi, Begu a obţinut 59 de puncte WTA şi un cec în valoare de 8.502 USD.

Victorie şi la dublu alături de Raluca Olaru

La 1 oră şi 45 de minute după ce a terminat meciul de simplu, Irina Begu a jucat şi la dublu. Alături de Raluca Olaru, a întrecut perechea cehă KateřinaVaňková/Kristýna Plíšková cu 6-2, 6-2 după 54 de minute de joc. În turul III (semifinale), dublul românesc joacă împotriva perechii olandezo-suedez, Kiki Bartens/Johanna Larsson. După cum se poate observa, Begu va avea – probabil vineri – două meciuri cu aceeaşi jucătoare. Pentru calificarea în semifinale, echipa Begu-Olaru a obţinut 4.950 USD.

Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.