Pe 31 ianuarie, Marea Britanie a ieșit din UE. Trei ani de indecizie, incompetență și lipsă de cooperare s-au încheiat așa cum trebuiau să se încheie – cu implementarea mandatului dat de majoritatea electoratului britanic la referendumul din 2016. Este un prilej de sărbătoare, dar și de reflecție, scrie revista americană conservatoare National Review.
”Primul motiv de sărbătoare este că au fost salvate instituțiile britanice. Asta a fost prima rațiune a Brexitului. Insituțiile au fost slăbite în ultimele decenii, însă europenizarea instituțiilor britanice se va încheia. Am putea spera că asta va merge mână în mână cu restabilirea abordării traditionale a justiției și cu eliminarea unei foarte nebritanice instituții a Curții Supreme (creată în 2009 n.red.).
Un al doilea motiv de sărbătoare este că Marea Britanie a dejucat până acum imbatabila tactică a UE de a forța o țară eurosceptică să voteze din nou. Irlanda, Olanda, până și Franța, au fost nevoite să organizeze un al doilea referendum dupa ce au respins în mod democratic câte o propunere UE. Aceste referendumuri nu au făcut decât să confirme că proiectul UE nu poate merge decât într-o direcție, că nu presupunere o alegere. Dacă a existat o țară care s-a opus acestei presiuni, ea a fost Marea Britanie, iar la un moment dat a părut că până și Marea Britanie va ceda. În cele din urmă, forța instituțiilor britanice a învins, iar lucrurile s-au rezolvat așa cum trebuia, prin alegeri generale.
Ultimul mare motiv de celebrare este recâștigarea controlului asupra legilor. Spre exemplu, pe 31 ianuarie, Michael Gove, vicepremierul de facto al Marii Britanii, a fost foarte limpede în privința pescuitului, a spus că Marea Britanie nu va face concesii în această materie și nu o va folosi ca monedă de schimb în negocierea viitorului tratat cu UE. UE va face presiuni, însă se pare că actualul guvern este hotărât să urmeze sfatul lui Churchill: ”De fiecare dată când trebuie să alegem între Europa și largul mării, vom alege marea”.
Si totuși sunt și motive de reflecție. După ce Marea Britanie s-a alăturat la ”piața comună”, și-a asumat un rol central în transformarea acesteia în ceea ce numim acum ”Zona Economică Europeană” (care este separată de UE și există chiar și o dezbatere privind rămânerea Marii Britanii în ZEE, în ciuda ieșirii din UE). Aceasta era o asociere pur economică făcută pe principiile thatcheriste. A jucat un rol important în liberalizarea economiilor vest-europene și în desovietizarea Europei de Est.
Însă la un moment dat, Marea Britanie a lăsat ca acest proiect să fuzioneze cu UE. Momentul zero a fost probabil Tratatul de la Maastricht, din 1992, trecut cu chiu cu vai prin parlament de către premierul John Major. Presiunea se acumulase deja în urma Actului Unic European din 1987, care a eliminat vetoul național împotriva ”armonizării” (procesul prin care regulamentele UE au început să fie impuse, mai degrabă decât negociate). Președintele Comisiei Europene Jacques Delors s-a folosit de asta pentru a promova armonizarea ”socială” prin impunerea directivelor pentru piața muncii. Așa cum spunea un oficial al guvernului Margaret Thatcher de atunci, ”ea se temea că eliminarea barierelor comerciale netarifare era folosită pentru a stabili un control la nivel supranațional”.
Și s-a dovedit adevărat. Războiul civil intern din Partidul Conservator pe chestiunea Europei a dus la căderea lui Thatcher și la acceptarea Tratatului de la Maastricht de către John Major, iar apoi a dus la peste 18 ani de blairism și cammeronism. Totul s-a rezolvat doar cu soluția drastică a ieșirii din UE. Dacă la conducerea CE s-ar fi aflat un președinte mai puțin rigid decât Delors și dacă Thatcher ar fi avut un succesor mai bun, poate că Comunitatea Europeană ar fi evoluat altfel și Marea Britanie ar fi rămas membră.
În cele din urma, trebuie să realizăm că acesta este abia începutul sfârșitului. Viitoarea relație UE-Marea Britanie este doar un aspect al viitoarei direcții a regatului. Mike Pompeo, secretarul de Stat al SUA, a declarat că speră ca în acest an să fie incheiat un acord comercial SUA-UK. Pe agenda premierului Boris Johnson ar trebui să fie și un acord cu Canada, Australia și Noua Zeelanda, la fel și unul cu Japonia și Coreea de Sud. Negociatorii britanici trebuie să aibă grijă ca țara să nu se confrunte cu locuri de muncă mai puține și prețuri mai mari. Apoi, vor exista presiuni din partea UE pentru ca Marea Britanie să își reducă din suveranitate în schimbul unui acord.
Însă cele mai mari întrebări vin din politica internă. Speranțele adepților thatcheriști ai Brexitului că Johnson va transforma țara într-un Singapore pe malurile Tamisei par să se reduca. Boris pare să ducă Marea Britanie către modelul unui stat industrial, precum Coreea de Sud. Așa cum a remarcat Steven Davies, de la Institute of Economic Affairs, aici există o oportunitate uriașă pentru stânga britanică. Euroscepticii laburiști ar trebui să aibă perspective bune și am putea spune că Brexitul este mai degrabă victoria lor decât a conservatorilor thatcheriști. Însă Partidul Laburist este într-o asemenea degringoladă încât pare să rateze această ocazie.
Marea Britanie are un drum lung în fața. Ziua ieșirii din UE seamănă cu ziua încheierii Convenției Constituționale din America, când o oarecare doamnă Powell l-a întrebat pe Ben Franklin la ce rezultat au ajuns: republică sau monarhie? Răspunsul lui Franklin a fost: ”O republică, dacă o puteți menține”. Britanicii au din nou un regat liber și suveran. Sa vedem dacă-l pot păstra”.
Pentru britanici conteaza suveranitatea, nu prosperitatea. Se vor obisnui si cu un trai modest, pentru ca nu vor avea de ales. Cu oricine ar face tratate, se vor lovi de partenerii din tratat care vor dori sa-si maximizeze ei profiturile. Marea Britania a pierdut mult din puterea de negociere pe care o avea candva. Tehnologiile inalte s-au democratizat, daca pe vremuri Marea Britanie era un pol al inaltelor tehnologii, acum a pierdut aceasta pozitie in favoarea unor economii emergente. Le-au mai ramas universitatile si filmele documentare, dar depinde cat vor rezista si acestea.
Ești nu cititorul nr.1. Tu
nu-ți citești nici măcar
propriile teste, să faci o
corectură. Mă rog, dacă nu
ți-e jenă cu ce te afișezi e
problema ta. Dar măcar nu-ți
mai da cu părerea despre
problemele UK. Este o pălărie mult prea mare pen-tru tine. Sau, în lipsă de
cadre, „partida” progresiș-tilor angajează pe oricine, după principiul mulți, dar…
nu plange tu de mila englezilor! mai bine invata ca intre cuvinte se lasa spatii, nu se pun puncte
Anglia nu maie imperiul.colonial de altadata,cand vor deschide ochii ,va.fi prea tarziu Cu sabotajul scotiei si irlandei ,va intra in colaps.in cativa ani chiar cu ajutorul ,incert.,al.unuia dupa.chipul si asemanarea liderului de.acum al acestui.stat.
pentru @Ileana Rollason : pai, stii ca tipu-i narcisic, Alfa si Omega la un loc, si-nca ceva pe deasupra! si vrea, într-adevar, sa-nchida puscaria si arunce cheia pe geam! A avut opozitii, de prin câteva tari, si nu mai are decât vreo 2 ani si ceva de guvernare, slava domnului! Numai ca francezii-s „oi”, vorba lui de Gaulle, si mi-e sa n-aleaga altul, la fel, daca nu si mai rau (tipii descrescând au tot mers, din rau în mai rau, din ucenic vrajitor în ucenic si mai vrajitor: Hollande, despre care credeam ca-i inegalabil, dupa care… Macron, discipolul. Si unul, si altul, cosmare. De care PARIZIENII (bobo + fostele colonii) nu s-ar fi saturat. Sudul voteaza MLP, problemele grave pentru democratie fiind Parisul si suburbiile, Lille si suburbiile, Strasburg, Lyon … unde-i saracie si unde-s fostele colonii-n ghetto-uri (despre care nu-si dau seama ca-s ghetto-uri, bloc lânga bloc, somaj, prostitutie, droguri …), hop si tipii alesi, cu acuza magica „rasism”-n loc de program! Tembel de tot sa fii, daca-l acuzi pe adversar de „rasism”, esti ales! + câte-un logiciel falsificat, prin câte-un computer bine plasat + presa arhi-sorosista …
Adica, cum ? A incuiat puscaria UE si a aruncat cheia de la celula pe geam ? Sau te pomenesti ca a incurcat cheile si acum nu mai stie care sint, cea de la celula in care alte popoare europene ramin inca inchise, privind cerul albastru (ptiu ! drace, asta e chiar culoarea aia blestemata !) cu cheia de la centura de castitate a doamnei Brigitte ? Hi hi …
Acum mai bine de 200 de ani Anglia de atunci se afla in razboi cu o mina de „state” (colonii) de abia infiintate si o „armata” as zice aproape „de strinsura”, suparate ca si acum pe despotismul metropolei si decise sa arunce ceaiul englezesc in mare … Acum, fostii combatanti sint „bot in bot” … Si tot pe vremea aia Franta monarhica se grabea sa dea o mina de ajutor celor care luptau contra inamicului de secole, Anglia, facindu-le chiar „cadou”, pe sume modice, viitoare state americane (cred ca isi mai musca degetele si acum, ca rusii dupa „episodul” Alaska !) … Acum, fostii aliati sint intr-un „razboi comercial” de tot risul, francezii supraimpozitind jeans-ii americani si motocicletele Harley-Davidson (ca si multe se mai vind in Franta !) ca masura de retorsiune pentru ca, nu-i asa ?, si ricanii au impozitat vinurile franceze si „brinzeturile care put” !
Deja sunt 20.000 de locuri de munca nou create doar in Franta de companiile care parasesc UK!Plus ce se duc in Germania,Spania,etc
Stia de Caulle ce stia, cand s-a opus intrarii Angliei in UE in 63!
Da, Caline, extrem de adevarat, numai ca Macron al Frantei ar fi vrut (nu stiu dac-a si reusit) o modificare a tratatelor în sensul în care nici o alta iesire din UE sa nu mai fie posibila. Delors = un dezastru pentru UE, Baroso si Juncker, la fel. Dictatura-n sensul cel mai pur al cuvântului, pâna la distrugerea ideii însesi de natiune, popor (=istorie proprie) si independenta. Independenta fiind industrie si agricultua proprie. Adeziunea la UE deja implicând renuntarea la suveranitate („suveranitate împartita”), adica la granitele teritoriale. ps Fata lui Delors, fosta ministra socialista-n Franta, Martine Aubry, prietena, între altele, cu Bacchus, i-a distrus, tarii, competitivitatea, prin legea celor 35 de ore de munca saptamânal. Dupa ce Mitterand, Marele Sef, colaborationist în WW2, deja-ncepuse demantelarea industriei tarii. La fel maimutoilor criminali de Nastase Adrian si clica, în România (Roman Petre, Catarama Viorel, Isarescu Mugur, Patriciu Dinu…). ps. Privind Marea Britanie pe rol de Singapore al Europei: pâna una alta, City, pe care-l râvneau toate statele europene dezvoltate, tot la Londra este, si-n Londra are sa si ramâna. Asa ca Boris (Johnson) are dreptate, si-o sa si reuseasca. Mai ales ca India, fosta colonie britanica, e-al 5 lea sau al 6 lea stat dezvoltat al lumii (si-are si peste 1 miliard de locuitori) + Canada, dominion + Australia, dominion.