Maria Antoaneta revine la Versailles

Compania de balet a Operei din Viena, condusă de fostul dansator-étoile al Operei din Paris, Manuel Legris, a prezentat „Martie-Antoinette”, de Patrick de Bana, la Opera Regală de la Castelul Versailles, construită pentru căsătoria reginei cu Ludovic al XVI-lea, locul în care s-ar putea să mai plutească fantoma ei. Născută la Viena, Marie-Antoinette, suverana de la Versailles, era un subiect ideal şi o legătură între capitala austriacă şi cea franceză.

Baletul fluid, colorat şi baroc a convins prin frumuseţea dansului, prin costumele colorate, prin scenografie. Decorul, mai curând sobru, cu jocuri de oglinzi, cu draperii cu perle strălucitoare figurează luxul de la Curte.

Patrick de Bana s-a născut la Hamburg, într-o familie provenind din Madagascar, şi, înainte de a se consacra coregrafiei, a dansat la Béjart Ballet din Lausanne şi la Compana Nacional de Danza din Madrid. A fondat chiar o companie, în 2003, numită Nafas Dance Company. Baletul „Marie-Antoinette”, în două acte şi opt tablouri, a fost creat la Viena în 2010. Iniţial, coregrafia, care durează trei ore, a fost un duet conceput pentru el şi Agnes Letestu, dansatoare-étoile de la Opera din Paris, care a semnat şi costumele. Format de Maurice Béjart şi de John Neumeier, influenţat de Jiri Kylian, William Forsythe şi Mats Ek, coregraful şi-a construit un limbaj propriu. Fără poante şi tutu, înlănţuind mişcări academice şi gesturi contemporane, Patrick de Bana a dovedit inventivitate şi a suscitat emoţie cu această piesă clară, cu Ludovic al XVI-lea şi Maria Antoaneta, cu Fersen şi Destinul prinşi în intriga pe care toată lumea o ştie. A fost ajutat de o companie unitară, formată din dansatori de toate naţionalităţile.

Baletul urmăreşte existenţa reginei Maria Antoaneta printr-o suită de tablouri marcând momente de la Curtea din Viena, întâlnirea cu Ludovic al XVI-lea, viaţa la Trianon, revoluţia, ultima noapte în închisoare. Tablourile alternează cu duete între Destin şi umbra reginei. Ca şi cum, încă de la naştere, viaţa acesteia ar fi fost scrisă până în cele mai mici amănunte.

Pentru a „comunica mai bine” tulburările reginei, De Bana a introdus aceste două personaje alegorice, Destinul, dansat de Kirill Kourlaev, şi Umbra Mariei Antoaneta, interpretată de Alice Firenze. În aceste momente de tranziţie, apar şi intervenţiile muzicale ale compozitorului Luis Miguel Cobo, într-o diferenţă neşocantă cu muzica semnată de compozitorii din secolul al XVIII-lea, Georg Philipp Telemann, Antonio Vivaldi, Joseph Boulogne Saint-Georges, Wolfgang Amadeus Mozart, Johann Christian Bach, Jean-Philippe Rameau, Jean-Fery Rebel.

Deşi permit aprecierea artei lui Kourlaev, cele două personaje alegorice sunt, după părerea criticilor inutile. Povestea îşi era suficientă chiar fără adăugarea altor personaje în afară de Regină, de Ludovic al XVI-lea, Madame Elisabeth, în care se remarcă Ketevan Papava, Hans Axel von Fersen, interpretat de Kamil Pavelka, Marie-Thérèse de Austria, întrupată de impunătoarea Dagmar Kroberger, Contele de Mercy (Fabrizio Coppo) şi Ludovic al XV-lea (Christoph Wenzel).

Olga Esina și Kamil Pavelka

Insurecţia „revoluţionarilor” este caracterizată prin costume contemporane, ca o aluzie, poate, la istoria actuală. De altfel, baletul nu este, din fericire, o „frescă istorică”, ci un „comentariu intimist” al destinului nefericit al suveranei, după aprecierea cronicarului Iris Wirth.

Elementul cel mai interesant al punerii în scenă este dinamismul. Fără să se îndepărteze de clasic, ale cărui esenţă formală şi vocabular le respectă, Bana foloseşte şi tehnici moderne, combinând cele două universuri uneori chiar în aceeaşi „frază”. Rezultă un balet în care mai multe momente se detaşează ca duete. Folosirea semnelor stilistice rococo era inevitabilă, iar juxtapunerea „modernului” nu deranjează. Coregraful a ales demi-poantele în locul poantelor, considerând că se potrivesc mai bine acestei coregrafii. S-a evitat, din fericire, arătarea ghilotinei, moartea Mariei Antoaneta fiind doar schiţată.

Baletul este dominat de solista rusoaică Olga Esina, încoronată cu lauri internaţionali, ca „Benois de la danse”, care interpretează o fragilă şi emoţionantă Maria Antoaneta. Criticii consideră că fără Olga Esina, luminoasă în rolul Mariei Antoaneta, şi fără Roman Lazik în cel al lui Ludovic al XVI-lea, rezultatul n-ar fi fost la fel de fericit.

S-a reproşat o oarecare repetitivitate, mai ales în primul act, dar criticii au fost unanimi în a recunoaşte ştiinţa de a transmite sentimentul tragic şi mândria personajului.