Maria Lehaci, la Seara canotajului. ”Pentru unii a fost primul titlu olimpic”

Sportiva Maria Lehaci a declarat

De L.V.
Maria Lehaci, la Seara canotajului. ”Pentru unii a fost primul titlu olimpic”

Sportiva Maria Lehaci a declarat

Maria Lehaci a declarat, joi, la evenimentul Seara canotajului, că ea şi unii dintre colegii săi la Paris au cucerit primul titlu olimpic din carieră, dar speră ca acesta să nu fie şi ultimul.

„Mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns să trăim această zi pentru că pentru unii dintre noi a fost primul titlu olimpic, să sperăm că nu va fi şi ultimul. Acum ne bucurăm de această reuşită şi ne dorim să se repete peste patru ani la Los Angeles”, a menţionat canotoarea.

„Viaţa mea nu s-a schimbat absolut deloc după ce am câştigat această medalie, sunt aceeaşi Maria de dinainte. Poate sunt puţin mai fericită. Mai împlinită de fapt, pentru că fericită eram şi înainte”, a adăugat Maria Lehaci (fostă Tivodariu, n. red.), câştigătoare a medaliei de aur cu barca de 8+1 a României.

Canotajul românesc a obţinut cinci medalii la JO 2024, două de aur şi trei de argint, încheind pe locul 3 în clasamentul pe naţiuni la Paris, după Marea Britanie şi Olanda.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. Felicitări lor, acelor fete, adevărate românce,.. numai cei care au făcut canotaj stiu cum te simti la Finiș când mergi egal cu adversarul..

  2. Mai erau Niște Comentarii de ale Mele UNICE, ca de Obicei ȘI InImitabile, dar CE să fac dacă STRIC Orzul LOR pe Gîștele din Cotețul de SubSOL de Stabilimentul Cotidianului, cam ÎnGăinățat, de la CENZURA Aiurea ,,,

  3. Câteva Cuvinte pentru Maria LEHACI.
    MĂRIE, EȘTI FRUMOASĂ și puternică, ȘI la Mușchi, Și la Caracter, împreună cu Colegele tale.
    Felicitări ȘI ȚIE, Colegelor ȘI Cârmacei, SIGUR Frumoasă ca și Colegele, MICĂ la Trup, dar … REA la URLAT întru a vă băga în Transă URBATĂ … …

    POATE că ar fi BINE să NE prezinte Cotidianul o POZĂ cu Toate Cele NOUĂ Fete FRUMOASE de Pică, NU se discuta Cestia asta …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.