„Marea Manipulare”

Nu mi-a plăcut niciodată să fiu prostul celor care au ca sarcină de serviciu manipularea și dezinformarea. Măcar așa, din orgoliu, am încercat mereu, în fața unei astfel de operațiuni, să văd dincolo de ceea ce se comunică oficial, punînd la îndoială orice informație care prezintă semnele manipulării.

În acest sens, am citit, aș spune chiar am studiat, multe cărți despre acest domeniu, unele scrise chiar de specialiști care au lucrat în serviciile secrete, chiar în acele departamente care se ocupau de manipulare. Ca jurnalist, mărturisesc că mi-au fost de folos cărțile de genul „Tratatului de dezinformare” al lui Vladimir Volkoff sau „The Politics of Life: 25 Rules for Survival in a Brutal and Manipulative World” de Craig Crawford.

Între metodele dezinformării, trei ar trebui să ne pună pe gînduri pe toți, mai ales că, de mai bine de o săptămînă, asistăm la o astfel de practică în „Cazul Cîțu”. Cele trei metode la care fac referire sînt: 1. Amestecul dintre adevăr și minciună, 2. Generalizarea și 3. Estomparea.

Pe scurt, în „Cazul Cîțu” aceste metode sînt atît de clare, încît se vede cu ochiul liber că întreaga apărare a Prim-ministrului este construită de „specialiști”. La punctul 1 al enumerării noastre, Cîțu spune că este adevărat că a condus beat mașina, dar „nu a fost o infracțiune, ci doar o contravenție”! La punctul 2, apărătorii săi au spus de zeci de ori că „toți am făcut așa în tinerețe”, deși, evident, scuza este neadevărată! Și punctul 3 este ușor de verificat: tot apărătorii lui Cîțu au primit tema apărării și spun „prea se face caz de un fapt petrecut acum 20 de ani, alții beau zilnic de sting și nu zice nimeni nimic”! Ascultați cu atenție ce spun „avocații” lui Cîțu din PNL și veți depista foarte ușor că ei repetă lecția primită de la serviciile specializate! Poate că vom reveni asupra acestui caz, tocmai pentru a demonta astfel de practici prin care să arătăm că nu ne lăsăm păcăliți așa de ușor.

În aceste zile, însă, asistăm la ceva mult mai spectaculos, la o operațiune vastă de manipulare, una la scară planetară. Subiectul acestei uriașe manipulări este, desigur, haosul de după retragerea armatei NATO din Afganistan după un război de 20 de ani.

Văzînd sute de fotografii și filmulețe pe toate site-urile, televiziunile și ziarele din lume, ai impresia că toată presa a devenit antiamericană. Nimic mai fals! Din contră, prezentarea fără explicații a acestor imagini este o complicitate a presei cu propaganda americană!

Motivul acestei manipulări este cît se poate de clar: minimalizarea haosului de după retragerea NATO prin distragerea atenției de la această temă fierbinte și deturnarea către subiecte cu un impact emoțional puternic: violența talibanilor, copii aruncați peste gardul de sîrmă de la aeroport, căderea unor afgani din avioanele de care s-au agățat. În același timp, apar sute de imagini cu soldați americani care bat cupa cu copiii afgani și chiar cu soldați cu copii în brațe, ca niște mame iubitoare! Iată cîteva dintre acestea:

Toate acestea sînt făcături mediatice la care au lucrat specialiștii în manipulare. Nu spun că este rău ce fac aceștia, avînd în vedere că se urmărește impactul emoțional, care să estompeze furia adversarilor politici ai Puterii, în special ai celei din SUA, care-l are în frunte pe Joe Biden. Este, deci, firesc ca armata de propagandă să dorească protejarea imaginii guvernului american, căci acesta este rolul ei, nu numai în această situație, ci în oricare alta care ar putea duce la scăderea în sondaje sau la diminuarea șanselor la viitoarele alegeri.

Problema este a presei, în general, căci, dacă nu face parte din siajul Puterii ce trebuie să fie protejată, ea ar trebui să publice astfel de imagini și filme cu un oarecare discernămînt, cu o oarecare prudență, astfel încît să nu pară, pe de o parte, că este obedientă și, pe de altă parte, să arate că nu înghite pe nemestecate orice știre care i se livrează!

De pildă, este imposibil ca jurnaliștii să nu fi aflat că, înainte cu mult timp de retragerea trupelor, au existat negocieri între armata americană și talibani. Informații despre acestea au apărut, mai mult sau mai puțin voalat, încă de acum un an, cînd s-au stabilit condiții, s-au făcut promisiuni reciproce și s-au luat angajamente.

Și dacă n-ar fi existat astfel de informații, jurnaliștii le-ar fi putut afla din filme, de pildă din serialul „Homeland”, sezonul opt, realizat aproape în întregime pe acest subiect. Fimul, nu numai că este inspirat din realitate, dar a beneficiat de consultanță din partea serviciilor secrete americane, făcînd parte astfel și el din propagandă.

Sigur că astfel de imagini, cu un puternic efect emoțional, fac ratinguri uriașe, devenind virale, și nu pot să fie abandonate de nici o televiziune sau ziar, numai că ele ar putea fi prezentate măcar cu mici rezerve sau comentarii care să nu-l facă pe jurnalist un papă-lapte sau o coadă de topor a nu știu cui.

Atît le-aș cere colegilor din presă, ca atunci cînd prezintă fotografiile cu soldații americani care țin copii în brațe să se întrebe: „ce dracului căutau copiii acolo?” Sau, cînd o mamă își aruncă pruncul peste gard și este luat de soldați, să se întrebe: „ce vrea mama aia inconștientă și ce s-a întîmplat apoi cu copilul? L-au luat în soldații în SUA sau i l-au aruncat înapoi mamei?” În orice caz, să nu să titreze, cum a făcut la noi Digi24: „Femeile afgane plâng și își aruncă bebelușii peste gardul de sârmă ghimpată în aeroportul din Kabul: «Ajutați-ne, vin talibanii!»”.

Eu, care sînt cel mai prost plătit jurnalist de investigație de pe planetă, m-aș simți, totuși, un pic rușinat în fața cititorilor mei dacă aș proceda astfel, căci tocmai asta așteaptă publicul de la presă, să-l ajuți să nu cadă în capcana manipulării!

De aceea, mai ales în fața unor evenimente senzaționale, ori de cîte ori jurnaliștii par să meargă toți în aceeași direcție, prima mea tentație este să pun la îndoială evidența! Este cea mai simplă metodă de a nu te lăsa prostit de propagandă.

Asta vă sfătuiesc și pe voi, stimați cititori! Veți vedea cum veți simți imediat un aer de libertate în gîndire care nu face altceva decît să vă sporească încrederea în voi. Asta spunea Descartes în celebra lui sintagmă: „Cogito ergo sum” (Cuget, deci exist). Per a contrario, dacă nu cugeți, dacă nu gîndești cu propria minte, riști să ți se nege chiar existența!