Majoritatea membrilor CExN al PSD nu susțin remanierea

Majoritatea membrilor Comitetului Executiv Național care au luat cuvântul s-au pronunțat împotriva demisiilor Rovanei Plumb, Sevil Shhaideh, Răzvan Cuc și Ilan Laufer, cerute de către premierul Mihai Tudose, au declarat pentru Mediafax surse social-democrate.

În dezbaterile din CExN al PSD privind remanierea, cei care au luat cuvântul în ședință s-au pronunțat, în majoritatea lor, împotriva acceptării de către partid a demisiilor celor patru miniștri pe care primul-ministru Mihai Tudose vrea să-i înlocuiască.

La ora transmiterii acestei știri, ședința Comitetului Executiv a fost întreruptă de o scurtă pauză, urmând ca ședința să fie reluată pentru concluzii și pentru votul propriu-zis privind acceptarea sau nu a demisiilor.

Anterior, miniștrii Rovana Plumb, Sevil Shhaideh, Răzvan Cuc și Ilan Laufer își anunțaseră disponibilitatea de a renunța la posturile guvernamentale dacă membrii Comitetului Executiv Național al PSD le solicită acest lucru.

Ei erau vizați de proiectul de remaniere al premierului Mihai Tudose, ultimul de pe lista cu remaniabili a lui Tudose fiind ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Viorel Ilie, însă acesta este membru ALDE și beneficiază de susținerea partidului, reconfirmată joi de către președintele Călin Popescu-Tăriceanu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.