Moartea tragică a preşedintelui polonez Lech Kaczynski în timp ce se deplasa la Smolensk pentru a-i omagia cei peste 22 000 de ofiţeri din ţara sa, ucişi în primăvara lui 1940 în pădurea de la Katyn (pe atunci URSS), a readus în actualitate unul dintre cele mai grave şi mai controversate episoade din timpul celui de-al doilea război mondial, care are un impact special nu numai printre cetăţenii acestei ţări. În primul rând este vorba despre impresionanta cifră a celor asasinaţi unul câte unul în perioada aprilie-mai 1940. Apoi, datorită calităţii deosebite a victimelor, care au reprezentat elita militară şi intelectuală a acestei ţări. In al treilea rând este vorba despre o crimă comisă cu sânge rece de trupele NKVD, care au executat o circulară a lui Stalin, redactată de sinistrul şef al poliţiei secrete bolşevice, Lavrenti Beria, şi contrasemnată de membrii Biroului Politic al CC al PCUS, printre care se regăseau: Nikita Hruşciov, succesorul lui Stalin la conducerea comuniştilor sovietici, Viaceslav Molotov ( cel care, în august 1939, a semnat, alături de omologul său fascist Joachim von Ribbentrop, celebrul Pact şi notele lui secrete, ce au avut atât de grave urmări asupra destinului unor ţări, între care Polonia şi România), Kliment Voroşilov. Ironia sorţii, Beria cel scrupulos avea să fie executat ulterior de Hruşciov şi colegii cu care a pus la zid crema ofiţerimii poloneze.
Potrivit documentului din 5 martie 1940, urmau să fie asasinaţi peste 22 000 de polonezi, numiţi „inamici înrăiţi şi neînduplecaţi ai autorităţii sovietice”. Conformându-se anexelor secrete ale Pactului Molotov- Ribbentrop, la 1 septembrie 1939, Germania hitleristă a atacat partea vestică a Poloniei, 17 zile mai târziu acelaşi lucru făcându-l URSS, în partea estică a acestei ţări. Stalin şi-a justificat invazia prin „necesitatea protejării populaţiilor bielorusă şi ucrainiană, majoritară în teritoriile poloneze ocupate”.
La 19 septembrie 1939, Beria a creat Directoratul pentru prizonierii de război, ce s-a ocupat de prizonierii polonezi întrucât, aşa cum arată cifrele, circa 250 000 de militari polonezi fuseseră luaţi prizonieri de trupele hitleriste şi, respectiv, ale Armatei Roşii. Ca urmare, în zona lor de ocupaţie, Stalin şi subalternii săi au declanşat „curăţenia umană”. Mai întâi au creat lagăre de prizonieri la Ostaşkov, Kozielsk şi Starobielsk. Apoi, alţi prizonieri şi captivi au fost duşi în alte zone ale Ucrainei şi Bielorusiei, cu toţii fiind catalogaţi „naţionalişti şi contrarevoluţionari” şi „elemente sociale străine”.
Între 3 aprilie şi 10 mai 1940, au fost împuşcaţi: 21. 857 de polonezi, 4. 421 în pădurea Katyn (care a şi împrumutat numele său întregului masacru comis şi în alte zone), 3. 820 în lagărul Starobielsk, lângă Harkov, 6. 311 în lagărul Ostaşkovo şi 7. 305, în alte lagăre ori închisori din vestul Ucrainei şi Bielorusiei. Revenind la Katyn, printre victime se aflau: un amiral, doi generali, 24 colonei, 79 locotenenţi-colonei, 258 maiori, 654 căpitani, 17 căpitani de marină, 3.420 subofiţeri, câţiva preoţi militari, 3 moşieri, un prinţ, 43 de oficialităţi, 85 de cetăţeni particulari, 131 de refugiaţi, 20 profesori universitari, 300 de medici, sute de avocaţi, ingineri şi profesori, peste 100 de scriitori şi ziarişti, circa 200 piloţi de aviaţie.
Pe scurt, este vorba de circa jumătate din corpul ofiţerilor polonezi. NKVD-ul a folosit pistoale Walther şi metoda SS de împuşcare- în ceafă ori în gât. În iunie 1941, Germania a invadat URSS, iar trupele sale au ajuns şi în zona în care, cu puţin timp înainte, ofiţerii NKVD făcuseră abominabilele crime, descoperind astfel (în aprilile 1943) o groapă comună.Propaganda nazistă a speculat la maximum momentul, faptul zdruncinând serios relaţiile dintre Kremlin şi guvernul polonez aflat în exil la Londra, care se interesa insistent de soarta prizonierilor de război polonezi din URSS.
Numai că bolşevicii au respins categoric acuzaţiile Berlinului, susţinând că respectivele crime au fost comise de „călăii germano-fascişti”. In paralel, s-a înregistrat un fapt cel puţin straniu: aliaţii occidenali erau puşi în dificultate nu atât de ştirea masacrului de la Katyn, cât de faptul că Moscova răcise relaţiile cu guvernul polonez în exil şi apoi chiar le rupsese. Când, în aprilie 1943, nemţii s-au retras din zona Katyn, Moscova a constituit imediat o comisie condusă de N. Burdenko, preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale a URSS, ce a conchis că masacrul a avut loc în… 1941 fiind comis de „invadatorii germano-fascişti”.
Pe acest fundal, deşi premierul englez Winston Churchill spunea în particular că „dezvăluirile germanilor sunt, probabil, adevărate”, peste nouă zile avea altă părere şi susţinea poziţia sovietică. În Memoriile sale, el este şi mai sec: ancheta Moscovei a demonstrat „în mod previzibil că germanii au făptuit crimele”. Cum se vede, perfidul Albion nu se dezminte! Nici preşedintele SUA, Franklin D. Roosevelt, n-a procedat altfel: a blocat un raport ce-i incrimina pe sovietici şi a declarat că răspunderea masacrului revine nemţilor. În fine, în noiembrie 1945, şapte ofiţeri nazişti au fost judecaţi de un tribunal internaţional şi condamnaţi la moarte pentru… masacrul de la Katyn.
Treptat, în Occident, adevărul a început să iasă la iveală, el având la bază un raport făcut în 1943 de o Comisie Internaţională de Investigare a masacrului, formată din reprezentanţi ai 13 state, între care şi un medic din România. Totuşi, în timpul războiului rece, oficialii din Occident nu s-au sinchisit prea mult de această tragedie, sferele de influenţă fiind la ordinea zilei, iar aşa-zisul neamestec în treburile interne ale Pactului de la Varşovia era respectat scrupulos. Fireşte, în Polonia era interzisă abordarea ori pomenirea masacrului! La fel, în celelalte state satelite ale Moscovei, inclusiv în România.
În 1976, acad. Constantin Giurescu mi-a vorbit în termeni precişi şi cu foarte multe date despre masacrul de la Katyn şi răspunderea totală sovietică în comiterea acestuia. La Moscova, abia în 1990 liderul de stat şi comunist de atunci ,Mihail Gorbaciov, a fost de acord să ofere omologului său polonez, gen. Jaruzelski, documente oficiale despre Katyn şi să ceară scuze în numele poporului ţării sale. În 1992, primul preşedinte rus, Boris Elţîn, i-a transmis omologului său Lech Walesa documentele principale privind tragedia respectivă.
Cu toate acestea, după un deceniu de investigaţii oficiale, procurorul şef militar rus n-a socotit masacrul de la Katyn drept genocid, crimă de război ori crimă împotriva umanităţii, respingând în mod implicit orice răspundere judiciară dintr-o atare perspectivă. Aceasta ar fi apropiat masacrul de la Katyn de un proces similar celui de la Nurenberg, aşa cum cerea, în martie 2005, Seimul (Parlamentul) polonez.
…Acum, la 70 de la sinistrul episod din pădurea Katyn, prin viaţa sa pierdută în acelaşi loc, preşedintele polonez a adus un suprem omagiu miilor de concetăţeni ucişi mişeleşte, din ordinul lui Stalin, şi trataţi cu indiferenţă de un Occident dornic să menajeze „ursul” de la Kremlin, indiferent ce nume şi hram poartă!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.