Marea Finală Prezidențială 2024: Ovidiu Bufnilă versus Marcel Ciolacu (2)

 Deci, cum spuneam, dacă nu e USR cu Ovidiu Bufnilă s-ar putea să fie UNPR! De fapt, Ovidiu Bufnilă conduce UNPR așa cum conduce și PSD și, o să vedeți, mai departe, conduce și PNL. E incredibil, dar e pe bune. Da, să conduci din umbră, un partid plin ochi de generali barosani din țara asta, nu e joacă de copii, vreți dovezi, nu?!

Așa vreți cu toții, dovada, dovada, dovada. Vă dau eu dovezi numai să le puteți duce. Așa că Marcel Ciolacu n-are nici o șansă cu Ovidiu Bufnilă în Marea Finală Prezidențială. E vai de capul lui. Sigur, cu ceata lui de aplaudaci, cu ceata lui de analiști politici de mucava, gen Ion Cristoiu, Marcel Ciolacu se dedulcește deja cu vise deșarte de Președinție. Dar Ovidiu Bufnilă îi pune capac, uite-așa. Dar până una alta, să vedem de ce Ovidiu Bufnilă e atât de bazat. Pentru că eș vălurește realitatea într-un fel nebunesc, unic în lume, drept în nasul serviciilor secrete din Est și din Vest, pe bune dacă vă mint eu pe voi. Iar extratereștrii? Oh, da, sunt printre noi și ei sunt oamenii mei. Păi credeți voi că-l înfrâng eu pe Marcel Ciolacu așa din taste, ca un copchil tâmpit?! Ok, nu!

Extratereștrii mei care lucrează sub acoperire în toate aspectele realității românești se ocupă deja de neutralizarea PSD, PNL, AUR și așa mai departe. Adică voi credeți că eu vorbesc așa, la mișto, nu? Păi vălurirea e marele secret! Vălurirea se regăsește în manifestări surprinzătoare de la topologii la comunicări. O regăsim în limbaje, în metaforă sau în politică, drapată în diverse mesaje, ipostaze. Sunt o mulțime de forme primare vălurite de la cochiliile melcilor la propriile noastre ipostaze cotidiene. Teoria Comunicării ar trebui regândită. Aidoma multe din teoriile despre timp, despre psihic și despre meteorologie și politică. De fapt, nu cumva Emițătorul este un Multiplicat și aidoma, Receptorul? Între E și R putem pune un liniar sau un nonliniar?

Vălurirea poate fi detectată în toate domeniile umane dar și în adâncimea Universului. E greu de definit Vălurirea pentru a este un concept extrem de complex. Are o calitate stranie: multiplicarea. Dacă o priveşti dinspre fiinţă o vezi că pe o cortină, dacă o priveşti dinspre Univers o poţi vedea că o cascadă de constelaţii. Important e în această Aventură a Cunoaşterii pe care o dezvolt de ceva vreme pe Net atât în România at şi în lumea largă în forumuri, e-groupuri, reviste de filozofie sau de ficțiune am chemat o mulţime de navigatori insurgenţi. Cred, sunt convins, că Teoria Universului Vălurit poate fi dezvoltată şi îmbogăţită de mii de oameni.

Schimbările climaterice reclamă o nouă abordare a realităţii şi Universului. Anumite elemente ale Postmodernismului care se regăsesc în mod straniu în ANTICHITATE, reclamă O NOUĂ ABORDARE filozofia a Conceptelor de Spaţiu, Istorie şi Timp. Importanţi sunt navigatorii de pretutindeni are vor avea curajul să-şi schimbe MODUL DE A GÂNDI construit de Şcoală de Tip Fabrică. Câteva exemple ale Văluririi: Universul Lingvistic: aspectele acvatice ale propoziţiei şi timpurilor verbale. Universul Meteorologi: turbulență atmosferică. Universul Uman: creierul vălurit. Universul Geostrategiilor: vălurirea frontierelor. Universul Credinţei: vălurirea miturilor şi a fundamentelor (arhetipurilor). Universul Artistic: vălurirea metaforelor.

Universul Virtual: ficţiunile exemplare vălurite de la programe autoexecutabile la games şi Universul Relaţional Ființă-Matrice Virtuală. Vălurirea se regăseşte în manifestări surprinzătoare de la topologii la comunicări. O regăsim în limbaje, în metaforă sau în politică, drapată în diverse mesaje, ipostaze, în 2D şi în 3D. Sunt o mulţime de forme primare vălurite de la cochiliile melcilor la propriile noastre ipostaze cotidiene, la lingvistică şi politică, la strategiile militare. Teoria Comunicării ar trebui regândită. Aidoma multe din teoriile despre timp, despre psihic şi despre meteorologie şi politică.

De fapt, nu cumva Emiţătorul este un Multiplicat şi aidoma, Receptorul? Între E şi R putem pune un liniar sau un nonliniar? Vălurirea poate fi detectată în toate domeniile umane dar şi în adâncimea Universului. E greu de definit Vălurirea pentru a este un concept extrem de complex. Are o calitate stranie: multiplicarea. Dacă o priveşti dinspre fiinţă o vezi ca pe o cortină, dacă o priveşti dinspre Univers o poţi vedea că o cascadă de constelaţii care se văluresc, spaţiul fiind discontinuu. Important e în această Aventură a Cunoaşterii pe care o dezvolt de ceva vreme pe Net atât în România at şi în lumea largă în forumuri, e-groupuri, reviste de filozofie sau de ficţiune am chemat o mulţime de navigatori insurgenţi. Cred, sunt convins, că Teoria Universului Vălurit poate fi dezvoltată şi îmbogăţită de mii de oameni. Schimbările climaterice reclamă o nouă abordare a realităţii şi Universului. Anumite elemente ale Postmodernismului care se regăsesc în mod straniu în ANTICHITATE, reclamă O NOUĂ ABORDARE filozofică a Conceptelor de Spaţiu, Istorie şi Timp. Comportamentul straniu al Găurilor Negre reclamă cu obstinaţie regândirea acestor Obiecte Ficţionale Cosmice. Cât despre Teoria Big Bang se pare că e necesară o regândire a acestui Punct Primar de Referinţă.

Importanţi sunt navigatorii de pretutindeni care vor avea curajul să-şi schimbe MODUL DE A GÂNDI construit de Şcoală de Tip Fabrică. Câteva exemple ale Văluririi: Universul Lingvistic: aspectele acvatice ale propoziţiei şi timpurilor verbale. Universul Meteorologi: turbulență atmosferică. Universul Uman: creierul vălurit. Universul Geostrategiilor: vălurirea frontierelor. Universul Credinţei: vălurirea miturilor şi a fundamentelor (arhetipurilor). Vedeți, bietul Marcel Ciolacu nu are nici o șansă! El, stângist? Hai să fim serioși! Stânga nu vrea nimic pentru că ceva care nu există nu poate avea vreo vrere anume ci doar vrerea îndreptăţită de a se întrupa cumva într-o vrere. Lipsa unei Voinţe numite şi indicate, întrupată astfel într-o vrere, ar putea însufleţi Stânga în toate formele ei. Dar această Voinţă, nefiind ea înseşi vrerea cuiva anume, nici ea nu poate exista.

De ce ce această joacă serioasă în marginea unui Nefiind? Pentru că acest Nefiind este nefiind din pricina procesualităţii lumii. Căci nu poţi împărţi Procesualitatea în nici un fel în porţii egale, porţiile fiind vălurite întotdeauna şi numai iluzoriu egale. Porţii sau părţi, sau felii sau mai degrabă valuri căci valurile explicitează aşa cum se cuvine iluziile noastre deşarte, înforţările noastre, gesturile noastre dramatice, heirupiste, lipsite de sare şi piper, melancolice sau inexplicabile, aşa, ca o ploaie cu broaşte, undeva, la margine de lume decadentă, însufleţită doar de bârfă, de păcăleală, de fabulă şi ambuscadă intelectuală. Stânga nu există pentru că bipolaritatea nu există. N-ar exista nici Dreapta dar dacă fiinţa se poate explicita prin propriul ei travaliu, prin propria ei valorizare liberă şi asumată, atunci Dreapta trebuie să existe nu pentru că ar fi o vrere a cuiva, nu pentru că o Voinţă ar vrea să voiască existenţa dreptei ci pentru că Dreapta este esenţa procesualităţii, fie a fiinţei, fie a Naturii.

Căci nu e egalizare, nu o echilibrare, nu o egalitate produce vălurirea tuturor în Universul Vălurit ci tocmai libertatea şi asumarea. În definitiv, rostogolindu-se dintr-un iluzoriu echilibru, dintr-o fantomatica stare de egalitate cu alte pietre, o piatră anume, observată ca fiind o anume piatră, se rostogoleşte procesual, lipsind peisajul de iluzoriul echilibru, într-o libertate stranie a văluririi fără de oprire. Socialismul ar fi dar nefiind Stânga, la Fundament, Socialismul este numai o ipostază a Utopiei, o Mască a unui Nefiind. Instrumentarea Socialismului e un fel de înregimentare în Plictis, în Habotnicie, în Declamaţie sau în Orbire vremelnică. Pus în mare pericol, Statul devine ireal în Socialism iar Socialismul, în perversitatea lui, potriveşte un trend de viitorime, straniu, de neconceput, numindu-l ţanţoş, Comunism. Dar Stânga a fost tot timpul Imperială.

Are aceasta stare a ei, Imperială. Este un Mare Ascuns al conceptului iluzoriu de Stânga. E starea Imperială a Mediocrităţii care, speriată de inutilitatea ei in Univers, se iubiceşte cu fantasma Stângii, dedulcindu-se la dezgustul Puterii, pentru a se salva de singurătatea care o răpune, acolo, lăuntric, fără drept de apel. Stânga a fost întotdeauna Imperială dar milioane de oameni s-au păcălit mortal crezând că iluzoria Stângă i-ar salva din impropriul fiinţei în Universul Vălurit. Imperială fiind ca stare, Stânga e convenabilă, din punct de vedere istoric, tuturor momentelor imperiale fie dinspre exterior spre interior, fie dinspre Centru spre Periferie şi viceversa. Stânga e mai mult decât masele frenetice cântând şi dănţuind fantomatic, cucerite de ideea plictisului total, dulce şi odihnitor prin dominaţia multului produs de cei mulţi. Stânga e mai mult decât noi doi suntem la fel deşi nici fulgii de zăpadă, ce ciudat, nu seamănă unul cu altul, a fi la fel fiind de fapt a fi unul şi acelaşi! Imposibilitatea ar fi că, dacă Stânga chiar ar fi reală, liberă şi producătoare de sens, ar însemna că în Universul Vălurit ar fi doar o singură fiinţă ceea ce, ciupindu-mă de ureche, descopăr că este o mare nerozie.

Ah, Marcel Ciolacu, teatrul iluzoriu și vălurit te va înghiți în 2024.