De la Ceauşescu încoace, România n-a mai fost atât de înfuriată pe un singur om. Cătălin Voicu a izbutit să devină personificare a corupţiei din tranziţia românească. Plus a răului moştenit din comunism. Şi dacă punem cazul sub lupă, acest Ostap Bender, general, senator şi activist politic întruchipează perfect slăbiciunile românului din ultimele două sute de ani. Cum ne putem lepăda de toate acestea? Năpustindu-ne cu toţii asupra acestei personificări caraghioase. Exact ca în societăţile primitive în care răul personificat de o păpuşă era străpuns cu ace şi cuţite, lovit, bătut cu pietre şi, în cele din urmă, ars. Aşa credeau indienii, dar şi strămoşii noştri că alungă spiritele malefice. Şi noi, la fel, după atâtea secole, ne-am concentrat toată agresivitatea de care eram în stare pe acest personaj enervant, sigur mitoman şi megaloman, circar şi jongler de culise politice. Exorcizarea naţională ne-a ieşit ca într-un ciné-verité de Oscar sau de Palme d’Or. Noaptea omul n-a mai rezistat şi a clacat, fiind cărat la spital, de unde eroic s-a întors să înfrunte decizia Parlamentului spre a leşina iar pe scările instituţiei. Mai ceva ca Omar Hayssam făcând pe mortul la ieşirea din penitenciar şi pe holurile tribunalelor. Mai ceva ca toţi bandiţii jucând rolul muribunzilor până la eliberarea pe baze medicale.
Nu ştiu dacă aţi observat acest concurs naţional de cinism. Mai toată lumea s-a întrecut în a arăta cât de hotărât acuzator al morsei din caracatiţă este. Rodica Culcer (cea care ne-a împachetat şi cu marele ciné-verité realizat de DNA şi nu ştiu care serviciu secret, circul acela cu caltaboşii lui Traian Remeş) a revenit în rolul de procuror de presă. Devotata cucoană în înfierarea corupţiei adversarilor PDL râdea mai ieri cu un zâmbet lung de 12 centimetri (cu ruj cu tot) ca s-o tragă în mocirlă şi pe soacra lui Mircea Geoană. Şi după ea, ginerele, şi cu el tot comunismul, în vreme ce alte fragmente de stenograme făceau din Vasile Blaga şi Traian Băsescu îngeraşii protectori ai naţiei şi personificarea cinstei regăsite. Ca o bravă utecistă anglo-americană, ea apăra democraţia periculos şifonată de adversarii patronilor ei politici.
Ştiţi ceva? Eu nu gust aceste carnavaluri justiţiare. Dacă există probe, Cătălin Voicu ar trebui să nu mai aibă scăpare. Execuţia asta publică pare înscenată mai degrabă pentru a face din iniţiatorii ei procurorii şi salvatorii naţiei. Aşa că sictir cu toată tevatura pe seama unui ins care, după părerea mea, nici întreg la cap nu prea este.
Iese România mai curată din această afacere? Sau îşi construieşte un argument pentru a rămâne şi pe mai departe la fel? Se purifică de păcate scârboasa noastră lume politică? Se perfecţionează justiţia după ce românii au dat sute de mii de tele-sentinţe?
Nu cumva ne-am exhibat complexele născute din neputinţă şi vinovăţii? Nu cumva cu acest circ justiţiar am dovedit lumii că nu putem să ne ridicăm cu un centimetru deasupra slăbiciunilor care ne paralizează societatea de atâtea decenii?
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.