„Mariinski va cunoaşte anul acesta momente decisive pentru istoria sa!”

De la 1 la 4 mai, Sankt Petersburg inaugurează noul său teatru de operă, botezat “Mariinski II”, alături de edificiul istoric ce rămâne, desigur, în activitate. Oraşul va avea în felul acesta un complex fără multe altele asemănătoare în lume, plasat sub directoratul general şi artistic al “ţarului” Gergiev. Inaugurarea noului Teatru “Mariinski II” va consta într-o reprezentaţie specială, rezervată foştilor artişti de la Mariinski, în seara de 1 mai, cei mai mulţi dintre ei fiind acum de 70 sau 80 de ani şi chiar mai mult. În 2 mai, când este şi aniversarea a 60 de ani de viaţă ai lui Valery Gergiev, va avea loc o seară de Gală cu participarea multor muzicieni, cântăreţi şi dansatori, plus o seamă de invitaţi străini. Vor fi pe scenă nume mari, ca Anna Netrebko, Ekaterina Gubanova şi Evgeny Nikitin sau steaua Diana Vishneva. Dar şi Placido Domingo şi René Pape, acompaniaţi de corpul de balet de la Mariinski, având-o ca stea pe Uliana Lopatkina.

În 3 mai va fi prezentată opera “Iolanta” de Ceaikovski, avându-l la pupitru pe Valery Gergiev, cu Anna Netrebko şi Sergei Semishkur. Seara se va încheia cu baletul “Joyaux”, în coregrafia lui Balanchine.

În 4 mai, publicul va putea aplauda opera lui Verdi, “Nabucco”, cu Plácido Domingo şi Maria Guleghina, Ekaterina Semenchuk, Sergei Skorokhodov şi Mikhail Kit sub bagheta lui Valery Gergiev.

Din 5 mai, Valery Gergiev se va afla la Moscova pentru deschierea “Festivalului de Paşte”.

Fabuloasele proiecte ale “Ţarului”

Anna Netrebko şi Sergei Skorokhodov în Iolanta

Aflat la Scala din Milano pentru “Inimă de câine” de Raskatov şi o nouă producţie cu “Macbeth”, dirijorul rus, care va serba în 2 mai împlinirea a 60 de ani, şi-a dezvăluit proiectele lui Thiérry Guyenne.

Noul edificiu încheie marele proiect menit să doteze Sankt Petersburg cu un complex cultural excepţional, ce cuprinde “Teatrul Mariinski”, care datează din 1860, în întregime renovat şi modernizat, “Auditorium”, deschis în 2006, şi noua Operă. “Mariinski II” este situat pe strada Decembriştilor, alături de primul Mariinski, de care este legat printr-o pasarelă ce trece peste canalul Kriulov. Este nevoie numai de câteva minute pentru a ajunge dintr-o clădire în cealaltă. Ca şi cum “Palatul Garnier”, “Opera Bastille” şi “Sala Pleyel” ar fi reunite în acelaşi perimetru.

După spusele lui Gergiev, “te poţi gândi, desigur, la «Lincoln Center» din New York… cu diferenţa că noi dispunem de o sală istorică, şi nu modernă ca «Metropolitan Opera»”. Întrebat de ce arhitectul Dominique Perrault, al cărui proiect fusese reţinut, a fost până la urmă îndepărtat, Gergiev a explicat: ”Era pentru prima dată în Rusia când se organiza un concurs de felul acesta, cu un juriu internaţional, şi ideile arhitectului francez au sedus prin latura lor strălucitoare, aş spune aproape extravagantă. Dar după doi ani de şantier, a trebuit să constatăm că proiectul lui nu era viabil din trei puncte de vedere: creşterea constantă a costurilor, din cauza greutăţilor tehnice apărute mereu, problemele importante de securitate pe care realizarea lui risca să le creeze şi întreţinerea clădirii, care ameninţa să fie foarte scumpă… Aspectul tehnic nu ţine de atribuţiile şi nici de competenţa mea. În schimb, securitatea şi costurile mă interesează extrem de mult. Construcţia fiind în întregime în grija Statului, nu putea fi acceptat un proiect care, în mod legitim, ar fi şocat opinia publică”.

Aplauze pentru performanţa din Iolanta

A fost motivul pentru care au fost acceptate planurile agenţiei canadiene “Diamond Schmitt Architects”, mai simple şi mai realiste. “Mariinski II” are o suprafaţă de 79.114 metri pătraţi şi o capacitate de peste 2.000 de locuri, faţă de vechiul edificiu, de 27.499 de metri pătraţi şi 1.600 de locuri. Este format din şapte etaje, trei niveluri subterane, cu o sală principală şi mai multe pentru repetiţii, spaţii pentru producţie şi o terasă cu amfiteatru pe acoperiş, indispensabilă pentru “Nopţile Albe”, când se poate profita de soarele de la miezul nopţii. Aceasta va găzdui atât concerte, cât şi expoziţii. Sala mare este în formă de potcoavă, cu trei balcoane şi o fosă ce poate primi 120 de muzicieni. Lucrările au costat în final în jur de 21 de miliarde de ruble.

Complexul poate asigura 1.000 de repezentaţii pe an, operă, balet şi concerte simfonice şi camerale. Astfel încât, ţinând cont de faptul că sâmbăta şi duminica există şi matinee, Gergiev apreciază că se poate conta pe un public de 20.000 de spectatori numai în weekend. Dar, a adăugat el, ceea ce contează în primul rând nu este cantitatea, ci calitatea. Aşa cum, la Opera din Paris, programarea se articulează între “Garnier” şi “Bastille”, şi la Sankt Petersburg se va proceda în acelaşi fel.

Pe lângă sala mare, diferitele spaţii vor permite primirea mai multor grupuri.

“Am în minte exemplul lui Bernstein, care, la sfârşitul vieţii, era obsedat de transmiterea muzicii către tânăra generaţie. Abia acum, odată cu vârsta şi cu experienţa, înţeleg că această idee este fundamentală. Pun un accent special pe accesul gratuit al miilor de copii şi de studenţi la «Mariinski». Le oferim opere, balete, concerte, dar şi vizite speciale şi întâlniri, de exemplu cu muzicieni, printre care şi cu mine! În această stagiune, zeci de mii de copii au putut asista la «Spărgătorul de nuci», unii intrând pentru prima dată în clădirea unei Opere!”

Diana Vishneva alături de Bejart Ballet Lausanne

Acustica sălii de la “Mariinski II” a fost realizată de Jürgen Reinhold, un specialist german care lucreză pentru “Müller-BBM”. “În 22 decembrie anul trecut, muzicieni, corişti, cântăreţi şi dansatori au făcut o probă de o oră cu fragmente din Ceaikovski, Borodin, Prokofiev, dar şi «Preludiul la Lohengrin», relevant pentru sonorităţile coardelor! Rezultatele au fost încurajatoare, în condiţiile în care, dacă scaunele de parter erau deja instalate, fotoliile balcoanelor nu erau încă la locul lor şi nici panourile acustice. În sfârşit, fosa orchestrei, cu cele trei platforme care pot fi ridicate sau coborâte, va permite diferite configuraţii sonore”.

“Lohengrin” a fost prima operă de Wagner dirijată de Valery Gergiev. Întrebat ce poate spune despre relaţia lui cu muzica lui Wagner în acest an bicentenar, mai ales că a lansat recent o nouă înregistrare cu “Inelul Nibelungilor”, la SACD, sub marca “Mariinski”, dirijorul rus a răspuns: “Puţini oameni ştiu, dar când Wagner a făcut un turneu în Rusia, în 1863, a avut un asemenea succes în rândul melomanilor şi mai ales al familiei imperiale, încât i s-a propus postul pe care-l ocup eu astăzi, de director general şi artistic la «Mariinski». Şi a fost de acord! Din nefericire pentru noi, la scurt timp, regele Ludovic al II-lea al Bavariei i-a făcut o altă ofertă atrăgătoare pe care a acceptat-o. Nu mă pot împiedica să mă gândesc că istoria muzicii ar fi fost diferită dacă Wagner s-ar fi instalat la Sankt Petersburg. Cel puţin, legătura între ţara mea şi compozitor n-a fost niciodată dezminţită, instaurându-se o adevărată tradiţie care a traversat toate epocile. Sub regimul ţarist, a fost creat în Rusia «Inelul Nibelungilor», dar Lenin era şi el un pasionat wagnerian. Totul a avut puţin de suferit în timpul lui Stalin, pentru care Wagner, din cauza cultului lui Hitler pentru el, era evident suspect! Dar după război, un dirijor ca Evgeny Mravinsky, pe care am avut adesea ocazia să-l întâlnesc la conducerea Filarmonicii din Leningrad, a continuat să înscrie muzica lui Wagner în programele sale. De altfel, «Lohengrin» n-a părăsit niciodată afişul şi când «Mariinski» mi-a propus să o dirijez aveam 26 de ani. A fost un eveniment foarte important pentru mine descoperirea acestui sunet unic şi a acestei muzici incredibil de emoţionante, vehemente, puternice şi blânde în acelaşi timp… M-am metamorfozat ca dirijor. În 1988, acest fapt a cântărit greu în faptul că mi s-a propus – era alegerea Orchestrei şi o nominalizare din partea Statului – de a deveni dirijorul principal şi directorul artistic al Casei, la 35 de ani”.

Uliana Lopatkina în Joyaux

Din această nouă poziţie, Gergiev şi-a făcut un fel de misiune, înscriind, unul după altul, toate titlurile wagneriene în repertoriul Teatrului “Mariinski”. A început cu o premieră pentru Rusia, “Parsifal”, a continuat cu “Olandezul zburător” şi o nouă producţie cu “Lohengrin”. O altă etapă foarte importantă a fost celebrarea Tricentenarului oraşului Sankt Petersburg, în 2003, când a fost prezentat integral “Inelul”, în germană, cu o distribuţie exclusiv rusească, prima oară după 1917. Au urmat “Tristan şi Isolda” şi, mai recent, “Tannhäuser”.

În “Anul Wagner”, vor fi reluate “Inelul Nibelungilor” şi alte câteva titluri şi va fi prezentată pentru prima dată “Maeştrii cântăreţi din Nürnberg”. În acelaşi timp, va fi lansată pe disc, în înregistrare proprie, “Tetralogia”. “Walkiriile” a apărut deja, “Aurul Rhinului” urmează anul acesta, iar ciclul va fi complet în 2014. Înregistrările se doresc o mărturie a excelenţei interpreţilor în condiţii tehnice optime. Fiecare dintre cele patru voleuri este înregistrat în patru reprize în “Auditorium”, a cărui acustică este incredibilă. Alături de vedete internaţionale, ca Nina Stemme, Jonas Kaufmann sau René Pape, se regăsesc Ekaterina Gubanova, Mikhail Petrenko şi Evgeny Nikitin. “Sunt mândru să pot spune: Rusia este acum capabilă să alinieze opt zecimi din distribuţia Tetralogiei”.

Anul trecut, pentru prima dată, un cântăreţ rus format la Mariinski, Evgeny Nikitin, a participat la Festivalul de la Bayreuth, în “Olandezul zburător”.

Noul Teatru Mariinski

“Este o poveste tristă care nu spune nimic despre Evgeny, dar spune multe, din păcate, despre Bayreuth… Îl cunosc bine pe acest artist, de multă vreme, şi pot să vă spun că a-l considera neonazist este o absurditate! Mai ales dacă ştii că familia lui este originară din Sankt Petersburg, un oraş care a suferit ca niciunul altul din cauza atrocităţilor naziste şi că, în plus, şi-a piedut ambii bunici în război! Din fericire, nu cred că această istorie va impieta asupra carierei lui Evgeny, un cântăreţ remarcabil pe care marile Opere încep să şi-l dispute. Nu numai pentru Wagner (… ) căci este şi un imens Boris Godunov”.

Un alt compozitor ale cărui opere Valery Gergiev le dirijează frecvent este Giuseppe Verdi. Muzica lui este o constantă în Rusia, mai ales că “Forţa destinului” a fost compusă în 1862 la Sankt Petersburg, iar paralela între Verdi şi Ceaikovski este evocată adesea. Gergiev a dirijat pentru “Philips” recitalurile cu Dmitri Hvorostovski şi Galina Gorchakova, care îi asociau pe cei doi compozitori. La “Mariinski” sunt programate multe opere de Verdi, în această stagiune fiind pe afiş “Attila”, cu Ildar Abdrazakov în rolul titular. Spectacolul va fi înregistrat video în parteneriat cu “Telmondis”, al cărui catalog se îmbogăţeşte constant atât în ceea ce priveşte opera (“Boris Godunov” şi “Hovanşcina” în mai şi septembrie), cât şi în domeniul simfonicului. Este în curs o integrală Şostakovici. Şi nu trebuie uitat baletul, cu “Romeo şi Julieta” şi “Cenuşăreasa” de Prokofiev, în coregrafiile lui Leonid Lavrovski, respectiv, Alexei Ratmansky.

În sfârşit, pentru a demonstra nivelul tehnic excepţional, trebuie citate două înregistări 3D: “Spărgătorul de nuci”, în 2012, pentru cea de a 120-a aniversare a creării lui la “Mariinski”, un film difuzat în peste o mie de săli, şi “Lacul lebedelor”, difuzat în întreaga lume din 14 februarie 2013.

În jurul lumii

Elegantul interior de la Mariinski II

Valery Gergiev dirijează ca invitat peste tot în lume. La “Scala”, în această stagiune, este la pupitrul orchestrei pentru opera “Macbeth” de Verdi, în alternanţă cu “Inimă de câine”, o operă rusească de Alexander Raskatov, după romanul lui Mihail Bulgakov.

“În ceea ce priveşte «Macbeth», este evident emoţionant să dirijez Verdi oarecum «la el acasă», cu o orchestră care are această muzică în sânge şi care a cunoscut tradiţia unui Claudio Abbado. Este o mare onoare, dar şi o grea responsabilitate. Referitor la cântăreţi, la «Scala» sau în altă parte, eşti confruntat cu o nouă generaţie căreia trebuie să-i acorzi încredere, fiind conştient în acelaşi timp că nu mai eşti în epoca unui Piero Cappuccilli, când ştiai categoric că te afli în faţa unui bariton-Verdi. Pentru «Inimă de câine», este vorba despre reluarea strălucitei puneri în scenă a lui Simon McBurney, creată la Amsterdam în iunie 2010. N-am putut s-o dirijez atunci, ceea ce regret, deci îmi iau revanşa la Milano. M-am angajat întotdeauna în muzica timpului nostru. Astfel, «Claude», opera lui Thierry Escaich şi Robert Badinter după Victor Hugo, a fost coprodusă de Opera din Lyon şi de Mariinski. Îl cunosc bine pe Thierry, pentru că a venit de mai multe ori la Sankt Petersburg pentru săptămâni de studiu şi schimburi muzicale contemporane organizate acolo o dată pe an cu mult succes. În aceeaşi ordine de idei, vom propune în următoarea perioadă a Nopţilor Albe o operă de Rodion Scedrin, compozitorul căruia i-am prezentat deja la Paris «Călătorul fermecat» şi «Căluţul cocoşat» în 2010, la «Théâtre du Châtelet». De data aceasta, este vorba despre «Suflete moarte», după Gogol, spectacol ce va fi şi el filmat. Între înregistrările aşteptate se numără «Iolanta» de Ceaikovski, în montarea lui Mariusz Trelinski, cu Anna Netrebko în rolul titular”.

Sala Auditorium

Anna Netrebko a făcut parte din trupa Teatrului Mariinski. Gergiev a ascultat-o prima dată când solista avea numai 22 de ani şi a angajat-o imediat pentru “Nunta lui Figaro” şi “Logodnă la mânăstire”. Vocea era deja frumoasă, în registrul acut, cânta chiar aria Reginei Nopţii, uşoară şi fină, trecând cu uşurinţă proba unei orchestre. Apoi a avut ocazia să lucreze de mai multe ori cu ea, dar declară că îi face plăcere s-o aplaude şi ca simplu spectator. De exemplu la Viena, în “La Bohème” sau în atât de dificilul rol principal din “Anna Bolena”. Dirijorul apreciază mult evoluţia Annei Netrebko pe plan artistic, modul incredibil în care vocea ei s-a dezvoltat natural în forţă şi bogăţie, fără a fi deloc forţată şi se declară fericit că solista revine la repertoriul rusesc. “Iolanta” este perfectă pentru vocea ei şi Gergiev va dirija, în luna septembrie, în deschiderea stagiunii de la MET, “Evgheni Oneghin”, în care ea va interpreta rolul Tatiana.

Comparat de Thierry Guyenne cu Karajan pentru energia desfăşurată în repertorii atât de diverse şi pentru grija de a folosi noile tehnologii, Gergiev a răspuns: “Există modele mai modeste decât Karajan, vă mulţumesc pentru comparaţie! Dar eu nu voi risca niciodată să mă lansez în regie… Când privesc în urmă, eram un copilaş când am ajuns la «Mariinski», ca dirijor asistent şi acum când îl conduc sunt numit «Ţar»! Totuşi, am mai curând impresia că am devenit sclav. Sunt conştient că Teatrul va cunoaşte anul acesta momente decisive pentru istoria lui. La capitolul celebrări, nu trebuie uitat centenarul premierei «Sărbătorii primăverii», create în 29 mai 1913 la Paris, la «Thèâtre des Champs-Elysées», în ambianţa pe care o cunoaştem. O voi dirija, după exact un secol, «in loco», cu orchestra «Mariinski», pentru o reconstituire a coregrafiei originale a lui Nijinski, confruntată cu aceea contemporană semnată de Sasha Waltz. Încă o dovadă a relaţiilor privilegiate care unesc cele două ţări! Remarc că nu m-aţi întrebat nimic legat de Gérard Depardieu, dar aş vrea să vă spun că este şi acesta încă un frumos exemplu. Iar pentru trecut, să ştiţi că nu mi-a trebuit mai mult de un minut la telefon pentru a-l convinge să vină să joace Povestitorul din «Oedipe Rege» pentru noi, aşa cum o dovedeşte înregistrarea…”.