Mai puține interceptări SRI după denunțarea protocoalelor

Vicepreşedinte Comisiei de control a SRI, Marian Cucşa (ALDE) a declarat sâmbătă, pentru agerpres.ro că numărul interceptărilor SRI a scăzut cu 70% după denunţarea protocoalelor încheiate cu instituţii din sfera Justiţiei.

Potrivit lui Cucşa, ar trebui să fie traşi la răspundere toţi cei implicaţi în fenomenul încheierii protocoalelor dintre SRI şi instituţii din sfera Justiţiei, întrucât „totul trebuie făcut în baza legii, nu prin înţelegeri ascunse”.

„Numărul interceptărilor SRI a scăzut cu 70%, după denunţarea protocoalelor. (…). În diferite faze ale instanţelor de judecată au ajuns, probabil, de ordinul miilor, ca urmare a acestor protocoale. Urmează să finalizăm raportul pe protocoale din partea Comisiei, să vedem tot ceea ce s-a întâmplat, să avem concluzii, apoi modificarea legislaţiei, lucru pe care-l doresc să se întâmple până în luna decembrie, să avem o variantă de modificări legislative în ceea ce priveşte siguranţa naţională. Ar trebui să răspundă toţi cei care au fost implicaţi în acest fenomen al protocoalelor şi al încălcării drepturilor şi libertăţilor a milioane de români”, a declarat Marian Cucşa.

El a menţionat că, în urmă cu două săptămâni, în cadrul audierilor din Comisia SRI, a fost prezentată situaţia protocoalelor încheiate din anii ’90 şi până în prezent, interval în care au fost peste 500 de documente încheiate între SRI şi instituţii. „Cele mai multe au fost semnate între 2004-2016, când s-au semnat şi protocoalele cu instituţiile din Justiţie, cel din 2009, care a fost denunţat, cu ÎCCJ, cu CSM şi cu celelalte instituţii din Justiţie, lucru total anormal”, a precizat Marian Cucşa.

Potrivit vicepreşedintelui Comisiei de control a SRI, aceste protocoale „nu sunt necesare, pentru că există bază legală pe care trebuie să funcţioneze”.

„Desigur, avem o legislaţie în ceea ce priveşte siguranţa naţională, care e din 1992 şi nu mai răspunde riscurilor şi ameninţărilor din 2018, modificăm legislaţia şi o adaptăm necesităţilor şi ameninţărilor din 2018, să se lucreze strict în baza legii, nu a unor înţelegeri secrete şi ascunse”, a conchis Cucşa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. ….sa incepem cu Tariceanu atunci….protocol semnat in 2005…..azi APACA se face ca ploua si se da de Lacrima Christi…..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.