Margareta

Zi-mi Margareta. Da, eu sunt Margareta. Da, sigur, m-ai văzut și în 1989 și în 1579 și în 3452. Ei, sigur că vorbesc serios. Au fost revoluții, vor mai fi, mă găsești în iureșul lor. Nu bat câmpii, timpul nu există, politica omenească e la fel în toate universurile posibile, hai să fim serioși. Uite, acum ajung la Antena 3, Gâdea leșină de emoție când mă vede. Mă trezesc în platou, se aprind reflectoarele, apare un moderator care urlă ca un apucat, regizorul de platou cere niște reclamă și se holbează la mine ca la un crevete. Încep să zic, uite că se potrivesc lucrurile, sună telefoanele telespectatorilor, emisiunea merge brici. Eu râd de mor.

Sunt toată udă de emoție. Să vezi că mă întreabă cum de i-am sucit capul lui Octav Cozmâncă, dragul de el. Sau cum i-am ademenit pe Văcăroiu, pe Dragnea, pe Iohannis. Sau cum i-am făcut felul amoros lui Hrebe. Sau cum l-am vrăjit pe Radu Timofte, bietul de el. Moderatorul se uită la mine, auzi cucoană, ce poți să ne spui despre viermii de mătase. E o glumă? Moderatorul ăsta e omul PSD-ului. Credeam că mă întreabă cum de mi-ai făcut de cap cu Costea la Paris sau cu Ponta și cu Ghiță în Dubai. Hei, alo, moderatorul nici nu se mai uită la mine, au adus-o pe cântăreața aia din Republica Moldova care e spion sovietic la bază, ceva de speriat.

Apar multe personaje din valuri, Dâmbovița aduce întreaga noastră istorie la suprafață, așa cum trecea ea, suavă, pe cheiul Dâmboviței. Eu, ce să zic. Mă plimb nestingherită pe malul Dâmboviței și toți generalii lui Coldea și lui Timofte și lui Măgureanu se țin după mine. Iar eu mă țin după ei. Ajungem în cele din urmă la Fane Babanu unde Măgureanu ține niște cursuri de comunism, o mizerie, să mori de râs. Dau și peste niște antioccidentali care au o muzicuță stricată și care rânesc meserie la gloria sovietică. Mă întâlnesc la Moscova cu Troțki. Eu îi zic, băi Troțki, Stalin îți poartă sâmbetele, Lenin e total aerian. Troțki râde, mă întreabă, când publici povestirea aia, a ta, Un sfert de veac… Un sfert de secol, îl corectez eu. Niște golani de la CEKA stau cu ochii pe noi.

Mă văluresc revoluționar prin spațiu și timp și dau nas în nas, la Washington, cu JFK, asta prin 1965. Dau nas în nas cu JFK. El râde, braț la braț cu Marilyn Monroe, draga de ea. Îi șoptesc lui JFK, stai cu ochii pe ruși, nu e de bine. JFK zice, o să te propun pentru Premiul Nobel pentru Literatură. Eu îi zic, mersci, merci dar Saul Bellow îl merită cu prisosință, la fel Marquez. În seara acestei zile voi lua cu asalt tabăra venusienilor. Venusienii l-au răpit pe Victor Scârboșel, liberal pur-sânge, un transmisionist profesionist.

Vor să-l folosească pentru transmisiunile lor secrete. O să-l salvez atacând tabăra venusienilor în stilul meu inconfundabil, profesionist venind din perimetru spre centrul taberei și invers. Astăzi, tunelându-mă prin Timpul Vălurit, particip la o lansare de carte mai puțin obișnuită. Scriitorul Marioneto Marianeta și-a strâns toate textele lui frumoase publicate la rubrica de Comentarii în Socialistul.

Editura Galimard lansează cartea. Se pare că la lansare va vorbi și Marquez. Ei, na, îmi spun eu, roasă cumplit de invidie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.