Mărturia mea la Comisia pentru petiţii a PE

Joi după-amiază, Comisia pentru petiţii a Parlamentului European organizează o serie de întâlniri la Bucureşti. După ce am cumpănit îndelung, am ajuns la concluzia că sunt obligat să mă prezint în faţa acestei comisii pentru a vorbi despre câteva lucruri care privesc funcţionarea statului de drept, calitatea democraţiei în România precum şi despre situaţia libertăţii de exprimare în ţara noastră.

Organizaţiile profesionale care pretind că încă fiinţează nu au făcut nimic şi nu au protestat în nici un fel atunci când ANAF a recurs la un şantaj mediatic la adresa mea. Cei mai mulţi au tăcut atunci când procurorii au scos stenograme şi documente din dosarele aflate în faza de investigaţie sau pe rolul instanţelor şi le-au trimis presei aflate în slujba puterii, folosind-o pentru compromiterea unor critici sau adversari ai puterii. Nimeni n-a tras semnalul de alarmă când Televiziunea publică şi Radioul au devenit mijloace de propagandă ale puterii şi instrumente de atac la adresa Opoziţiei şi adversarilor puterii. Nici o organizaţie profesională nu a reacţionat când serviciile secrete au înregistrat convorbiri profesionale şi apoi le-au oferit presei spre a obţine o decredibilizare a jurnaliştilor vizaţi. De mai bine de 5 ani, regimul politic din România recompensează cu posturi, lefuri, campanii de publicitate şi facilităţi presa obedientă şi jurnaliştii înregimentaţi în campaniile de nimicire sau ridiculizare a adversarilor. Pe bani publici sunt plătiţi ziariştii obedienţi şi tot pe bani publici sunt plătiţi funcţionarii trimişi să instrumenteze dosare pe cauze închipuite. În România democratică, statul este folosit pentru nimicirea adversarilor. A avea alte păreri, alte idei şi a fi opozant au început să fie o ruşine, chiar şi un pericol. Asta în vreme ce favoriţii puterii, în cazurile de fraudă sau abuzuri evidente, sunt lăsaţi să îşi continue nestingheriţi prestaţiile abuzive. Cum practica nu a fost stopată, iar Parchetul General nu a fost nici măcar atenţionat, cum aceste scurgeri de documente au devenit un mod grosolan de a compromite oameni sau instituţii, socot că am obligaţia morală şi profesională de a vorbi şi despre ele într-o o asemenea depoziţie. Parlamentarii europeni şi, prin ei, Parlamentul Europei şi toate celelalte organisme europene trebuie să ia act nu doar de situaţia presei, ci şi de calitatea instituţiilor implicate în actul de justiţie şi în funcţionarea societăţii statului de drept. Mă simt obligat să depun mărturie şi despre folosirea Parchetului împotriva inculpaţilor, a presei, a oamenilor de afaceri. Sunt obligat de conştiinţa mea să depun mărturie în faţa acestei înalte Comisii de abuzuri şi petiţii a Parlamentului European şi despre folosirea altor instituţii ale statului de drept împotriva presei, a adversarilor politici, chiar şi a societăţilor comerciale care refuză să cotizeze la funcţionari sau la grupuri ale puterii.

Mai nou, sunt nenumărate semne că actualul regim este pe cale să folosească aproape toate instituţiile statului de drept pentru a-şi conseva puterea. Adică pentru a câştiga alegerile şi pentru menţinerea privilegiilor, inclusiv pentru amânarea la nesfârşit a cazurilor de investigat şi judecat de instanţele judecătoreşti.

Le cer scuze tuturor celor care gândesc altfel decât mine, dar în situaţia de acum nu pot proceda altfel! Am greşit atunci când am tăcut în anii comunismului. Cu orice risc, nu mai pot repeta aceeaşi greşeală.

P.S. Am scris aceste rânduri despre conţinutul depoziţiei mele pentru a nu prilejui ofiţerilor care înregistrează (probabil) toate discuţiile comisiei o raportare a unui succes deosebit în lupta cu duşmanii regimului de la Bucureşti. Şi pentru a le arăta şi altora, mai ales celor cuprinşi de frică, una dintre căile pe care putem merge pentru a ne apăra libertatea.