Mănăstire cu aer omagial

Pictura din mănăstirile românești continuă să își facă simțită influența la sute de ani de când meșterii au lăsat pe pereți lucrarea religioasă. Astăzi, de la ora 19.00, la ICR Paris (1 rue de l’Exposition) are loc evenimentul de deschidere a evenimentului care adună creațiile provocate de arta veche românească.

„Culorile Bucovinei“ este o expoziţie de artă contemporană care prezintă lucrările a 42 de artiști din 13 ţări, inspiraţi de Mănăstirea Suceviţa. Expoziţia este prezentată de Centrul European Cultural și de Tineret pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu“ din București, în parteneriat cu Asociația Art&Heritage. Arhitectura Mănăstirii îmbină elemente de artă bizantină și gotică, la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici din lemn din Moldova. Pictura murală interioară și exterioară este de o mare valoare artistică, fiind o amplă narațiune biblică din Vechiul și Noul Testament. Biserica Învierii de la Mănăstirea Sucevița a fost inclusă în siturile protejate care fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Mănăstirea Sucevița a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015. „Frumuseţea este desăvârşită şi declanşează bucuria privirii. Nu este însă de ajuns. Aceste monumente tezaurizează un eveniment simbolic, care ar putea vorbi despre armoniile societăţii fondatoare. Cei 500 de ani ce ne despart de momentul construirii şi pictării acestor edificii sunt însă o piedică majoră în calea înţelegerii. (…) Elemente şi compoziţii plastice care au făcut carieră în Evul Mediu ni se propun acum sub forma unor lucrări de artă modernă, realizate de autori a căror intenţie nu a este adulterarea trecutului, ci construirea unui pod cultural între societatea fondatoare a monumentelor studiate şi omul de astăzi“, detaliază catalogul „Culorile Bucovinei“ opțiunea estetică a ICR.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Razvana Ancutescu 205 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.