Criza refugiaţilor este o dramă umanitară. Dar criza refugiaţilor înseamnă şi multă ipocrizie. Scriind despre intensificarea recentă a atacurilor în estul Ucrainei, presa de peste Ocean vorbea despre cum Vladimir Putin aplică strategia ”şantajului umanitar” – sporeşte numărul victimelor pentru a forţa un nou acord la Minsk mai favorabil Moscovei. Despre conflictul din Ucraina, presa de main stream spune că poate schimba faţa Europei, dacă UE nu va acţiona. Aceeaşi presă spune despre valurile de imigranţi că sunt o ”criză umanitară” şi că Europa nu are de ales decât să-i primească şi să le acorde statut de refugiat. Nimic însă despre cum Europa poate acţiona pentru a nu deveni altceva. Asta ori e o fatalitate, ori nu mai este treaba presei de peste Ocean. Pentru formatorii de opinie de acolo, Europa trebuie să-şi respecte valorile umaniste şi să primească milioane de refugiaţi, în timp ce ei sunt protejaţi de un gard la graniţa cu Mexicul şi de două oceane şi oferă vize cu mare parcimonie doar vârfurilor din universităţile europene.
Dacă preşedintele Francois Hollande şi premierul David Cameron nu sunt nişte visători blocaţi în adolescenţa trăită în les trentes glorieuses, când economiile vestice duduiau, apăreau primele blocaje pe şoselele către Coasta de Azur şi ţinea de orgoliul naţional să aduci în ţară cât mai mulţi imigranţi din fostele colonii, atunci şi ei sunt ipocriţi. De la cancelarul german şi preşedintele Franţei şi până la mereu omul de paie care a servit ca Înalt Reprezentant al UE pentru Politică Externă, toţi ştiau despre bomba umanitară cu ceas care ticăie dincolo de Mediterana şi că Europa nu va face faţă exploziei. Un deceniu a trecut de la revoltele magrebienilor din Paris fără să se mişte ceva în politica europeană a migraţiei, fără ca UE să intervină pentru a repara acolo unde stricase, ca în cazul intervenţiei NATO conduse de Franţa şi Marea Britanie în Libia.
Criza refugiaţilor este şi o afacere. Dacă nu ar fi, nu am vorbi de un tsunami care vine peste Europa. În primul rând este o afacere pentru cei care organizează şi conduc reţelele care îi transportă pe aceşti oameni. O serie de ONG-uri internaţionale aproape că sar în apărarea acestor profitori, spunând că relaţia dintre ei şi nenorociţii ce iau calea Europei este una bazată pe consimţământ, nu pe coerciţie şi violenţă ca în cazul traficanţilor de carne vie. Mai, mai să ajungem până acolo încât să legalizăm activitatea şi să propunem guvernelor africane şi europene să le impoziteze veniturile de miliarde de dolari. Aceşti indivizi sunt responsabili pentru morţile de pe Mediterana înainte de toate, ei sunt cei care îi îngrămădesc pe vase de ”unică folosinţă” pe imigranţi, ei sunt cei care îi sufocă prin sala motoarelor pentru că nu au avut mai mult de 2.000 de dolari pentru a sta pe punte.
Afacerea continuă în Europa, prin locotenenţi bine plasaţi prin lumea interlopă şi nu o dată prin funcţionari corupţi ce oferă vize. Cu puţin timp în urmă, Der Spiegel scria despre cum Mafia a ajuns să controleze cea mai mare tabără de refugiaţi din Sicilia. Perfect legal, civilizat, la standarde europene, cu bani europeni şi oferind statului ocazia de a ascunde mizeria umană şi consecinţele unei politici europene proaste. Este aproape imposibil ca acest gen de afacere să nu prindă şi în alte ţări europene odată ce vor apărea centre de primire şi tabere de refugiaţi. Şi astfel se mai adaugă un mic arc şi sute de milioane la cercul vicios al fenomenului.
Criza refugiaţilor este şi germenele unui naţionalism orb. O simplă privire la capacitatea UE de a primi aceşti oameni şi putem fi siguri că în scurt timp se va vorbi de o dramă umanitară nu numai pe Mediterana, ci şi în centrele de primire din lumea noastră civilizată. Cea mai bună formă de protecţie socială este un loc de muncă, însă ce economie europeană poate oferi asta unor sute de mii de azilanţi?
Ministrul de Externe al Germaniei crede că a găsit alternativa şi a cerut deja adoptarea unor standarde comune pentru primirea refugiaţilor. Ce să însemne asta? Pe site-ul Guvernului Franţei stă scris că un solicitant de azil este îndreptăţit să primească din partea statului până la 340 de euro pe luna (aproape salariul mediu pe economie din România). În mai săraca Irlandă, un solicitant de azil primeşte 154 de euro pe lună, iar un copil, 120 de euro. Oricât de mult ar fi adaptate aceste cheltuieli la condiţiile economice ale ţării gazdă, standardele europene ar putea face ca în ţările estice membre UE o parte a cetăţenilor să-şi dorească statutul de solicitant de azil… De aici, revoltele (de la mediul virtual la forţe politice extremiste şi apoi la bâtă) se vor îndrepta mult mai uşor împotriva nefericiţilor de altă religie şi etnie, nu împotriva adevăraţilor vinovaţi pentru mizeria socială.
Criza refugiaţilor înseamnă criză de securitate, dar şi o mană cerească pentru serviciile secrete şi politica de înarmare. Este limpede că serviciile secrete occidentale nu-şi mai pot urmări eficient cetăţenii care se întorc de pe frontul jihadist din Africa şi Orientul Mijlociu. Va fi aproape imposibil pentru ele să identifice potenţialii fanatici care intră acum în Europa. Şvaiţerul informativ se va extinde şi spre mai liniştitele ţări din est. Pe de altă parte, accesul la datele personale, interceptările nu vor mai avea oponenţi. Pentru ceea ce înseamnă privat în viaţa omului, criza refugiaţilor va fi un 9/11 paneuropean, urmat de un Patriot Act pan-european. Viaţa personală pusă tavă în mediu virtual de noua generaţie va fi completată copios cu noi informaţii despre viitorii lideri politici, sindicali, formatori de opinie. Până atunci, Europa se va înarma pentru a face faţă ”responsabilităţii de a proteja”, un eufemism al intervenţiilor militare pe faţă, de a împărţi cu aliaţii americani costurile intervenţiilor viitoare în Africa, Orientul Mijlociu şi nu numai. Sprijinul politic va fi garantat de această dată – se va spune că sunt operaţiuni şi războaie pentru eradicarea fenomenului migraţiei. Va fi oare ”Europa umanistă” capabilă să intervină şi pentru a opri jaful economic în Africa, până la urmă principala cauză a actualului dezastru umanitar?
Actuala criză a refugiaţilor este abia începutul. Previziunile ONU privind creşterea populaţiei până în 2050 arată astfel: Nigeria va depăşi SUA şi va trece pe locul trei în lume, cu 413 milioane de locuitori, Congo şi Etiopia (departe de top 10 acum) vor ajunge pe locul 9 şi 10, cu circa 100 de milioane de locuitori, iar Egiptul (ţară în care se trăieşte cu 2 dolari pe zi) aproape că va depăşi populaţia Mexicului.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.