Narcis Iustin Ianău, băiatul cu voce de contratenor de la „Românii au talent”, care s-a bucurat de un succes enorm ridicând sala în picioare şi lăsând juriul cu gura căscată i-a atras atenţia şi lui Marcel Pavel. Acesta nu pare însă foarte încântat de prestaţia adolescentului şi spune că interpretarea sa nu a fost una corectă, falsând notele.
Marcel Pavel are şi un sfat pentru Narcis: „E foarte talentat, dar trebuie să pună mâna pe carte. Dacă îl priveşti obiectiv se schimbă datele problemei şi nu mai eşti aşa de entuziasmat. El nu a făcut note şi s-a simţit asta. Trebuie să studieze, că altfel nu va ajunge nicăieri”, a spus artistul potrivit Ring.
În ceea ce priveşte participarea adolescentului la „Românii au talent”, Marcel Pavel spune că este o oportunitate care nu trebuie irosită întrucât „contratenori mai sunt şi la Conservator, dar nu îi remarcă nimeni şi e păcat să nu profite de momentul ăsta”.