MAI, fără ministru, Iohannis „este în campanie”

Viorica Dăncilă a anunțat că joi expiră interimatul lui Mihai Fifor la Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Premierul a făcut din nou apel la președintele Klaus Iohannis să renunțe la jocurile politice și să îl numească pe Dan Chirilă, cel pe care l-a propus miercuri pentru acest portofoliu.

„Astăzi (joi – n.r.) expiră interimatul domnului Mihai Fifor la conducerea Ministerului de Interne, căruia îi mulțumesc pentru modul în care s-a implicat în toată activitatea Ministerului de Interne într-o perioadă marcată de foarte multe provocări. Fac încă o dată apel către președintele Klaus Iohannis să lase deoparte jocurile politice și să renunțe la blocarea Guvenului pentru a nu periclita funcționarea instituțiilor statului.

Şi Mihai Fifor, al cărui interimat la MAI se încheie joi, l-a acuzat pe Klaus Iohannis că este în campanie și face orice ca să blocheze Guvernul. Acesta a precizat că e o dovadă de indiferență cruntă a șefului statului față de tragedia de la Caracal.

„Astăzi (joi – n.r.) încetează mandatul meu interimar la Ministerul Afacerilor Interne. Am încercat să-mi fac datoria în mod responsabil. Am luat imediat măsuri pentru reformarea sistemului de siguranță a cetățeanului. Am colaborat excelent cu dl. Raed Arafat la elaborarea ordonanței de urgență 62/2019 prin care am îmbunătățit sistemul 112″, a scris Mihai Fifor, joi pe Facebook.
Fifor i-a mai reproșat președintelui Iohannis că în plin proces de reformare a sistemului de siguranță a cetățeanului și de organizare a prezidențialelor lasă fără conducere MAI.

„Am început procesul de reformare a funcțiilor de conducere din MAI. Atât cât mi-a stat în putință și cât mi-a permis legea, i-am sprijinit pe anchetatorii care investighează cazul de la Caracal. Am lucrat în minister cu oameni deosebiți, bine pregătiți, cărora le mulțumesc pentru buna colaborare. Din păcate, în plin proces de reformare a sistemului de siguranță a cetățeanului, în plin proces de organizare a alegerilor, MAI rămâne fără ministru”, a completat secretarul general al PSD.

El a mai spus că românii au nevoie de un alt fel de președinte, unul care să nu blocheze Guvernul și să forțeze legile și Constituția.

„Klaus Iohannis este în campanie și face tot ce poate să blocheze Guvernul, forțând peste măsură legile și Constituția. Este o dovadă de dispreț pentru oameni și de cruntă indiferență pentru tragedia de la Caracal de care și-a amintit doar în declarațiile politice. Oamenii au nevoie de un alt fel de președinte, iar în această toamnă ne vom lupta să dăm României șeful de stat pe care îl merită: muncitor, implicat și aproape de oameni””, a conchis Fifor.

Klaus Iohannis a semnat, pe 30 iulie 2019, numirea lui Mihai Fifor pentru funcția de ministru interimar al Afacerilor Interne, după ce Nicolae Moga a demisionat din această poziție, pe fondul cazului din Caracal. Președintele a semnat și decretul prin care ia act de demisia lui Nicolae Moga.

Potrivit legii, perioada de interimat poate dura maxim 45 de zile.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, miercuri, că îi propune pe Dan Chirilă la Ministerul Afacerilor Interne, pe Camelia Gavrilă la Ministerul Educației și pe Dan Matei pentru funcția de vicepremier pe probleme economice.

Șeful Executivului a mai declarat că va propune membri ALDE și pentru cele portofolii de miniștri vacante, respectiv pe Grațiela Gavrilescu la Ministerul Mediului, Ion Cupă la Ministerul Energiei și Ștefan Băișanu, ca ministru pentru Relația cu Parlamentul.
Pe 28 august, Klaus Iohannis a anunțat că respinge integral remanierea propusă de Viorica Dăncilă. Premierul îi transmisese şefului statului propunerea ca Dana Gîrbovan să preia conducerea Ministerul Justiţiei, Mihai Fifor să fie ministru plin la Interne, senatorul Şerban Valeca la portofoliul Educaţie, Ana Birchall vicepremier pentru parteneriate şi Iulian Iancu vicepremier pe probleme economice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

4 Comentarii

  1. Si ce a facut Fifor,dupa Caracal? Ca a fost ministru la interne. A taiat in carne vie? A reformat ceva? S-au eliminat grupurile de interese si clanurile din MAI? Citesti si te ingrozesti despre ce e in MAI. Fifor asta un monument de prostie si de lasitate il acuza pe Iohannis? Pt. ce, ca nu-l pune mai repede pe asta, pensionat la 39 de ani si bun prieten cu Dragnea? Cata nesimtire!

  2. CUM RAMANE CU CASTRAREA TRAFICANTILOR.????…PROMISIUNEA ESTE PROMISIUNE…

  3. Da, a dat o lege prin care unele drepturi financiare ale funcționarilor din MAI, care trebuiau prin lege acordate și care au câștigat în instanță, sa le de-a banii cu țârâita in fiecare an, doar o singura dată.
    Unde este respectul față de oamenii care își fac treaba.
    Deasemenea trebuiau să acorde și unele drepturi financiare stabilite prin lege la încetarea activității cu drept de pensie.Cum să acționezi in instanță MAI, pentru drepturi prevăzute de lege.Respectul pentru cei care au muncit și muncesc, unde este?!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.