Manevra Rusiei, identificată de la Paris

Parisul a identificat o „manevră coordonată de Rusia”

De L.V.
Manevra Rusiei, identificată de la Paris

Fotografii Paris, foto credit Paul Baila (2)

Parisul a identificat o „manevră coordonată de Rusia”

Parisul a identificat o „manevră coordonată de Rusia” pentru a răspândi informaţii false care implică Franţa, a anunţat Ministerul Forţelor Armate, potrivit AFP.

Exemplu, presupusa prezenţă a „mercenarilor” francezi care luptă pentru Kiev în Ucraina.

„Serviciile de stat competente au identificat şi urmăresc manevra coordonată a Rusiei, a precizat ministerul într-un comunicat.

Inclusiv prin reţelele de ştiri pro-ruse şi mass-media de stat, cum ar fi Sputnik News, RT şi RIA Novosti, se arată în document. 

De la începutul conflictului din Ucraina, Franţa a fost „ţinta unei campanii ruse de dezinformare”.

Ea s-a „intensificat” la jumătatea lunii ianuarie, după „reafirmarea sprijinului (francez) pentru Ucraina” de către Emmanuel Macron, se arată în acest text.

„Nu putem lăsa Rusia să câştige”, a declarat preşedintele francez la acea vreme, anunţând noi livrări de arme către Kiev.

A doua zi după aceste declaraţii, la 17 ianuarie, Ministerul rus al Apărării a susţinut că a lovit o clădire din Harkov (nord-estul Ucrainei).

Aceasta servea drept „zonă de desfăşurare temporară pentru mercenari, dintre care majoritatea erau cetăţeni francezi”.

Şaizeci de luptători au fost „eliminaţi” şi 20 răniţi, a transmis Moscova la acea vreme.

„Manevra rusă de dezinformare” a continuat. Luni au fost difuzate „listele presupuşilor mercenari francezi ucişi în acest atac pe canalele ruseşti de Telegram”.

E știut că „unele dintre aceste liste fuseseră deja diseminate în 2022, în primele săptămâni ale conflictului”, explică Ministerul francez al Forţelor Armate.

Miercuri, „campania” a continuat cu anunţul Sputnik International privind distrugerea unui sistem sol-aer franco-italian SAMP-T livrat Ucrainei, a spus aceeaşi sursă.

Cu toate acestea, „niciuna dintre aceste informaţii nu este confirmată de Franţa”, insistă Ministerul Forţelor Armate.

„În contextul intensificării ajutorului militar francez pentru Ucraina, ne aşteptăm ca această manevră de intoxicare rusă să continue, a avertizat  Sebastien Lecornu.

”O condamnăm şi ne consolidăm mecanismul de monitorizare a acestor manipulări”, mai arată ministrul forţelor armate.

„Franţa nu are ‘mercenari’, nici în Ucraina, nici în altă parte, spre deosebire de alţii”, a reacţionat deja Ministerul francez al Afacerilor Externe,

Războiul din Ucraina a atras rapid voluntari străini.  Aceștia  au plecat să lupte alături de soldaţi ucraineni.

Unii dintre francezii menţionaţi aparţin probabil Legiunii Internaţionale ucrainene, mai multe nume de pe listele ruseşti sunt false, a declarat pentru AFP o sursă diplomatică franceză.

Cuvântul „mercenar” ales de Moscova nu este nesemnificativ.

Legea franceză interzice mercenariatul, adică faptul de a lupta pentru remuneraţie în străinătate, pedepsit cu cinci ani de închisoare şi o amendă de 75.000 de euro.

Acest termen este şi cel folosit de Franţa pentru a denunţa activităţile grupării paramilitare ruse Wagner, acuzată de ani de zile de Paris de prădare şi crime de război în Africa.

Distribuie articolul pe:

32 comentarii

  1. Francezilor le ar pare bine sa vina Putin in Franta sa o elibereze de musulmani. Franta a fost tradata de Macron, numai apartine francezilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.