Şeful Secţiei de Urmărire Penală din Parchetul instanţei supreme, Marius Iacob, a declarat că la Maternitatea Giuleşti, din probele strânse până în prezent, a fost vorba doar de incendiu, nu şi de o explozie.
Procurorul Marius Iacob a arătat că sunt avute în vedere de către anchetatori modalităţile de instalare a tuturor aparatelor din salonul de Terapie Intensivă de la Maternitatea Giuleşti, modul în care s-au făcut reviziile tuturor incubatoarelor şi aparatelor de aer condiţionat, potrivit Mediafax.
Întrebat care ar fi sursa izbucnirii incendiului de la Maternitatea Giuleşti, Marius Iacob a arătat că se lucrează intens la acest aspect, fără a face o precizare în acest sens. Acesta a adăugat că sunt analizate mai multe piste în această anchetă, arătând că a fost vorba despre o înlănţuire nefericită de împrejurări care a dus la tragedia de la Maternitatea Giuleşti.
Întrebat despre următorii paşi în anchetă, Marius Iacob a arătat că cercetarea la faţa locului s-ar putea încheia vineri. El a precizat că cercetările continuă cu audierea personalului medical şi auxiliar de la Maternitatea Giuleşti, a părinţilor bebeluşilor şi a altor persoane.