Medic sub control judiciar

„Din probele administrate până în prezent a rezultat că, la data de 19.03.2018, inculpatul B.M., medic chirurg…

De (I.R.)
Medic sub control judiciar

„Din probele administrate până în prezent a rezultat că, la data de 19.03.2018, inculpatul B.M., medic chirurg…

Un medic chirurg de la Spitalul Colțea din București este cercetat sub control judiciar sub acuzația de luare de mită. Medicul este acuzat că ar fi primit 500 lei de la un pacient pentru efectuarea unei operații.

„Din probele administrate până în prezent a rezultat că, la data de 19.03.2018, inculpatul B.M., medic chirurg în cadrul Spitalului Clinic Colțea, a pretins o sumă de bani de la un pacient în legătură cu intervenția chirurgicală efectuată acestuia, iar la data de 22.03.2018 a primit suma de 500 de lei de la acesta, în legătură cu atribuțiile sale de serviciu”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul București (PTB).

Dosarul a fost deschis ca urmare a unui denunț făcut la Call Center Anticorupție al Direcției Generale Anticorupție – 0800.806.806.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.