Premierul Victor Ponta a cerut, sâmbătă, autorităților competente ca în perioada următoare să demareze o verificare „la maximum prevăzut de lege” asupra condițiilor în care funcționează cluburile de pe întreg teritoriul țării.
„Sigur, întotdeauna este bine să facem înainte lucrurile, dar cu atât mai mult în perioada imediat următoare, tot ceea ce ține de o verificare la maximum prevăzut de lege a îndeplinirii tuturor condițiilor a localurilor de acest gen. Trebuie să o facem ca să evităm pe viitor asemenea tragedii. După stabilirea responsabilităților penale, noi trebuie să o luăm din nou cu verificarea la fiecare loc în parte. Dacă în București este așa, îmi închipui ce o fi în țară în alte unde cu atât mai puțin există un control riguros”, a declarat premierul în cadrul ședinței de Guvern în care s-a decretat doliu național pentru trei zile pe întreg teritoriul României.
„Este cumplit să lași copilul să meargă seara într-un club și după aceea te duci să-l cauți la spital sau la morgă”, a mai declarat acesta.
„Vreau doar să spun: Dumnezeu să-i odihnească! și să facem tot ce ține de noi ca să le arătăm respect victimelor și familiilor acestora”, a mai spus premierul.