Nemulțumiți de birocrație și de sumele pe care le primesc lunar

Medicii de familie își cer drepturile

Medicina de familie, această cenușăreasă a sistemului medical, este lăsată la coada listei de priorități atunci când vine vorba de venituri. Sătui de promisiuni, dar și nemulțumiți de birocrația din sistem și de sumele primite lună de lună, medicii de familie cer măsuri concrete. Deși au avut o întâlnire cu reprezentanții CNAS și cu ministrul Sănătății, care le-a promis sprijin deplin, medicii de familie nu sunt prea optimiști.

La câteva zile de când personalul medical din spitalele de stat a primit o mărire substanțială de salariu, medicii de familie se simt precum cenușăreasa breslei. „Depun eforturi pentru sănătatea noastră și este cazul să li se mărească și lor veniturile. Tot medici sunt, chiar dacă lucrează la cabinet sau la spital. Ar trebui să aibă aceleași salarii“, spune o pacientă, aflată la coadă la intrarea unui cabinet de medicină de familie.

Discriminare cu urmări serioase

Anul acesta, venitul cabinetelor medicilor de familie a crescut cu 16 procente, dar tot nu e de ajuns pentru a acoperi cheltuielile cu utilitățile, taxele și salariile personalului auxiliar. „Această discriminare va avea repercusiuni triste. Medicina de familie va fi văduvită și tinerii colegi nu vor mai dori să practice medicină de familie, iar asistentele noastre vor pleca către sistemul bugetar, pentru că este mai avantajos și evident că le înțelgem“, explică Rodica Tănăsescu, președintele Societății Naționale de Medicină a Familiei.

Din cei peste 40 de mii de medici care în momentul de față se află în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, peste 11 mii sunt medici de familie. Alți 10 mii sunt cei care au cabinete individuale în ambulatoriile de specialitate. Ceea ce înseamnă că mai bine de jumătate din totalul medicilor din sistemul public de sănătate nu vor avea parte de o majorare salarială.

„Încercăm să găsim un numitor comun“

Recent, la Casa de Asigurări Sănătate au avut loc noi discuții pe tema problemelor medicilor, la care a luat parte și ministrul Sănătății. „Am înțeles care sunt principalele lor nemulțumiri în afară de finanțare și cred că vom putea găsi pe viitor un numitor comun în rezolvarea problemelor care se ivesc din partea ambelor părți. Punând accent mai mare pe medicina de familie, am putea să evităm anumite costuri pricinuite de multele zile de spitalizare pentru anumite categorii de pacienți“, spune ministrul Sănătății.

Finanţarea medicinei de familie a rămas, ca pondere, la mai puțin de 6 % din bugetul sănătăţii. Din acest procent se acoperă cheltuielile necesare funcţionării cabinetelor şi venitul celor peste 11 mii de medici de familie și 16.000 de asistenţi medicali.

Numărul medicilor din sistemul public

  • 40.000 de medici au contract cu CNAS
  • 11.000 sunt medici de familie
  • 10.000 au cabinete individuale în ambulatoriu
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Andreea Tudorica 346 Articole
Author

6 Comentarii

  1. Până când programul de pe ușa medicului de familie este de 4 ore zi, 5 zile pe săptămână și programul vacciinărilor e afișat la cabinet nu știu dacă au dreptate. Spuneți-ne care este câștigul mediu al unui masic de familie ca să știm despre ce vorbim și de câte ori câștiga mai mult un medic de familie decât un medic din spital pănă ultimele măriri. La noi mentalitatea este uluitoare. Un medic de spital sau policlinică câștiga mai puțin de jumătate don câștigul unui medic de familie. Acum dacă le-a crescut salarul la medicii din spitale și policlinici raportul trebuie nu-i așa să se păstreze.

  2. Suparare mare, dar domnii uita un lucru si anume ei sunt privati, adica intreprinzatori. Voi ati vrut la privat, nu pacientii. In alta ordine de idei cum era cand medicii de familie castigau de cateva ori cat un medic din spitalul de stat ? Plus ca medicul de familie nu are nici pe departe stresul si nebunia unui medic din spital, de la UPU spre exemplu. Asa ca la munca si nu va mai plangeti.

    • 1.nu medicii de familie si-au dorit sa fie privati…au fost obligati, in 1999, cf Legii Sanatatii.
      2.medicul de familie trebuie ca din venitul cabinetului, adica cam cat salariul unui medic specialist din spital, specialitate anatomie patologica – asta in cel mai bun caz- sa plateasca salariul asistentei, al femeii de servici, al contabilului…plus tot ce se consuma in cabinet – de la tonerul pt 2 imprimante, obligatorii, pana la curentul electric, apa, gunoi, doua contracte pt deseuri…pt ca astea sunt cerintele acreditarii unui cabinet medical, altfel nu se poate functiona…
      3. medici de familie sunt si la sate, in comunele departate de orase, unde si locuiesc, au centre de permanenta pt asigurarea urgentelor, pt ca este greu de ajuns la UPU…
      4. medicii de familie au obligatia de a respecta protocoalele medicamentelor, asa ca nu au independenta in prescriere…si totusi, cei mai multi si-au dotat cabinetele, pe banii lor, ca sa nu mai fie nevoie sa trimita pacientul sa se plimbe prin spitale si policlinici…totusi, aceste dotari nu sunt decontate de casele de asigurari…
      5. medicul de familie are programul impus de contractul cu casa de asigurari, nu cel pe care si-l doreste…orice consultatie inafara programului nu este recunscuta
      6. la medicul de familie nu se admite co-plata, fiind cel mai accesibil medic din sistem, sa numai vorbim de plata informala, aproape inexistenta, in comparatie cu medicii din spitale
      7. 2000 medici de familie au plecat in ultimii 3 ani din Romania, fiind foarte bine primiti in Franta, Anglia, Suedia, Germania si Elvetia, unde sunt foarte apreicati si bine platiti…pt ca acolo sunt lasati sa isi faca munca pt care s-au pregatit…

  3. Cand le ramanea in buzunar 10.000 lei/luna net si medicilor din spitale 4000 lei/luna era bine. Acum cand le ramane tot 10.000 lei/luna net si la specialisti 6.000 lei/luna, nu e bine. Huuo!

  4. Stimați domni „Nevotantul”, „Dan” și „dottore”, aveți convingeri și impresii total greșite.
    Este o zicală, care spune: „Să nu-ți spui părerea în legătură cu un lucru, de care nu ai habar.”
    (Probabilitatea este mare, să devii caraghios.)

  5. Banii care intra la un cabinet medicina de familie sunt pentru salarii asistent,salariu femeie de serviciu,cheltuieli de intretinere,chirie, medicamente pentru urgente,autorizatii de functionare,consumabile,abonament telefon, substante dezinfectante, cheltuieli cu formulare specifice, cheltuieli cu reparatii si dupa aceea ramane pentru medicul de familie

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.