„Deschid televizorul să mai văd şi eu ce mai zic pe la talk-show-uri. Nu înţeleg nimic. Dau mai tare, poate am surzit… Tot nu înţeleg absolut nimic. Mai mult, am sentimentul că eu comit o gravă indiscreţie… „Ştiţi dumneavoastră”, „Dar şi dumneavoastră ştiţi că…” Vorbesc nişte secrete între ei la care n-ar trebui să asistăm deloc. Oamenii au de vorbit între dânşii, iar eu îi deranjez că sunt o mitocancă şi mă uit la dânşii”, spune Maia Morgenstern.
Pe lângă meseria de actriţă, Maia Morgenstern este mamă şi studentă la Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii Bucureşti, Secţia Studii Iudaice şi Neogreacă, potrivit ziarulring.ro.
„Sunt o studentă de succes. A fost greu în sesiune. Nu e totul OK, dar am terminat. Mă întreba un coleg câte examene mai am şi i-am răspuns «De dat sau de luat?». Nu vreau să-mi cumpăr o diplomă, vreau să învăţ, să-mi pun mintea la contribuţie. De asta m-am şi înscris la facultate”, spune actriţa.
Maia este nemulţumită de faprul că deşi sălile de teatru sunt tot mai pline, salariile actorilor au rămas la fel de mici.
„E o situaţie care cred că se regăseşte peste tot în lume… Teatrul e foame mare. Am folosit poate o metaforă puţin exagerată, dar din teatru marea cu sarea nu vei câştiga. Mari actori, mari vedete de la Hollywood se îndreaptă periodic către scena de teatru cu mare emoţie şi respect, anunţând cu surle şi trâmbiţe, ca pe un prag important al existenţei lor artistice, intrarea într-un proiect teatral. Păstrând proporţiile, şi la noi sunt actori de teatru şi de film iubiţi şi respectaţi. Cozile, în weekend, la Teatrul Naţional sunt până la metrou”,a afirmat celebra actriţă.
Când fiul său a anunţat-o că vrea să devină actor, Maia spune că „mi-a îngheţat sângele”, acum cei doi împart aceeaşi scenă.
„A juca alături de fiul meu e o experienţă cu totul şi cu totul răvăşitoare. Dincolo de propriul ego, de orgoliu, există sentimentul mamei care crede că mai bine pentru copilul ei nimeni n-o să vrea şi nimeni n-o să încerce să dăruiască. Să devii actor, personaj, scenă ajutându-l să înflorească pe celălalt, partenerul meu, fiul meu. Nu i-am dat niciodată sfaturi pe care nu le-a cerut”, spune Maia Morgenstern.
Actriţa recunoaşte că nu se câştigă bine din reclame, dar nu se plânge.
„Sunt experienţe şi soluţii de moment. Nu vreau să mă văicăresc la niciun nivel, sub nicio formă şi pe nicio temă. Sunt împotriva văicărelilor. Când am făcut ceva, mi-am asumat. După rolul din „Patimile lui Hristos” sunt pedepsită, boicotată, dar nu-i nimic, merg mai departe. Şi înainte de a face acest film eram în teatru”, a adăugat actriţa.
Maia Morgenstern afirmă că nu înţelege nimic din emisiunile de la televizor şi preferă să citească ziarul: „Închid televizorul. Răsfoiesc ziarele mai serioase din care ai şi ce să citeşti”.