Istoricul Marius Oprea consideră că este nevoie de un program naţional care să ducă la investigarea crimelor comunismului. Într-un interviu acordat Agerpres, Oprea subliniază că trebuie să se afle ce s-a întâmplat cu morţii comunismului: „Dacă nu facem asta suntem pierduţi. Ne pierdem cu totul identitatea naţională şi credinţa în patrie”.
El a precizat că nu sunt alocate fonduri aşa cum ar trebui pentru acest lucru, adăugând că niciun politician nu a venit vreodată să vadă gropile cu victimele comuniştilor. „Eu n-am cuvinte să vă descriu ce găsim şi ce vedem noi acolo, în gropile alea”, a punctat Oprea.
Istoricul mărturiseşte că nu l-ar încânta să-l vadă pe fostul comandant de penitenciar Alexandru Vişinescu la puşcărie, ci doar să îl ducă la Râmnicu Sărat. „Să-l ţin două minute într-o celulă. Atât. Şi după aceea să-l pun să povestească cum a fost în stare de aşa ceva şi ce a făcut”, a explicat Marius Oprea.
Interviul acordat de istoric Agerpres poate fi citit aici.