Ce se întâmplă cu contribuția la sănătate pentru cei care n-au venituri

Tot mai multe vești proaste vin din domeniul sănătății. De anul acesta, cei care nu au salarii, pensii și niciun ajutor de la stat trebuie să achite contribuții la sănătate cu 140% mai mari față de cele din 2017. Și asta, numai dacă vor să fie asigurați. Situația este mult mai dificilă pentru cei care suferă de ceva: ei trebuie să treacă mai întâi pe la Fisc, dacă vor să beneficieze de tratamente și analize în spitalele de stat.

Plata lunară a contribuției la sănătate pentru cei care nu au venituri, dar vor să fie asigurați în sistemul public, înseamnă drumuri repetate la Fisc și foarte mult timp pierdut la cozi. De anul acesta, vor plăti mai mult cu 140% ca anul trecut. Ieri, la orele dimineții, coada era de aproape 15 persoane. Unele dintre ele, rămase fără loc de muncă, încercau să fie cu toate dările la zi.

De la 80 la 190 lei

La rând așteaptă și Mioara Coman, o femeie de 44 de ani, rămasă fără loc de muncă de curând. „Trebuie să achit contribuția lunară, fiindcă nu am venituri, nu sunt angajată. De la 1 ianuarie, potrivit noului Cod fiscal, s-a modificat de la 80 lei la 190 lei lunar. Eu sunt și acum sub tratament, pentru că sunt bolnavă. Am o perioadă în care trebuie să-mi depun și pentru analize contravaloarea serviciilor către CNAS.“

Toate cheltuielile anuale o costă acum 2.280 lei, în timp ce anul trecut erau de 960 lei. Și asta, în condițiile în care serviciile medicale au rămas la fel. Evident, cei fără venituri pot alege și varianta în care să nu plătească această contribuție. Dar, din păcate, în cazul în care au nevoie de spitalizare și tratament, în momentul când vor ajunge pentru prima dată la spital și vor avea nevoie de asigurare, vor fi nevoiți să plătească pe loc pentru 7 luni în avans.

Când e bine să le plătim

Specialiștii fiscali spun că depinde de fiecare în parte cum alege să plătească: în fiecare lună sau toată suma odată. „Dacă ei consideră că nu vor avea nevoie de servicii medicale, pot opta pentru plata acestor servicii medicale atunci când au nevoie și pot plăti o singură dată suma de 1.330 lei“, spune Antoaneta Maxim, expert fiscal. Aceiași specialiști ne învață care este cea mai bună zi din lună în care decidem să plătim contribuția. Dacă venim la Fisc să achităm contribuția pe data de 25, de exemplu, atunci vom fi asigurați doar pentru o perioadă de 5-6 zile, și nu pentru 30 de zile, așa cum s-ar crede.

Care este traseul?

Toți cei care se află în această situație trebuie să facă primul drum la Fisc, unde se depune formularul 604 și se achită contribuția de sănătate de 190 lei pe lună. Apoi, cu dovada de plată de la Fisc, copia buletinului și o declarație că nu realizați venituri, mergeți la Casa de Asigurări de Sănătate, ca să fiți luați în evidență. Abia apoi puteți accesa serviciile medicale de care aveți nevoie, fie la spital, fie la policlinică.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Andreea Tudorica 346 Articole
Author

6 Comentarii

  1. Solutia este simpla: la munca in tara sau in strainatate, nu la intins mana.

    • da mai ales cei abonati pe viata la contracte cu statul, cei cu activitati care nu sant luate niciodata la purificat si alti „speciali”

  2. După cum tratează cei de la ANAF și politicienii anumite categorii de persoane lovite de soartă în sensul că sunt victimele neputinței fizicice cauzate de boli sau bătrînețe , următoarea măsură ar fi o execuție în masă …

    • Lasa-ti ca, foarte multi „batuti de soarta” primesc ajutor social si alte ajutoare pe care le transporta cu taxiul acasa sa nu-si rupa mainile. Nu mai spun ca au si masini editat si castele cu turnulete. La primar se duce sa-i repare casa si sa-i mature gunoiul din curte si este pontat ca a facut munca sociala. Cand il chemi la munca, mai ales la cules la vie, zice ca, culege la el.

  3. Pefer sa ajut batrani sau copii aflati in situatii dificile decat un asistat social. Anul trecut am apelat la un asistat social sa efectueze niste lucrari de curatenie la spatil verde al blocului si mici reparatii in scara blocului iar contravaloarea lucrarilor sa fie utilizata pentru diminuarea datoriilor la intretinere. A refuzat motivand ca vrea banii cash. Vazand oferta, a doua zi sau prezentat 2 pensionari spunand ca accepta oferta refuzata de asistatul social.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.