Membri ai CSM, trași de mânecă de Asociația Procurorilor

Lipsa unor membri ai CSM de la ședințele plenului este considerată îngrijorătoare de către Asociația Procurorilor din România. Într-un comunicat remis cotidianul.ro, și semnat de președintele Elena Iordache, se precizează că „ Prezența membrilor C.S.M. la activitățile Consiliului constituie obligație de serviciu, a cărei îndeplinire o solicităm acestora, în considerarea respectului față de votul de încredere acordat acestora de colegii magistrați care au considerat că vor fi onorabil reprezentați în aceste funcții elective“.

Comunicatul integral:

„Asociația Procurorilor din România a constatat cu maximă îngrijorare atitudinea anumitor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, care refuză participarea la ședințele Plenului condiționând-o de eliminarea/neincluderea pe ordinea de zi a unor teme importante, a căror soluționare este imperios reclamată a fi realizată cu maximă celeritate (spre exemplu: numirea procurorului șef al Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție).

Nesoluționarea unor astfel de teme aduce grave prejudicii activității de înfăptuire a justiției, ca serviciu public în interesul cetățenilor.

O astfel de manifestare a avut loc cu ocazia ședinței Plenului din ziua de 24 iunie 2019, dată la care prezența acelor membri C.S.M. în sediul instituției a fost certă, dovedită prin participarea la alte ședințe din aceeași zi.

Reamintim dispozițiile art. 73 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii: „(1) Membrii Consiliului Superior al Magistraturii desfăşoară activitate permanentă şi nenormată şi au calitatea de demnitar. (…) (2) Activitatea nenormată a membrilor presupune îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege şi regulament, prin pregătirea şi participarea la toate activităţile desfăşurate de Consiliu (…)

și ale art. 18: „Membrii îşi pot exprima în mod valabil votul în Plen cu condiţia participării la dezbaterile pe marginea punctului supus procedurii de vot”.

Orice altă manifestare a convingerilor personale cu privire la proiectul ordinii de zi sau la soluționarea temelor propuse pe ordinea de zi de către președintele Consiliului Superior al Magistraturii – în conformitate cu atribuțiile prevăzute în sarcina acestuia la art. 22 alin.2 din Regulament – este neconformă cu calitatea de demnitar, deținută de membrii Consiliului Superior al Magistraturii.

Totodată, o astfel de atitudine prejudiciază încrederea cetățenilor în întregul corp al magistraților, membrii C.S.M. fiind aleși din rândul judecătorilor și procurorilor.

Reamintim acestor membri C.S.M. care aleg neprezentarea la ședințele Plenului în locul exercitării votului, prevederea de la art. 1 alin.2 din Legea nr. 317/2004: „(2) Membrii Consiliului Superior al Magistraturii răspund în faţa judecătorilor şi procurorilor pentru activitatea desfăşurată în exercitarea mandatului”.

Prezența membrilor C.S.M. la activitățile Consiliului constituie obligație de serviciu, a cărei îndeplinire o solicităm acestora, în considerarea respectului față de votul de încredere acordat acestora de colegii magistrați care au considerat că vor fi onorabil reprezentați în aceste funcții elective“.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

11 Comentarii

  1. Daca prezenta e obligatie de serviciu iar ei nu se prezinta, de ce nu sunt penalizati financiar?
    La caste nu se aplica?

  2. Carentele in legislatie permit acestor puslamale sa nu se prezinte la sedintele respective!
    Legislatia trebuia sa aiba grille de pedepse si eliminarea lor din orice functie chiar in caz de boala!
    Trebuie sa fi sanatos ca sa poti avea o functie si una inalta!

  3. Boicot, boicot, boicot, pis…-vă pe lege, indatoriri, justitie, justitiabili, voi, infractorii magistrați, să fiți acoperiți, imuni, salvați de pedeapsă, răspundere!
    Haideți, faceți TOT așa, că nu are cine să vă pedepsească, n’așa?!
    Hai, că oamenii sunt proști, ziceți voi, nu văd că sunteți FĂRĂ DE LEGE, scăpați de sub orice fel de control, rămâneți așa!
    E un deliciu, un drept al vostru să NU vă supuneti legii, nu? doar sunteți magistrati…
    La următoarea ședință CSM, fugiti departe, ieșiți cu pancarte, că doar reprezentați COLEGII voștri muți și lași, nu?
    Tot asa9…!

  4. Un temnicer trebuie să tragă de mînecă golanii rezist care au pus stăpînire pe CSM, așa ziși magistrați. Să-i tragă într-o celulă și să facă ordine în țara asta răvășită de protestatari finanțați din Justiție cum e judecătoru de la Cluj Vasilik Danileț. Vremuri rușinoase pt Justiție. Cele mai rușinoase. Procurorul Solomon și gașca lui de la CSM chiar mai cer respect națiunii romîne? Sictir!

  5. Procurorii nu onoreaza calitatea de membru al CSM fiindca ei nu sunt magistrati, iar perevederile constitutionale gresite unde procurorii sunt inclusi in randurile magistratilor ar trebui eliminate la prima modificare a Constitutiei.

  6. Ramanem tara care supravetuieste in haos (la „misto”), o sa fim obiect de studiu a acestei anormalitati. Justitia – legea/fara de lege, dupa cum vor muschi oricarui „magistrat” , serviciile – urmaresc si lucreaza impotriva propriul popor, presedintele – paraste guvernul la stapani, partidele – se aliaza cu straini impotriva proprilor conationali … .

  7. Prea va purtati cu manusi cu cei 7 nemernici sabotori! Urgent dati afara si trimis in judecata!

  8. Mai nene, daca la un patron nu te duci la serviciu, zbori afara in secunda doi. La noi e democratie originala si magistratii „independenti” ai lui Johannis ii doare in partea dorsala de atributiile de serviciu. Ce treaba au ei cu Johannis? Daca ar fi independenti, nici una! Huuo pramatiilor platite de prosti pe bani foarte multi!

  9. Si cand te gandesti, acesti chiulangii pe banii nostri, vor avea pensii mult peste suta de milioane, tot din banii contribuabilului roman, bani care nu sunt primiti pe baza de contributivitate. Parazitii societatii.

  10. De ce nu se prezinta cei7ori au dosare la dna si sunt santajati?datii afara ca noi platim vagoane de bani din bugetul statului si ei nusi fac datoria

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.