Maratonul Recunoştinţei la Roşia Montană

Pe 25 şi 26 iulie sunteţi invitaţi la ediţia a III-a a Maratonului Recunoştinţei, eveniment sportiv organizat la Roşia Montană.

De cotidianul.ro - Autor
Maratonul Recunoştinţei la Roşia Montană

Pe 25 şi 26 iulie sunteţi invitaţi la ediţia a III-a a Maratonului Recunoştinţei, eveniment sportiv organizat la Roşia Montană.

Pe 25 şi 26 iulie sunteţi invitaţi la ediţia a III-a a Maratonului Recunoştinţei, eveniment sportiv organizat la Roşia Montană. Acest maraton face parte din seria maratoanelor istorice, create din dragoste pentru România, istoria şi natura sa. În perioada 2011-2014 au fost mai multe ediţii care au fost găzduite de diverse locuri cu încărcătură istorică din ţară. Această ediţie se adresează atât iubitorilor de alergare, admiratori ai naturii, cât şi împătimiţilor de istorie a României.

Sub deviza „Natura e o fiinţă vie – spune da drepturilor naturii”, Pachamama România în colaborare cu Consiliul Judeţean Alba, organizatorii evenimentului, lucrează îndeaproape pentru a transpune în realitate acest deziderat la Maratonul Recunoştinţei de la Roşia Montană. Acesta reprezintă mai mult decât un concurs, este ocazia perfectă de a vizita Roşia Montană şi de a-i cunoaşte pe localnicii care au rămas aici şi nu îşi vor vinde niciodată pământul, istoria şi identitatea.

„Pachamama România va promova la Roşia Montană drepturile naturii şi printr-o acţiune spirituală denumită generic «a running prayer». Astfel, pe de o parte vom simţi sentimentul interconectivităţii între noi şi tot ceea ce ne înconjoară, iar pe de altă parte vom aprofunda sentimentul responsabilităţii pe care îl avem faţă de generaţiile viitoare. Vom alerga împreună nu neapărat pentru performanţă fizică, dar mai ales pentru a transmite sentimentul nostru de iubire şi recunoştinţă faţă de localnici, strămoşii acestor locuri şi natura vie”, spune Alexandra Postelnicu de la Pachamama România.

Cele două zile ale Maratonului Recunoştinţei vor începe sâmbătă 25 iulie cu cursa de un kilometru pentru copii, urmată de multe noutăţi destinate participanţilor. A doua zi a competiţiei va cuprinde trei curse distincte pentru adulţi. Proba de Maraton: concurs destinat alergătorilor cu experienţă şi celor care doresc să-şi depăşească limitele; va fi o cursă pe distanţă clasică de 42,195 kilometri. Startul şi sosirea vor avea loc lângă Monumentul Eroilor Români din Primul Război Mondial din Roşia Montană. Proba de Semi-maraton: concurs destinat alergătorilor ambiţioşi, cu o experienţă limitată în alergare, dar suficientă voinţă pentru a ajunge cu bine la finalul celor 21 de kilometri. Proba de 10 kilometri: destinată celor care preferă distanţele mai scurte sau care au început de curând alergarea şi doresc să-şi schimbe modul de viaţă. Toate cele trei probe vor începe la ora 7.30. Pe parcursul celor trei curse vom descoperi monumentele naturale ale zonei: Piatra Corbului, Piatra Despicată, Tăul Cornei, Tăul Brazi şi, nu în ultimul rând, Masivul Cârnic.

Anul acesta au fost pregătite noutăţi faţă de ediţiile precedente. Sâmbătă, concurenţilor le va fi oferită oportunitatea de a vizita atracţiile culturale şi istorice ale zonei pe parcursul a două tururi ghidate, vor avea loc o întâlnire cu comunitatea locală şi o vizionare de film documentar. Tot sâmbătă va fi organizat evenimentul dedicat copiilor participanţi ALERGÂND ÎN JOACĂ. Surpriză cea mai mare este faptul că Maratonul Recunoştinţei de la Roşia Montană va fi primul maraton din România care va oferi produse raw vegane, la punctele de alimentare de pe traseu şi la Pasta Party. Având susţinerea Rawmazing, se va organiza un maraton 100% natural! Sunteţi aşteptaţi cu drag, pe lângă alergat, să gustaţi cele mai sănătoase şi delicioase produse naturale într-o zonă unde puterea naturii – puterea Pachamama – este la înălţime!

Înscrierea la toate probele concursului se poate face online până la data de 23 iulie 2015. Toate detaliile necesare participanţilor şi voluntarilor sunt disponibile acum pe noul website www.rosiamontanamarathon.ro

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.