Asta e pădurea pe lângă care trec când apuc să mă duc acasă, la Târgu Neamț, cu declarația în dinți și adeverința de medic de la serviciu, și dealurile pe care le urc și le cobor.
Nu mă opresc decât un moment, de parcă aș fura ceva de la statul ăsta bolnav la minte. Dacă mă vede cineva că am intrat în pădure? Nu pot să spun că acolo locuiesc.
Suntem conduși de niște paranoici. Încep să mă molipsesc de paranoia lor?
Mișcarea este vitală pentru sănătate, la orice vârstă, dar mai ales la bătrâni.
Ce crimă ar fi fost să-i lase pe aceștia să-și facă plimbările zilnice, cu distanțarea socială impusă de pandemie, unul câte unul, în șir, pe distanța de 3- 4 km, cât este de la Hârlău la comuna alăturată, Scobinți?
Polițiștii, în loc să-i hăituiască pe bătrâni, ar fi trebuit să le asigure acest traseu.
Se vor agrava: bolile cardio-vasculare, obezitatea, bolile osteo-articulare, bolile pulmonare.
Se va instala o scădere a imunității greu de controlat.
Stresul izolării, depresia caracteristică vârstei se vor agrava și vor duce la evoluția accelerată a unor comorbidități ascunse.
Demineralizarea osoasă, modificarea structurii, a arhitecturii intra-osoase, datorată repausului prelungit, cresc riscul de fracturi la oamenii peste 65 de ani.
Insuficiența venoasă periferică, atât de frecventă în populație, prin imobilizarea la domiciliu va conduce la mobilizarea trombilor periferici și la complicații majore, printre care cel mai dur e tromboembolismul pulmonar recurent.
Prin lipsa mișcării, scade dramatic fracția de protecție a colesterolului, HDL-colesterolul. În schimb, va crește colesterolul rău, LDL- colesterolul, care va mușca din coronare, la orice vârstă, va agrava hipertensiunea și va precipita sindromul coronarian acut, infarctul de miocard.
Diabetul zaharat de tip 2 se agravează, în corelație cu cele arătate anterior.
Mișcarea eficientă e în aer liber, nu în locuință, călare pe bicicleta ergonomică, pe covorul rulant sau trăgând de fiare.
Puterea actuală nu ia în calcul toate astea.
Să fie o formă de eutanasie a populației trecute de 65 de ani?
Orice torționar care se respectă spune că face totul spre binele tău.
Este obigatoriu să lași oamenii să se plimbe, păstrând distanța socială, în aer liber.
Copiii au nevoie de soare, de vitamina D activată, esențială pentru creșterea lor. Au nevoie de mișcare, au nevoie să alerge în parc.
Dezinfectați aleile și străzile, măgarilor, și lăsați copiii să se joace!
Îi lași pe bătrâni să iasă la cumpărături două ore, unde se înghesuie cu cei tineri, care nu-i respectă, care se bagă în față (am văzut astfel de scene, vă rog să mă credeți), care se uită la ei ca la niște mortăciuni ambulante, ca la niște epave, victime potențiale de care vorbesc televiziunile noastre, vândute puterii, dar nu-i lași să se plimbe din centru până la gară sau prin păduricea de pe deal, așa cum făceau, marea majoritate, înainte de pandemie.
Puneți dronele pe interlopi, nu pe oamenii cinstiți, pe care-i terorizați cu amenzi aberante.
Consider conducerea politică a țării criminală pentru felul mizerabil în care gestionează criza, condamnând la moarte și scăzând speranța de viață, pe termen lung, a cetățenilor cu vârsta de peste 65 de ani din România.
@ Mamaia
Pă bune!?! Nu a ucis?! Dar pe ăia care au murit acasa din cauza problemelor de sanatate care cereau proceduri de urgeta spitalicesti, cu care proceduri nu s-au intalnit din cauza spaimei de a mai merge la spitalul „impecabil organizat si dotat” pentru situatii de criza medicala?…
Nu doar ca izolarea a ucis fizic oameni, dar aceasta a mai ucis si libertatea omului sau macar a adus-o in agonie si nu oricum, ci trantindu-i si un scuipat in ochi.
Cat priveste prostia… ar insemna sa ma cobor.
Dle „Cinism”, asa mai putin isteata decat ma stiai (?!!!) iti spun ca izolarea nu a ucis pe nimeni intreg la cap. Prostia, da. Si inca multi.
La nivel mondial 800 mii facuti bine si 200 mii morti adica din 1 milion de cazuri rezolvate 20% mortalitate. Asta este puterea virusului din 5 oameni raman 4. ….si totusi Orban trimite oameni netestati la sparanghel…cum s-o numi in viitor tipul asta de genocid??? O sa si ridicam un monument ca la Ausswitz cu gazarea cu virus in autobuze si avioane cu muzeul genocidului…cu fotografii cu Vela in haina de piele ca fascistii de la Gestapo…etc…care mai traieste sa vada.
@mamaie,te stiam mai isteata. Nu ai inteles ca doctorul este inca activ? Ca face un drum lung sa ajunga la pacienti si ca in drumul lui trece pe langa o padurice in care ii este teama sa se abata din drum, doi pasi? Si @mamaie, fii atenta la semnele izolarii sau la matale nu este cazul?
Am o gramada de ani si inteleg ca pamantul e suprapopulat, ca nu are destule rezerve de apa si alimente pentru toti si deci cei inutili ar cam trebui sa dispara. N-am nicio problema. Spunea cineva „cu-o moarte toti suntem datori”. Dar n-ar putea sa ne puna ceva stricnina sau cianura in pensie, macar nu ne-am mai chinui cu boala.
Intrebare ptr dl. „doctor”: ati lipsit de la cursurile de epidemiologie din facultate sau v-a lasat memoria?
Spuneti: „Stresul izolării, depresia…Demineralizarea osoasă…Insuficiența venoasă periferică…LDL-colesterolul care va mușca din coronare…infarctul de miocard…Diabetul zaharat de tip 2… etc.
Toate aceste boli pot ucide. Dar in cat timp?
Coronavurusul ucide in cateva zile.
Avem de ales intre a muri in max 2 saptamani, si a-i omori si pe altii, sau a suporta cu demnitate o penitenta rezonabila. Bunicul meu a murit la Turtucaia lasand o vaduva cu 3 copii.
Nu inghit prostia ca nu mai puteti trai decat daca alergati pe strazile si aleile parcurilor. Exercitii fizice de intretinere se pot face si in casa, la bloc. Timpul poate fi folosit ptr a va face curat in case, a citi si a va bucura de tot ce e bun pe lumea asta.
As putea sa-i inteleg pe cei care vor sa iasa sa mearga la… munca, in conditiile de risc. Restul sunt niste fitze de prost gust.
La toate astea mai obliga si manusi in care transpiri ca sa se lipeasca si mai usor si sa se inmulteasac virusii !
Nemtii au sesizat deja tampenia cu manusi!
Paraclisierul Vela ne spunea acum vreo trei zile ca s-au gandit si au socotit dupa 50 de zile ca, batranii ar trebui sa iasa dimineata la cumparaturi cand tineretul bovin satul de filme porno toata noaptea pe internet dorm dusi. Acum a realizat „desteptul” ca batranii nu pot sa doarma de grija tineretului taurin nascut dupa 1990. Nu fac bine americanii ca de la varsta de 18 ani nu mai sunt interesati de viata tineretului bovin?
@Corector, comentariile tale sunt obtuze, fara ligica, fara legatura cu subiectul articolului. Tot ce a spus doctorul este aplicabil persoanelor varstnice si este perfect medical. Dupa aceasta perioada de recluziune, AVC si toate maladiile despre care vorbeste specialistul, vor fi mult mai frecvente. @Corector, tu analizezi un singur aspect fara sa stii in ce localitate sta doctorul. Oricum, silnicia cu declaratiile in intervalul 11 13, a fost cinica pentru ca intr-un interval atat de scurt, un senior nu putea merge mai departe de casa.
Din nefericire asa este. Dati-mi o adresa de e-mail valida si va trimit fotografii si filmulete fix din zona in care locuiesc in marele oras, zis cultural, Iasi. Nu e nici de A3 sau RTV, e o chestiune de educatie!
Imediat după pensionare am stat vreo 5 ani mai mult în casa, cu treaba, fără mișcarea necesara. Mi-au anchilozat articulațiile soldului, abia mai puteam sa merg, calculam pașii pentru drumul cel mai scurt pana la alimentara. La, radiografie nu se vedea coxartroza. După ce am reînceput sa merg durerile au dispărut și nu mai am nicio problema cu deplasarea. Acum fac zilnic bicicleta în camera, dar nu știu dacă e suficient și cu ce ma voi trezi când voi exersa mersul din nou.Cineva ii blama pe Cercel, Arafat și Rafila. Nu au nicio vina, și dacă acuzatorul nu este propagandist, atunci ar trebui sa știe ca aceștia sunt Eroi Naționali.
Virusul se raspindeste cu cea mai mare rapiditate in spatiile inchise, aglomerate. Chiar si dezinfectantii, folositi intr-o concentratie sau cu o frecventa prea mare, sunt nocivi pentru sanatate.
Natura, spatiile deschise, soarele, vegetatia, coloritul si parfumul florilor, trilul pasarilor, miscarea in natura (pastrind distanta fizca) cresc imunitatea. Noi facem parte din natura, ea ne da vitalitate, energie, tonus, echilibrul, sanatate pentru trup si suflet.
In cazul aparitiei unui nou val covid 19, oamenii care au stat doar in casa, nu vor avea aceste resurse pentru a se apara.
Niște ignoranți. Apropo, doctore, ați fost la vot? Știu o mulțime de medici care, profesand liberal, votează statornic cu liberalii fără sa vadă ca sunt pedelisti mascați sau marginal ai fostului PNL. Nu mai contează ca musca lunar dintr-un salariu decent, binemeritat dealtfel, acordat prin grija inteligenta a PSD.
Hai să fim serioşi, nu vedeţi că nu se mai moare în România, dar şi cam peste tot în Lume, decât de covidisul ăsta ?!
Acuma că este sau nu, o făcătură , rămâne de văzut, dar oricum prea serios nu-i vârcolacul ăsta , ce nu-şi bagă coada decât printre cei mai neajutoraţi sau nefolositori unei societăţi care nu mai beneficiază de puterea de muncă, sau inteligenţa lor fiind trecuţi de fatidica vârstă a pensionării !
Că astfel de măsuri pot face ravagii în echilibrul lor fizic, dar mai ales emoţional nu-i interesează pe nişte puternici ai zilei, la rândul lor sclavi, dar pe cu totul alte plantaţii, străine de neam şi ţară !
P.S.
în unele state cu tradiţi şi cu frică de Dumnezeu grija pentru cei în vârstă reprezintă o prioritate naţională, dar în România, unde doar o mână de privigeliaţi hotărăsc , pe model globalist , soarta po pulimii, acest fapt este dacă nu uitat, atunci trecut ultimul pe lista de priorităţi !
Să fim sănătoși! Nici străzile nu sunt în stare să le spele! Dezinfectarea, ca și deszăpezirea, sunt complicate! Nu ne trimite ninimeni niciunde! Indiferent de ce vârstă avem! Vom face tot ce știm, ținând cont de cei 7 ani de acasă! Nu avem nevoie de președinte, să ne iubim nepoții, copiii, persoana multpreadraga! Ce-ar fi dacă, în fiecare duminică ne vom întâlni, tăcuți, dar mulți, oriunde?!?
Bre oameni buni,dl doctor are și n-are dreptate! Are dreptate în tot ce spune în legătură cu degradarea stării de sănătate ca urmare a lipsei de mișcare, a lipsei de activitate,a izolării. N-are dreptate când crede ca romanii respectă sau vor respecta de bunăvoie restrictiile/ recomandările privind stăvilirea răspândirii virusului în mase.Ce spune dumnealui merge ,dar nu la romani.Romanii nu respecta recomandarile ei trebuie sa fie constrânși sub o forma sau alta. S-a verificat în toată lumea ca numai izolarea și păstrarea distanțarii fizice pot diminua/stopa răspândirea virusului.De altfel o sa vedem cu toții cam cum vor respecta romanii noile reguli de conviețuire sociala după 15 mai când se presupune ca va urma o „relaxare”.Io nu cred ca dl.doctor ar vrea sa mergem pe varianta recomandarilor (pe care nu le respecta romanii din proprie initiativa ci doar cu forta).Dacă se alege aceasta din urmă variantă se merge pe: „cine moare,moare”,lăsăm virusul sa-și facă de cap și cine rezistă e bine ,cine nu rezista moare.Ce vrem de fapt?
daca la 65 de ani esti considerat batrin…atunci e nu mai avem ce discuta
sunt paranoici si le este frica sa si gandeasca. Altora ca doamna dr epidemiolog chemata in emisiune de Gadea tremura, sovaie, o invarte si stiti de ce? Pt ca pe graficul raportat international nu 23 a fost un varf ”varfuri” au fost incepand din 3 aprilie:445,523,491,468,401, dar sa nu uitam ca doamna doctor nu a vazut decat raportarea din 23 aprilie de 386 cand poate a devenit sefa de comisie…Totul devine o angoasa in care unii se justifica sau ne conving de dezastrul, desi sunt voci/tari unde sunt presupuneri ca din 2019 au fost sub termenul de pnumoni intersitiala atiplica
https://www.worldometers.info/coronavirus/country/romania/
suntem in coborare nu in platou, dar cum se tem si de umbra lor nu pot spune, intelege decat ceea ce trebuie sa transmita, teama si oroare…Romania n-a STAT, in Romania mii, zeci de mii, sute de mii au muncit, de la brutari, macelari, morari, industria carnii, zootehnie, avicola, transport spre si dispre aceste locatii, lanturile de magazine cu peste 100.000 de angajati, magazinele de cartier, unde se vinde painea, alimentarile, pietile, farmaciile si cate si mai cate, a pt soferi magazine, ateliere, etc. toate firmele cu vanzari on-line, Posta funcionarii si postasii, Bancile, Sistemul energetic/utilitati/salubritate…internet/cablu tv/telefonie mobila daca analizam de fapt sute de mii sau milioane au mers la servici si au supravietuit, scapat sa nu se contamineze.
Arafat, Cercel, Rafila ați auzit ce zice confratele vostru?
Ne-ați distrus, nemernicilor!
Ați pus la cale exterminarea noastră, a bătrânilor!
Of, domnule doctor! De vreo saptamana tip pe aici, cam violent ce-i drept, pt a lasa oamenii de la 65 in sus, sa se miste. Unii ma injura ( e dreptul lor si il respect) altul zice ca de unde 68, o alta gasca ma fac mos nebun. Da…
Pai ce sa zic: succes la injuraturile pw care le veti primi. Mai este un domn, o persoana care pare educata, Emile isi zice, care ne face un fel de „rusinica” virtual ori de cate ori zicem ceva de ordnung si autoritati.
Dar e o lume libera… trebuie sa acceptam toate balacarelile pe care ni le aruncam unii altora
Slava Domnului ca au inceput medicii sa iasa si sa spuna, sa sparga monopolul nemaipomenit de deșteptilor Arafat, Rafila, Streinu-Cercel.
Cu voia Cotidianul.ro, iata o doctorita care-si iubeste meseria!
https://www.activenews.ro/stiri-sanatate/Covid-19-si-trombozele-%E2%80%93-mesaj-de-la-un-medic-hematolog-de-Dr.-Mihaela-Andreescu-161208
Analiza literara pe text :”Îi lași pe bătrâni să iasă la cumpărături două ore, unde se înghesuie cu cei tineri, care nu-i respectă, ..”Am mai citit cliseul asta ieftin,de propaganda infantila,repetat in cateva postari cu diverse nick name-uri,in ultimele 3 saptamani! Cine stie ce mizerabil a scris-o,sanchi,acum se da „medic batran”
Chiar nu e nici o inghesuiala nicaieri,doar in capul kopeikarilor si la artificierii de la Romania TV si A3
Mare grija la manipularea strainatatii,popor roman,ramai vigilent urmareste de cateva ori filmuletul CHICKEN LITTLE ~ (1943 film) de Walt Disney
Va multumesc!
In sfarsit, sfaturi de bun simt!
Din pacate, acolo unde se iau deciziile importante care urmeaza sa se impuna ulterior tuturor, mai pretutindeni, continua negocierile oentru lucruri nu doar nesanatoase, si perverse, dar sinistre de-a dreptul…
„Some prominent computer scientists involved in building contact-tracing tools in Europe are alarmed by the direction that governments there are headed.
(…) Access to healthcare data could enable tech companies to build profiles of people’s ailments and needs, exposing them to targeted marketing campaigns, and also to potential discrimination by employers, insurance companies, landlords or others. (…)
The apps that American technology firms are developing are voluntary in theory, but companies could make their use a condition of employment…”
https://www.latimes.com/politics/story/2020-04-26/privacy-americans-trade-off-trace-coronavirus-contacts
Am afirmat de la inceputul starii miltare ca parcurile nu trebuiau inchise decat locurile de joaca. Dar cum la noi conduc niste martoage asa au scris in ordonante. Pe toate posturile tv se arata imagini cu exercitii in aer liber, dar in case cu curti, dar 2/3 stau la bloc. Probabil ca vor sa mai reduca fondul de pensii, sa le ramane bani pentru cele speciale si de servicii de mii de lei!
Corect, domnule doctor! Numai ca pe ei nu-i intereseaza deloc sanatatea si bunastarea oamenilor, in general si a celor 65+, in special…Tocmai le-ai servit argumente, in plus, pentru haituirea varstnicilor, pentru ca asta e tinta, sa dispara cat mai multi pensionari…peste tot in lume, incapand cu Olanda (cea mai inumana oranduire, cu pretentie de supracivilizatie), apoi, SUA si Franta au demarat actiunile de confiscare a pensiilor…Olanda, deja, a desfiintat sistemul national de pensii…ai depus bani intr-un fod privat si ala da faliment, esti despagubit, partial, in masura in care a fost asigurat fondul…apoi, toate aburelile privind modificarile de varsta, de contributii, toate sunt facute numai pentru a frauda contributorul si a descuraja pensionarul…La noi, ticalosia e mai mare, nu se ataca direct fondul de pensii, ori nu numai el, interesul e sa dispara (fizic!) pensionarul…daca tot au dezgropat stalinismul si odraslele culturnicilor si colhoznicilor ne conduc in capitalismul vestic, de ce sa nu foloseasca lupta de clasa si pentru cultivarea urii fata de cei ce-si amintesc…nu (mai) e nevoie de memorie, important e sa ai o natie cu creiere spalate, care iau totul din aplicatiile de pe Smartphone…
Da, aveți dreptate, asta este EUTANASIEREA CELOR PESTE 65 DE ANI!!!
După o săptămână de stat în casă, spre exemplu, o persoana în vârstă aproape trebuie să REÎNVEȚE SĂ MEARGĂ!!!
Asta-i pt ca cei ce au urechi de auzit, să audă!!!
Plus sentimentul de marginalizare, datorita acestui adevărat AREST LA DOMICILIU!!!
Asta se vrea
Sa murim.De ce nu s-au echipat din tim spitalele?Ca sa fie siguri ca se imprastie infectia si sa se moara!
De ce nu se introduce in protocolul ordonantelor tratamenant cu.anticoagu
lante?Ca sa se moara!De ce Strainu Cercel aintrodus tratamentul cu anticoagulante pe linga antinflamatoare si virale numai la Matei Bals?Ca acolo sa fie mortalitate 2% iar in rest ul.tarii mai mare de 5%
i
FELICITĂRI … articol de nota 10+, evident, plusul vine din context !
„Asta e pădurea pe lângă care trec …” !! Padure ? In Romania ?? Domnule doctor, nu cumva vi s-a parut ? Daca nu cumva era vorba de doi copacei si trei boscheti, asa ceva in Romania nu prea mai exista ! (si apropo, pentru ca tot bombaniti la adresa iubitilor conducatori … mai aveti inca doi ani de izolare !)