Măsurile luate de jandarmerie după partida FCSB – Dinamo

Jandarmeria anunţă, după partida FCSB – Dinamo, că cinci persoane sunt cercetate pentru deţinere de materiale pirotehnice, un bărbat este acuzat de ultraj, că a aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 4000 de lei, preum şi o amendă de 3.000 de lei pentru organizator.

„Cinci persoane care au folosit materiale pirotehnice au fost identificate până în prezent şi le-au fost întocmite actele de  sesizare a organelor de cercetare penală pentru infracţiunea de deţinere şi utilizare a obiectelor pirotehnice”, menţionează Jandarmeria în urma partidei de fotbal dintre FCSB şi FC Dinamo Bucureşti disputată pe Arena Naţională.

O altă măsură a fost sesizarea organelor competente cu privire la săvârşirea unei fapte de ultraj, de către un bărbat în vârstă de 36 de ani care a lovit un jandarm.  De asemenea, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 4000 de lei, iar împotriva a două persoane a fost luată măsura de interzicere a accesului la competiţii sportive pe o perioadă de 6 luni şi 1 an.

Pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin conform legii în ceea ce priveşte controlul persoanelor la intrarea în stadion şi interzicerea accesului cu obiecte pirotehnice, organizatorul partidei a fost sancţionat cu amendă în valoare de 3000 de lei, iar doi agenţi ai societăţii de securitate cu suma de 100 de lei fiecare

Jandarmeria precizează că aceste date sunt preliminare.

viewscnt

Recomanda
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.