Medicii de la Spitalul Militar anunţă că starea pilotului avionului prăbuşit luni în judeţul Constanţa este bună după operaţie, acesta fiind conştient. Doctorii susţin că acesta este consiliat psihologic.
„Pacientul este bine postoperator, evoluție favorabilă, echilibrat hemodinamic și respirator, conștient, cooperant. Încă nu a fost transferat din secția ATI. Este evaluat zilnic din punct de vedere neurochirurgical, neurologic și pneumologic”, afirmă sursa citată.
Pacientul continuă tratamentul pentru profilaxia durerii și a ulcerului de stres și antibioterapie.
„Se menține gradul de motricitate la nivelul picioarelor. Nu a necesitat transfuzie de sânge. Au început procedurile de kinetoterapie și mobilizare în pat”, susține aceeași sursă, care precizează că pilotul beneficiază de consiliere psihologică și are suportul familiei.