Merkel s-a decis: Îl susține pe Juncker la președinția CE

Cancelarul german Angela Merkel a declarat vineri că susține candidatura lui Jean-Claude Juncker la președinția Comisiei Europene, pentru prima dată de la alegerile europene de duminică. Merkel a făcut afirmația într-un discurs ținut la Regensburg, în sudul Germaniei.

„De acum înainte port toate discuțiile în ideea că Jean-Claude Juncker trebuie să devină președinte al Comisiei Europene”, a declarat cancelarul, conform unui tweet al purtătorului său de cuvânt Steffen Seibert, care confirmă o informaţie publicată de către agenţia germană de presă DPA.

Luxemburghezul Jean-Claude Juncker a revendicat încă de duminică, după victoria taberei sale în alegerile europene, preşedinţia Comisiei Europene, relatează AFP.

„Partidul Popular European (PPE) este pe cale să câştige alegerile europene. Şi revendică, deci, preşedinţia Comisiei Europene”, a scris la momentul respectiv Juncker.

Până acum, Merkel a evitat să se pronunţe în favoarea lui Juncker, fost premier al Luxemburgului, dar şi a conaţionalului său Martin Schulz, fost preşedinte al Parlamentului European din partea familiei politice a socialiştilor, cu care cancelarul a format de altfel o mare coaliţie la Berlin.

Imediat după alegerile europarlamentare, deși Partidul Popular European din care face parte a obținut cele mai multe mandate, Merkel nu s-a grăbit să-l susțină pe Jean-Claude Juncker la șefia Comisiei Europene, candidatul Partidului Popular European (centru-dreapta), clasat pe primul loc. Merkel s-a mulţumit să salute „campania sa solidă”. Vor fi necesare „discuţii” pentru numirea unui nou preşedinte al Comisiei Europene, anunţa cancelarul german.

După summitul informal de marţi de la Bruxelles, Merkel nu a exclus varianta în care îl va susţine pe Juncker pentru preşidinţia Comisiei, însă a declarat că viitorul şef al executivului european ar trebui să fie totuşi stabilit în urma unor negocieri între şefii de stat şi de guvern din UE.

Partidul Popular European, din care fac parte şi creştin-democraţii Angelei Merkel, a câştigat 213 mandate în noul PE, rămânând cel mai puternic partid european. Partidul Socialist European a reuşit să obţină doar 186 de mandate. Avand însă în vedere că PE are 751 de deputaţi, popularii sunt departe de a obţine uşor o majoritate, având nevoie de susţinerea altor familii politice.

În acest fel, promisiunea sloganului alegerilor europarlamentrae (“De aceasta dată este altfel”) ca viitorul preşedinte al CE să fie candidatul partidului care câştigă alegerile este extrem de dificil de ţinut, acest proces depinzând în continuare în mod hotărâtor de negocierile din spatele uşilor închise dintre cei 28 de şefi de state sau de guverne.

Susţinerea Angelei Merkel nu garantează nunmirea lui Juncker în fruntea Comisiei Europene. Luxemburghezul este contestat de premierul britanic David Cameron, precum şi de premierii Suediei şi Ungariei, ambii reprezentanţi ai unor state în care PPE a obţinut rezultate foarte bune şi care sunt îndreptăţiţi să se facă ascultaţi. Lui Juncker i se mai opun şi premierul Olandei, Danemarcei şi cel al Finlandei, ultimul el însuşi dornic să obţina o funcţie de top la Bruxelles, la finalul mandatului.

Totul pare că se va stabili la un mini-summit care va avea loc pe 9 şi 10 iunie în Suedia, acolo unde Merkel se va întâlni cu şefii guvernelor din Olanda, Suedia şi Marea Britanie, cu toţii consideraţi ostili candidaturii lui Juncker. Mari state europene ce sunt considerate portdrapele ale democraţiei înţeleg procesul democratic al alegerii preşedintelui executivului european ca pe un conclav cu uşile sigilate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.