Masca sus!

Nouă mari centre comerciale din București au fost verificate de polițiști, duminică, au fost legitimate 66 de persoane și a fost aplicată o sancțiune legat de portul măștii, a anunțat Poliția Capitalei.

Duminică, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Ordine Publică, împreună cu agenți de siguranță publică din cadrul Sectoarelor 1- 6 Poliție, au efectuat verificări cu privire la modul de respectare a prevederilor legii 55/2020, a regulilor de purtare a măștii și de distanțare, de către angajații operatorilor economici precum și de către consumatori.

„În cadrul acțiunii s-au verificat nouă mari centre comerciale. Cu această ocazie au legitimate 66 de persoane și a fost aplicată o sancțiune conform Legii nr. 55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (portul măștii)”, menționează sursa citată.

Au fost purtate discuții cu personalul de pază precum și cu personalul societăților comerciale verificate, ocazie cu care li s-a adus la cunoștință acestora faptul că purtarea măștii este obligatorie în spațiile închise, dar și în locurile aglomerate prevenirea răspândirii virusului COVID-19.

Acțiunile vor continua și în perioada următoare, anunță oamenii legii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8531 Articole
Author

10 Comentarii

  1. MERITAM TOT CE NI SE INTAMPLA. SUNTEM COBAII PERFECTI. FELICITARI DICTATURII PROSTIEI SI IPOHONDRIEI !

  2. Vieniti maaah si comentati ! Unde-i opiniaaaa!
    Bucurestenilor ! Chiparosilor ! Dindos-scosilor !Ati rupta tastatura pe xhamster si pornhub !! In Piata Victoriei au stat o mana de oameni in ploaie sa va apere drepturile constitutionale si voi ati (editat) cu sutele de mii ca niste animale nesimtite !

  3. De marţi începe prigoana! Dacă nu vi se raspunde la telefon timp de 48 ore, nu intraţi în panică. Este doar o persoană suspectă, asimtomatică, ce va urma un tratament cu un anumit medicament, iar dacă nu se obţin rezultatele dorite, se va testa un alt medicament. Cei care suferă de alte boli, sunt rugaţi să-şi caute locuri de veci… Pentru sănătatea dumneavoastră, purtaţi mască şi evitaţi locurile aglomerate!

  4. Oamenii obișnuiți nu cunosc mecanismul de transmisie ,prin aerosoli a virusului, nu vizualizează cum acestia se emit din gura, nasul purtătorului(sănatos, bolnav)la distanță de minimul 2 metri în timpul vorbitului ,la tuse, stranut 10-16m în jur, apoi picăturile invizibile se depun ca ploaie pe tot ce ating.Aceasta suprafață contaminată, mână, corp, sacoșă,devine ea contagioasă la contactul cu alte persoane, fiecare dintre contacți fiind convinși că”NO PROBLEMM”.Dacă omul poartă masca doar în spații închise(cum sunt indicațiile) apoi o scoate cu mâna,posibil deja contaminată dacă n-a depus dezinfectantul, pune masca în buzunar,pungă etc.,aceasta mască nu mai protejază pentru că a fost,posibil, contaminată.DEGEABA O REPUNE..ce să mai vorbim de mănusi, distanțare..toate manevrele gresite față de recomandările pentru protecția contaminarii, arată că cel puțin 70% din eșantionul de vârstă tânără si adultă NU CUNOAȘTE EXACT de ce si cum ar trebui sa respecte aceste măsuri de protecție,fiecare facând ”după capul său protecția”. Dacă oricare din producătorii media, ar efectua un desen animat cu evidențierea emisiei de aerosoli si cum se contaminează populatia în mod invizibil,dar extrem de periculos ,ar câstiga enorm oricine ar viziona materialul,chiar dacă inițial, ar nega aceste adevăruri..Decât să auzim, vedem, zilnic orori, violuri, crime, accidente, calamități transmise cu voluptate ca la meciurile sportive de media ,mai bine cineva ne va face acest bine, ca să fie instruită corect mulțimea ce nu ascultă de profesioniști.

  5. DADOAMNE : Felicitari pt. comentariul profesionist si civilizat ! Este f. util ! Din pacate , primitivii de mai sus , nu citesc astfel de comentarii … de aceea sunt periculosi , atit pt. familiile lor cit si pt. noi ceilalti !

  6. Mă bucur că mesajul a ajuns la dv, că l-ați acceptat .Sper ca el să se propage mai departe, să ajungă la un omolog ce ar putea realiza acel material didactic de instruire a persoanelor care nu au pregătire sau instrucție medicală ori sanitară.Nu e vinovat omul care nu știe ,că greseste.Văd oameni de bună credință cum fac erori după erori exact din necunoaașterea acestor mecanisme biologice de transmitere a bolii prin microorganisme . Vedem frecvent, atacuri din partea preamultor neavizați,la adresa profesioniștilor ce par”deplasați” când fac recomandările de prevenție,uneori incomode, neplăcute dar necesare..Domniile lor, STIU ACESTE MECANISME , de aceea încearcă să prevină contaminarea.Cu cine să te lupți?Fac revolte,mult zomot, aduc insulte, fac frondă niște sărmani nestiutori în luptă cu moartea , ca si când nici aceasta nu există.Iată la ce folosește ȘCOALA pentru societate.Avem tot mai mult ”net” si tot mai puțină școală, de aceea ne sălbăticim ca popor,și chiar murim.Cu stimă!

    • Bon soir! sunteti reali ? suna extraordinar de ireal ce am citit mai sus. un amalgam de cuvinte caudate, „evidentierea emisiei de aerosoli” samd. Parca un medic de mana a doua s-a apucat sa comenteze, trecand la a doua sticla de vizichi…. (daca n-a fost repus dezinfectantul ?!?!?!? adica ce ? „sarmani nestiutori in lupta cu moartea” – o fi vreun scriitoras pictoras de mana a doua? Anyway, simpaticilor, ca s-o stiti si voi, astia de mai sus, nici cum o purtati voi sub barba nu e bine, omu’ transpira, si masca preia umezeala condimentata cu propriile bacterii pe care dupa aia le inspirati si le bagati direct in plamani. Sa va fie de bine! MASCA ASTA E UN FEL DE HARTIE IGIENICA CARE NU PROTEJEAZA DE NIMIC, un servetel de hartie sintetica prin care trec si bacterii, si virusi si aerosolii de la asa-zisii dezinfectanti umpluti cu benzisothiazolinone. Asta nu e substanta active, costa ieftin dar da bine la buzunarul producatorului. Insa usuca si pielea de pe maini, daramite mucoasa nazala si a gatului. Asta e „primul symptom de covid” – omul amarat inspira sprayul dezinfectant, si-a ars nasul si gatul si aaaaaaaaaaaaaaaaaa guvidu!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.