Decretul Maiei Sandu care a stârnit controverse

Foto: presedinte.md

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a demis vineri pe şeful Statului Major al armatei, generalul de brigadă Eduard Ohladciuc, deşi acesta era un susţinător al cooperării cu NATO, relatează agenţia EFE.

Sandu a semnat decretul de demitere în urma cererii transmise de guvern pe 18 septembrie. Premierul Dorin Recean a calificat această cerere drept „o procedură obişnuită”, motivând-o prin faptul că generalului Ohladciuc „i-a expirat contractul”, scrie presa locală.

Opoziţia socialistă remarcă însă că Eduard Ohladciuc devenise o persoană incomodă pentru autorităţi. În cei trei ani şi jumătate cât a fost şef al Statului Major, acest general cu studii în Ucraina, România şi SUA a pledat mereu pentru apropierea R. Moldova de NATO şi, de asemenea, pentru echiparea armatei cu armament occidental.

Mai mult, generalul Ohladciuc a criticat „războiul hibrid” dus de Rusia contra R. Moldova şi a considerat ilegală prezenţa militară rusă în Transnistria.

El l-a înlocuit în funcţie în 2021 pe generalul Igor Gorgan, care săptămâna trecută a fost pus sub învinuire pentru presupuse fapte de spionaj în favoarea Rusiei şi căruia preşedinta Maia Sandu i-a retras toate decoraţiile.

Preşedinta Maia Sandu doreşte să obţină un nou mandat la alegerile prezidenţiale din 20 octombrie, dată la care a convocat desfăşurarea concomitentă a unui referendum pe tema aderării la UE. Ea denunţă în mod repetat ingerinţele Rusiei, în timp ce opozanţii săi denunţă măsuri represive, menite să îi împiedice să candideze.

Recomanda 1

8 Comentarii

  1. o sa puna un sclavete de 35-40 de ani, care a fost prostitua… pardon, antrenat 10 ani in beciurile NATO… iar cand moldova o sa atace transnistria, si FR o sa le dea vreo 30 de iskandere si 100 de geranuri… o sa guitze ca sunt atacati, cum guitza Bibi

  2. Zice cineva că nu-i nici-o diferență între Maia Sandu și Zelinski…
    Păi dacă-s de aceeași etnie, cum ați vrea să fie ? 😉

  3. Nici-o diferenta intre comportamentul acestei doamne Maia Sandu si Zelenski.amandoi practica aceleasi metode ,inclusiv cerseala .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.